Maestrul Dinu Săraru a împlinit ieri 80 de ani. Cărţile lui au emoţie şi asta vădeşte că sunt amprentate autobiografic. De fapt, se povesteşte pe sine însuşi, jurnalistul, omul de teatru şi de film, scriitorul, de-a lungul unei vieţi pline şi nu întotdeauna lipsite de obstacole. Teatrul bun s-a clădit mereu pe iubire şi Dinu […]
Două capitale, două teritorii, două memorii colective, două imense culturi: Beijing şi Lhasa, despărţite de 2.600 de kilometri.Situat la nivelul mării, Beijing, megalopolisul cu aproape 20 de milioane de locuitori, capitala politică şi culturală a Chinei, numără patru milenii de istorie. Cea recentă se dovedeşte, şi ea, fascinantă. Trecerea la economia de piaţă se realizează […]
Dispersarea la licitaţie, la Casa Fraysse & Associés, a colecţiei „Edouard Cochet” a fost împărţită în mai multe sesiuni, desfăşurate la Hôtel Drouot. Două dintre ele au avut loc în 9 şi 10 noiembrie, dedicate porţelanurilor franceze în pastă moale, de la Saint Cloud, Chantilly şi Mennecy, şi pieselor de faianţă de la Compania Indiilor, […]
În aceste zile se desfăşoară la Park Avenue Armory „Târgul de iarnă”, întâlnirea „clou” a lumii anticarilor americani care figurează în „New York Times” în categoria celor 15 evenimente de top newyorkeze. De 58 de ani, acest târg cu prezenţă internaţională se desfăşoară în favoarea famiilor sărace şi a emigranţilor. Expoziţia deschisă celebrează aniversarea Fundaţiei […]
„Dineu cu proşti”, o comedie cuceritoare Sâmbătă şi duminică, la ora 20.00, la Sala Mare a Teatrului Naţional, nu pierdeţi această spumoasă comedie alertă, vie, de Francis Veber, la care veţi râde cu lacrimi, în regia lui Ion Caramitru şi într-o distribuţie de clasă, cu Horaţiu Mălăele, Ion Caramitru, Medeea Marinescu, Alexandru Bindea, Costina Ciuciulică, […]
Să fii pacient în România de azi se dovedeşte o mare provocare. Cei bolnavi trăiesc tot timpul cu sabia lui Damocles deasupra capului pentru că legile sunt făcute prost, iar guvernanţii pun pacientul pe ultimul loc. Spitalele se zbat să supravieţuiască de la o zi la alta, specialiştii pleacă pe capete, cei care rămân sunt epuizaţi. Atât timp cât salariile medicilor români vor fi de zece ori mai mici decât cele ale colegilor lor occidentali, iar condiţiile de exercitare a meseriei şi de perfecţionare în specialitate sunt insuficiente, exodul personalului medical va continua.
Vineri, 27 ianuarie, la ora 19.00, la Sala Radio, va avea loc un eveniment special: prezentarea operei „Werther”, de Jules Massenet, în variantă de concert. Rolul Charlotte va fi interpretat de strălucita mezzosoprană Ruxandra Donose, alături de care evoluează soprana Irina Iordăchescu (Sophie), tenorul Hector Lopez (Werther), baritonul Ionuţ Pascu (Albert), basul Orest Pâslariu Ranghilof […]
Vineri, 27 ianuarie, la ora 19.00, la Sala Radio, va avea loc un eveniment special: prezentarea operei „Werther”, de Jules Massenet, în variantă de concert.
Haina îl face pe Rege O călătorie fascinantă în stilul italian, de la 1861 până azi, între doamnele Risorgimento-ului şi artiştii futurismului, între divele cinematografului şi stiliştii contemporani, între istorie şi imaginar, între cinema şi romanul de actualitate. Expoziţia etalează peste 300 de creaţii din cele 3.000 aparţinând formaţiei „Tirelli Trappetti”, prezentând veşminte autentice ce […]
Anul 2012 se anunţă fast pentru scenele dansului. De la Paris la Milano, de la Londra la Viena, de la Moscova în Kazahstan, de la Haga la München, mari coregrafi şi dansatori-étoile îşi aşteaptă spectatorii. După atât de apreciatele spectacole cu „Cenuşăreasa”, în coregrafia lui Rudolf Nureyev, şi „Oneghin”, de John Cranko, Opera din Paris […]
Luna ianuarie debutează la Institutul Cultural Român din Berlin cu o serie de prezentări de carte, din domenii foarte diverse: traducătorul şi scriitorul Jan Cornelius citeşte din ultima său volum, „Despre google, Dumnezeu şi lume”, urmat de alte două prezentări de carte şi dezbateri: „Multiculturalitate trăită – Cernăuţi şi Bucovina”, în 24 ianuarie, şi „Königin […]
Proiectul european „Cities on stage / Oraşe pe scenă” va fi lansat în cadrul unei ceremonii oficiale ce va avea loc marţi, 24 ianuarie, ora 18.30, la sediul Teatrului Naţional al Comunităţii Franceze din Belgia (Théâtre National de la Communauté française de Belgique). „Cities on stage / Oraşe pe scenă” este un proiect finanţat cu […]
La „Guggenheim”, în New York, are loc prima retrospectivă dedicată marelui sculptor Maurizio Cattelan, ce va fi deschisă până în 22 ianuarie. Maurizio Cattelan este artistul plastic cotat cu opt milioane de dolari, record pentru una dintre lucrările sale scoase la o licitaţie. Retrospectiva reprezintă 20 de ani de lucru, un proiect radical şi vizionar […]
Cine n-a auzit această frază mitică, „Numele meu este Bond, James Bond”, a celui mai celebru agent secret al Majestăţii Sale?Înainte de a reintra în smokingul lui James Bond, peliculă care va marca, la sfârşitul acestui an, o jumătate de secol de la primul film al seriei, actorul britanic Daniel Craig interpretează rolul jurnalistului de […]
Cu ocazia a împlinirii a 200 de ani de la naşterea artistului fotograf Carol Popp de Szathmáry, Institutul Cultural Român din Budapesta, în colaborare cu Asociaţia Artiştilor Fotografi din România (AAFR), organizează o expoziţie omagială cu fotografii originale prezentate de Attila Molnar şi exponate digitalizate. Carol Popp de Szathmáry, pictor, grafician transilvănean, pionier în arta […]
Trilogia SUA. Marile afaceri Dacă aţi fost vreodată intrigaţi de puterea „visului american”, de prosperitatea surprinzătoare a acestei ţări şi de cum s-a transformat peste noapte, odată cu venirea Marii Depresiuni, în focarul crizei economice, John Dos Passos vă va duce „în spatele cortinei” în această nouă apariţie editorială, „Trilogia SUA: Marile afaceri”. „Fiu de […]
În inima Europei, la Bruxelles, se respiră o atmosferă magică. BRAFA, „Bruxelles Antiques & Fine Arts Fair”, ce se desfăşoară între 21 şi 29 ianuarie, pe o suprafaţă de 14.000 de metri pătraţi, a devenit deja un reper. Acest spaţiu, realizat de arhitecţii Nicolas de Liederke şi Daniel Culot, este un exemplu de arhitectură industrială […]
Cei mai talentaţi mici balerini ai şcolii de dans „Studio M” din cadrul Studioului Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” au participat, în luna decembrie, la un turneu în India, unde au prezentat unui public entuziast fragmente din spectacolul „Magazinul de păpuşi”. 15 copii şi tineri (cu vârste cuprinse între 7 şi 20 de […]
După mega concertul de la Central Park, în faţa a peste 70.000 de persoane, marşul triumfal al lui Andrea Bocelli în Statele Unite continuă. De mult el a devenit o legendă. Tenorul italian Andrea Bocelli a vândut deja peste 65 de milioane de albume.Andrea Bocelli a venit pe lume într-un mic orăşel, Lajatico, lângă Pisa. […]
Teatrul Excelsior a descoperit „Tărâmul vrăjit”! Anul 2012 începe în forţă la Teatrul „Excelsior” cu premiera pe ţară „Tărâmul vrăjit”. Doar împreună cu trupa teatrului veţi descoperi unde se află „Tărâmul vrăjit”, imaginat de tânăra autoare Carmen Dominte şi pus în scenă de regizorul Mihai Lungeanu. O poveste plină de poezie, fantezie, care o să […]
Tirolul este o lume magică în care fascinaţia zăpezii şi a muntelui se confundă adeseori cu tradiţia imperiului austriac. O vacanţă în Tirol te atrage prin perle de rară frumuseţe, precum fascinantul Innsbruck, sediul reprezentanţei Împăratului Maximilian I, dar şi Valea Stubai, Seefeld, cu sutele de piste de schi printre păduri, Sankt Anton, regina sporturilor […]
Cea de a 69-a Gală a avut loc la Beverly Hilton Hotel din Los Angeles, condusă, în stilul lui ireverenţios, de comicul Ricky Gervais, care a spus, printre altele: „Golden Globes sunt faţă de Oscaruri precum modelul Kim Kardashian faţă de Kate Middleton”.La „Globurile de Aur”, considerate avanpremiera Oscarurilor, asociaţia „Hollywood Foreign Press” recompensează stilul […]
Cea de a 69-a Gală a avut loc la Beverly Hilton Hotel din Los Angeles, condusă, în stilul lui ireverenţios, de comicul Ricky Gervais, care a spus, printre altele: „Golden Globes sunt faţă de Oscaruri precum modelul Kim Kardashian faţă de Kate Middleton”.
Dans, cântec şi muzică, un univers de pasiune, vitalitate, senzualitate, nostalgie. Flamenco reprezintă un stil de viaţă, poate chiar viaţa însăşi, este o artă veche şi profundă, nici pe de parte o frivolitate. Este o armonie între ţinută (dejado), ritm (compas) şi singurătate (soledad). Flamenco e mai mult decât o muzică, este un dans simplu, […]
Seria documentarelor din cadrul primei emisiuni de cultură gastronomică produse de „TV5 Monde” şi subtitrate în limba română – „Epicerie Fine” – continuă duminica aceasta cu „Les Moules de Bouchot”, un episod despre renumitele midii ce cresc în Saint-Brieuc din regiunea Bretania, în vestul Franţei.
Cotaţii-record pentru antice porţelanuri, vinuri franţuzeşti, ceasuri ale marilor firme şi bijuterii create de mari orfevri, apoi cloisoné-uri din epoca imperială, tabachere şi multă artă contemporană… În China există în acest moment piaţa cea mai efervescentă a economiei globalizate pentru casele de licitaţii din întreaga lume. Licitaţiile din Hong Kong şi de la Beijing s-au […]