Planul inițial în 28 de puncte, care practic împingea Ucraina spre capitulare, a fost refăcut într-un cadru cu 20 de puncte, pe care președintele Volodimir Zelenski l-a prezentat pentru prima dată jurnaliștilor pe 23 decembrie, scrie The Kyiv Independent.
„Am făcut un progres semnificativ către finalizarea documentelor”, a spus Zelenski.
Statele Unite ar urma să trimită miercuri documentul către oficialii ruși. Dacă varianta va fi aprobată, aceasta va fi semnată de Ucraina, Rusia, SUA și UE. Pentru ca acordul să intre în vigoare, acesta trebuie ratificat de Parlamentul Ucrainei și/sau susținut de poporul ucrainean printr-un referendum care ar putea avea loc în termen de cel mult 60 de zile.
Garanții de tipul articolului 5 al NATO pentru Ucraina
Planul de pace prezentat de Zelenski:
Semnatarii afirmă că Ucraina este un stat suveran.
Acest document este un acord de neagresiune totală şi necondiţionată între Rusia şi Ucraina. Un mecanism de monitorizare va fi stabilit pentru controlul liniei de contact. Mecanismul va fi bazat pe supraveghere din satelit, pentru a detecta posibile violări ale acordului rapid.
Ucraina va primi garanții de securitate.
Armata ucraineană va rămâne la 800.000 de cadre militare pe timp de pace.
Statele Unite, NATO și statele europene semnatare vor oferi Ucrainei garanții de securitate „similare Articolului 5”. Se aplică următoarele puncte:
- Dacă Rusia va invada Ucraina, va fi declanșat un răspuns militar coordonat, iar toate sancțiunile globale împotriva Rusiei vor fi reintroduse.
- Dacă Ucraina invadează Rusia sau deschide focul asupra teritoriului rus fără provocare, garanțiile de securitate vor fi considerate nule. Dacă Rusia deschide focul asupra Ucrainei, garanțiile de securitate vor intra în vigoare.
- Acordurile bilaterale de securitate semnate anterior între Ucraina și aproximativ 30 de țări vor rămâne în vigoare.
Acord de comerț Ucraina-SUA
Rusia își va formaliza poziția de neagresiune față de Europa și Ucraina în toate legile și documentele necesare.
Ucraina va deveni membră a Uniunii Europene la un moment clar stabilit și va beneficia de acces preferențial pe termen scurt la piața europeană.
„Intrarea în UE este o garanție de securitate. Vrem să setăm o dată fixă la care să se întâmple, cum ar fi 2027 sau 2028”, a spus Zelenski despre acest punct.
Ucraina va primi un pachet de măsuri economice detaliat în alt document.
- un fond economic pentru industrii cu creștere rapidă;
- SUA și companii americane vor lucra pentru modernizarea infrastructurii de gaz din Ucraina;
- reconstruirea zonelor distruse de război;
- prioritizarea dezvoltării infrastructurii;
- extragerea de minerale naturale va fi extinsă;
- pachet special de la Banca Mondială;
- un grup de lucru la nivel înalt va fi înfiinţat şi va fi numit un conducător financiar mondial în calitate de administrator.
Citește și: Cât de aproape e pacea din Ucraina
Vor fi create mai multe fonduri pentru a aborda restaurarea economiei ucrainene, reconstrucția zonelor și regiunilor afectate și problemele umanitare. Scopul este de a mobiliza 800 de miliarde de dolari, costul estimat al pagubelor cauzate de războiul declanșat de Rusia.
Ucraina va accelera procesul de negociere al unui acord de comerț liber cu SUA.
Minoritățile din Ucraina, protejate prin legislație
Ucraina va rămâne un stat fără arme nucleare.
Controlul asupra Centralei Nucleare de la Zaporojie și restaurarea Centralei Hidroelectrice Kakhovka.
Washington propune ca centrala nucleară de la Zaporojie să fie operată în comun de Ucraina, Rusia și SUA, fiecare țară deținând 33%, iar SUA să acționeze ca supraveghetor principal al stației.
Ucraina se opune controlului rus asupra centralei. Kievul propune ca centrala să fie gestionată de un parteneriat între SUA și Ucraina, în care 50% din energia electrică generată să meargă către teritoriile controlate de Ucraina, iar SUA să decidă distribuția celorlalte 50%.
Ucraina și Rusia vor introduce cursuri școlare care să promoveze înțelegerea și toleranța față de diferite culturi și să combată rasismul și prejudecățile. Ucraina va aproba regulile UE privind toleranța religioasă și protecția limbilor minoritare.
În regiunile Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson, linia pozițiilor militare la data semnării va fi recunoscută drept linia de front de facto.
- Pentru a stabili mișcările de trupe necesare încheierii războiului și pentru a crea potențiale „zone economice libere”, cu retragerea trupelor rusești din aceste zone.
- Rusia trebuie să își retragă trupele din părțile ocupate ale regiunilor Dnipropetrovsk, Mykolaiv, Sumî și Harkiv pentru ca acordul să intre în vigoare.
- Forțe internaționale vor fi plasate pe linia stabilită pentru a monitoriza implementarea.
- Părțile sunt de acord să respecte regulile și obligațiile impuse de Convențiile de la Geneva din 1949 și protocoalele lor suplimentare, inclusiv drepturile omului universale.
„Spunem: dacă toate regiunile sunt incluse și dacă rămânem unde suntem, atunci vom ajunge la un acord. De aceea scrie aici „zone potențiale”. Dar dacă nu suntem de acord să „rămânem unde suntem”, există două opțiuni: fie războiul continuă, fie va trebui să se decidă ceva în legătură cu toate zonele economice potențiale”, a adăugat Zelenski.
Rusia și Ucraina nu vor folosi forța pentru a schimba aranjamente teritoriale și vor rezolva disputele diplomatic.
Alegeri prezidențiale cât mai repede posibil în Ucraina
Rusia nu va împiedica Ucraina să folosească râul Nipru și Marea Neagră în scopuri comerciale.
Crearea unui comitet umanitar, care se va asigura că:
- se face un schimb de prizonieri toți-pentru-toți;
- toți civilii reținuți, inclusiv copiii și deținuții politici, vor fi eliberați;
- se va acționa pentru alienarea suferinței victimelor directe sau indirecte ale războiului.
Ucraina va organiza alegeri prezidențiale cât de repede posibil după încheierea acordului.
Prezentul acord are forţă obligatorie. Punerea sa în aplicare va fi supravegheată şi garantată de către un Consiliu de Pace prezidat de către preşedintele Trump. Ucraina, Europa, NATO, Rusia, şi Statele Unite vor face parte din acest mecanism. Sanţciuni se vor aplica în cazul unor încălcări.
Pacea va începe imediat ce toate părțile cad de acord.
Crasnov face doar pohtele Rusiei, si atat, e santajabil atat de rusi cat si de dosarul Epstein
„Crasnovii” occidentali sunt mereu cu dosare ..daca nu cu jen Burisma apoi cu mape pline de materiale compromițătoare de la Mosad sau MI6..Epshtain un agent israilean ținea turma milionarilor SUA în „hățuri”..!
Ucraina impartita intre khazarii din Rusia,SUA si Galitia ..sangele apa nu se face-,trebuie sa ajunga la toti bogatiile Ucrainei…
Grosul bogatiilor naturale l-a confiscat deja Rusia. Exact pentru a nu ajunge la altii. Erau ale lor.
Zele are o mica,mare problema,Putin trebuie sa fie de acord cu visele lui.De cand lumea invingatorul pune CONDITI.
Dca va fi Pace :
– Zelenscky & co pierd milioane de dolari americani si euro
– UE – pierd ocazia de a finaliza constructia unei armate impotriva Rusiei si risca dezintegrarea
– Romania pierde deoarece Sistemul care a ocupat tara nu-si mai justifica existenta
– Rusia insasi pierde deoarece realitatea din teren arata ca in max 12 luni Kievul va fi ocupat .
Numai SUA castiga deoarece aducind pacea in Europa americanii castiga prieteni viitori aliati si timp de asi reveni economic , politic si a se reinarma corespunzator .
Dăunăzi Biden minorul a făcut niște declarații despre Ucraina și Burisma – corupție totală..
Eu am spus ca Zelenski va avea pretentii de invingator.
Vrea ca Rusia sa se retraga dar Ucraina NU.
Vise.
Rusia nu va fi de acord cu vreo 10 puncte.
Va veni si ziua cand dictatorul Zelenski o sa dea socoteala pentru DISTRUGEREA Ucrainei si sacrificarea a 2 generatii de tineri barbati !.
Printre punctele planului ukr-america este si libera circulatie pe Nipru a navelor comerciale. O fi la fel cu „libera” circulatie a navelor comerciale in zona Caraibelor / Venezuela?
Rusii au facut pipilica pe maretele armate Nato si cea urcacaneasca trimitand la topit armament in valoare de peste 500 miliarde euro iar invinsii ca Zdrelea Coco Liniute si ca Trump vraja marii vor sa impuna pacea lor Rusiei invingatoare? Numai niste unii scapati din camasa de forta pot crede asa ceva. Slava Z.
Joaca asta de-a planurile pt. pace facute de Zelenski ,Trump si inteligentii de la EU, nu vor duce la nici-o intelegere de pace, atata timp cat conditiile propuse de Putin sunt refuzate .
Citiți BINE!…”Pachet special de la Banca Mondială in valoare de 800 miliarde de dolari și toate EXPLOATARILE minerale vor aparține SUA, pentru o perioadă nedeterminata „!.
Principalul CASTIGATOR al păcii, este SUA și Rusia care rămâne cu TOATE regiunile importante cucerite!. ,(16% din Ucraina)!.
Europa lui Ursula, PIERDE toate miliardele in EURO date lui Zelenski și rămâne cu „buza-umflata”!.
SUVERANITATEA Ucrainei pentru viitor ,rămâne doar o ILUZIE pentru ucraineanul de rând!…milionarii ucraineni sunt de mult la Cannes și Monte Carlo !.
Pierde cetățeanul de rând al UE,nici într-un caz Ursula și compania,care și-au rotunjidt firfirei in conturi doldora
Mi-a plăcut partea cu diluarea responsabilități! Cică „Ukr și Rusia” vor aproba reguli UE privind toleranta religioasa și protecția minorităților. Serios? Cine a interzis folosirea limbii materne și a furat biserici?
Și apropo de UE, tarile baltice nu au dat cetățenie rusilor pe motiv ca bunicii lor erau bolșevici. Nicio problema cu bunicii fasciști.
Adică „planul” e gata, doar ca-i lipsesc vreo două-trei detalii esențiale! Ce așteaptă circarul să accepte rușii? Avortonul de plan pe care l-a expus el? Pentru că dacă l-a expus înainte de-a fi gata, este un avorton. Și-i de râsul curcilor să ceară ca rușii să fie excluși de la centrala nucleară care-i a rușilor acum!
Acest acord nu va fi semnat!
Azi, Ucraina lui Zelenski, este o RUINA!…vor semna OBLIGATORIU !.
Nici în 50 de ani, Ucraina nu va putea plati datoriile acumulate la Băncile Mondiale!.
Ce va ramane din ea va fi cumparata si reconstruita de chinezi. Au si bani, au si tehnica necesara.