Pentru prima oară de la lansarea studiului celor mai mediatizate persoane din Franța, președintele în exercițiu nu este pe prima poziție.
În articol, poate fi consultat programul celor mai importante lanțuri de magazine de comerț cu amănuntul din România.
Andrei Caramitru a vorbit despre previziunile sale pentru anul 2026. „Dacă 5/10 se îndeplinesc deja e foarte bine.”
„A fost înregistrat doar un apel din apropierea municipiului Tulcea care a cerut informaţii suplimentare despre sunetele provocate de explozii.”
„Împărtășim cu toții un vis. Și ne punem o dorință împreună. «Fie ca el să piară!», ne gândim cu toții în mințile noastre”, a spus Zelenski în urarea sa cu ocazia Crăciunului.
„Comunitatea evreiască de la St Kilda şi Melbourne nu se simte în siguranţă. Nici în propriile case și nici în propria ţară”, a spus rabinul comunității locale din Melbourne.
Autoritățile turce încă sunt în căutarea a altor 22 de suspecți. Acești presupuși membrii ai Statului Islamic ar fi pregătit atentate care vizau mai ales oamenii de altă religie decât cea musulmană.
Unii proprietari sunt dispuși să negocieze prețurile cu doritorii. „Preţurile sunt aceleaşi pe care le practic in restul anului (…) şi totuşi e primul an în care nu am oaspeţi de Crăciun”, a spus un proprietar al unei cazări de pe Valea Prahovei într-o postare pe Facebook.
Primarul din Cluj-Napoca a avut un schimb de replici aprins cu consilierii locali USR, într-o ședință extraordinară. Boc le-a spus consilierilor că orașul pe care îl conduce „joacă în altă ligă” față de Timișoara.
Un cuplu din SUA a fost oprit în trafic în SUA. Cei doi erau îmbrăcați în Moș Crăciun și soția sa, doamna Crăciun. Filmulețul a fost postat chiar de departamentul de poliție.
„Chiar dacă a fost îmbrăţişat legionarismul, la un moment dat, de nişte intelectuali români de seamă, mi-e greu să înţeleg”, a mai spus regizorul filmului „Moromeții” într-un interviu pentru News.ro.
Imani Smith a fost actriță în copilărie și a jucat în versiunea de pe Broadway a „The Lion King” (Regele leu). Partenerul acesteia a fost reținut sub suspiciunea de crimă.
„Cerem pace în Ucraina. Luptăm pentru ea. Şi ne rugăm pentru ea”, a concluzionat președintele ucrainean, după ce a bătut un apropo la moartea lui Putin.
Norocosul jucător a câștigat al doilea cel mai mare premiu din istoria loteriei americane. Este al doilea câștig de peste un miliard de dolari din 2025.
Putin, în 2001: „Sunt popular în Rusia și îți spun de ce: pentru că sunt în contact cu oamenii. Oamenii din Rusia se simt înșelați de schimbările de amploare care au adus mai multă libertate, dar de care nu se pot bucura. Nu doar cei săraci, ci și elita se simte frustrată.”
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că nu este programată vreo convorbire în această perioadă între cei doi președinți, deși SUA teoretic a trimis planul de pace în 20 de puncte către Kremlin în Ajunul Crăciunului. Dmitri Peskov a declarat că președintele rus Vladimir Putin i-a trimis o felicitare de Crăciun lui Trump.
Europarlamentara a făcut o urare în stil caracteristic pentru „toate instituțiile statului român”. Șoșoacă i-a urat lui Ilie Bolojan să petreacă sărbătorile „cu mâinile goale” și să aibă un 2026 cu „frig în casă”.
„Performanțele MAI în ceea ce privește ”grija” și ”respectul” manifestat față de actualii sau foștii angajați, precum și față de urmașii acestora ajung să nu ne mai surprindă.”
Americanul este la primul Crăciun în funcția de Papă. Leon a criticat de mai multe ori politica anti-imigranți a președintelui Trump.
„Activitatea cu produse profilate din regiune a avut o profitabilitate nesatisfăcătoare timp de mai mulți ani, din cauza evoluției slabe a pieței”, a spus directorul Lindab, conform Profit.ro.
Gazetarul a vorbit despre interviul acordat de Nicușor Dan pentru publicația Politico. CTP a lăudat faptul că președintele României a avut curaj să nu ridice în slăvi tot ce face Trump, ci a venit și cu critici.
Relația dintre fostul CEO Astronomer și o colegă a fost dezvăluită de kiss cam-ul de la un concert Coldplay. Șase luni mai târziu, The Guardian prezintă ce mai fac cei doi amanți.
CNI a anunțat startul lucrărilor pentru două stadioane îndelung așteptate. În prezent, Dinamo își joacă meciurile de acasă pe Arena Națională pentru că stadionul din Ștefan cel Mare este într-o stare acută de degradare.
Cei doi inculpați ar fi „spălat” banii printr-o serie de tranzacții în diverse conturi bancare. În prezent, cei doi sunt în arest preventiv.
Planul de 20 de puncte prevede o zonă demilitarizată, intrarea Ucrainei în Uniunea Europeană, dar și obligarea Rusiei de a opri agresiunea față de Europa. Acordul vorbește și despre protecția minorităților din Ucraina.
Poliţiştii de Frontieră reamintesc că introducerea în România a sumelor mai mari de 10.000 de euro (sau echivalentul în altă valută) fără declarare este interzisă şi poate atrage sancţiuni, inclusiv confiscarea sumelor nedeclarate.
