Magdalena Popa Buluc

Author

Magdalena Popa Buluc
Articole scrise:

Trupa Teatrului Maghiar de Stat Cluj va fi prezentă şi în 2015 în cadrul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj. Aflat la cea de-a şasea ediţie, evenimentul va avea loc în perioada 19-23 august, iar programul de la cortul Teatrului din Str. Kogălniceanu este gândit pentru vizitatorii de toate vârstele. Astfel, cei mici vor avea ocazia […]

Nu de mult, la Roma, a avut loc un dublu eveniment. La Opera a fost pus în scenă baletul Cântecul Privighetorii, de Igor Stravinski, cu versiunea decorurilor şi costumelor comandată de Diaghilev lui Fortunato Depero, reconstituite după schiţele originale şi conservate la Museo di Revereto, fiind deja folosite în diverse montări ale spectacolului. Coregrafia a […]

Cea de-a 21-a ediţie Festivalului de Film de la Sarajevo a debutat ieri. Nu mai puţin de opt producţii din România vor fi proiectate în cele nouă zile de festival, în prezenţa a peste 40 de cineaşti români. Festivalul pune accent pe regiunea Europei Centrale şi de Est, incluzând producţii din Albania, Armenia, Austria, Azerbaidjan, […]

Galeria Quadro din Cluj organizează, între 17 august şi 19 septemberie, trei micro-expoziţii dedicate maeştrilor moderni Feszt László, Vasile Kazar şi Miklóssy Gábor. Astfel, expoziţia actuală cu peste o sută de lucrări, Salon Pestriţ, se îmbogăţeşte cu o selecţie de tablouri foarte rar expuse sau neexpuse încă. Lucrările aparţin unor artişti cu un aport major […]

Pictura din Napoli a cunoscut o perioadă de aur în secolul al XVII-lea, între naturalismul introdus de Caravaggio şi exuberanţa barocă a lui Solimena. Peste 90 de capodopere stau dovada acestei înfloriri în expoziţia de la Muzeul Fabre din Montpellier, deschisă până în 11 octombrie. În 2012, acest muzeu prezentase deja o mare expoziţie despre […]

Un spectacol care a doborât orice record de audienţă, jucându-se, de la avanpremieră, exclusiv cu casa închisă, Maria de Buenos Aires, pe muzica lui Astor Piazzolla şi textul lui Horacio Ferrer, în regia Adei Lupu, se joacă astăzi în cadrul festivalului Theaterstock (International Arts Festival Bacău 2015), organizat de Teatrul Municipal “Bacovia”. Maria de Buenos […]

Amplă Retrospectivă “Paul Neagu” la “Henry Moore Institute” La Institutul Henry Moore din Leeds s-a deschis ieri, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Londra, o amplă retrospectivă Paul Neagu, incluzând peste 120 de opere ale artistului, de la desene, grafică şi sculpturi sau instalaţii până la creaţii poetice şi filme. Paul Neagu (1938-2004), unul dintre […]

Împăratul francezilor, ţarul Rusiei şi Josephine de Beauharnais: relaţii sentimentale, diplomaţie şi pasiune artistică sunt etalate în Muzeul Hermitage din Amsterdam prin sculpturi, picturi, tapiserii şi preţioase obiecte de artă. Revista Anticariat şi Artă a lansat recent un număr special de colecţie, intitulat Imperiul, mit şi stil fără timp. În 18 iunie 1815, la Waterloo […]

10 zile de poveste la Dunăre, 10 artişti, zeci de opere între care e imposibil de făcut un top al preferinţelor. Aşa s-a încheiat a zecea ediţie a Taberei Rubin – Dubova organizată, începând cu 1 august, de Fundaţia Rubin în parteneriat cu Primăria Dubova şi cofinanţată de Consiliul Judeţean Timiş. Expoziţia care a fost […]

Spectacolul O furtună al Teatrului Naţional Marin Sorescu, din Craiova, a fost invitat să participe la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului “Theaterstock” din Bacău, care se desfăşoară în perioada 1-16 august, în organizarea Teatrului Municipal George Bacovia, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Bacău. Spectacolul, regizat de Silviu Purcărete, va fi […]

”Vremea maimuţelor”, un roman ironic şi elegiac în acelaşi timp ”Bizar, alimentat de furie, amintind foarte mult de un spectacol sclipitor, Vremea maimuţelor este un roman comic de idei”, nota cronicarul de la The New York Times Book Review. ”O satiră amuzantă despre lumea editorială… Este întotdeauna o plăcere să-l citeşti pe Jacobson, al cărui […]

Ediţia 2015 a Festivalului de teatru independent UNDERCLOUD este dedicată Republicii Moldova, reprezentată de laboratorul teatral Foosbook de la Chişinău, care prezintă un teatru non-conformist, fiind interesat de performanţa actoricească, de textele contemporane, de teatrul document, de jocul psihologic intim şi precis. Foosbook va prezenta la Bucureşti spectacolele Nekrotitanium, o piesă marca Planeta Moldova, Sex […]

Mai puţin dotată în festivaluri de artă lirică ca în alte ţări europene, Spania posedă un statut internaţional. Cuibărită în nordul Catalunyei, la câţiva kilometri de Franţa, ea a strâns de mai bine de 30 de ani cele mai mari nume ale Operei, de la Montserrat Caballe la Juan Diego Florez, trecând prin José Carreras, […]

Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” începe astăzi la Sinaia Ca în fiecare lună august din anul 2000 şi până în prezent, Festivalul Internaţional Enescu şi muzica lumii propune turiştilor şi locuitorilor aflaţi la Sinaia un afiş an după an mai complex. Ediţia a XVl-a a festivalului, ce se va desfăşura între 10 şi 26 […]

Luna august este UNDERCLOUD Soluţia pentru o cură adevarată de teatru independent se numeşte UNDERCLOUD – Festivalul Internaţional de Teatru Independent. De 8 ani, la final de vară, apare în Bucureşti o insulă pe care timp de 10 zile se respiră oxigen din sursă culturală autentică. Cele 33 de spectacole şi evenimente care compun ediţia […]

Performance-ul Explicit Content cu Sergiu Matiş va fi prezentat la teatrul Schauspielhaus din Viena, luni, 10 august, la ora 23.00, şi miercuri, 12 august, la ora 21.00. Reprezentaţiile au loc în cadrul ImPulsTanz 2015, festivalul internaţional de dans de la Viena care se va încheia pe 16 august. Explicit Content face parte din selecţia [8:tension] […]