Autostrada Timișoara -Moravița: Al doilea tronson, la licitație

 

Compania Națională de Autostrăzi a scos la licitație construcția Tronsonului 2 din Autostrada Timișoara -Moravița. Este vorba despre sectorul Jebel – Moravița, un contract de 4,23 miliarde lei pentru 33 de kilometri.

 

Lucrările presupun proiectare și execuție și se întind pe patru ani. Recent, a fost lansat în execuție primul tronson din această autostradă, denumită A9, anume Remetea Mare – Jebel, care are alocat o sumă de 5,65 miliarde de lei.

Cele două tronsoane ale A9 duc autostrada până la granița cu Serbia, pornind din Timișoara. Punctul de graniță urmează a fi convenit cu partea sârbă, aici fiind inclus și un tronson de trei kilometri unde se va lucra în comun. Toată autostrada este finanțată cu fonduri din Programul Operațional Transport 2021 – 2027.

Terenurile afectate de traseul autostrăzii sunt situate în extravilanul și intravilanul localităților tranzitate, atât pe domeniul public cât și privat, respectiv Unitățile administrativ-teritoriale: Remetea Mare, Recaș, Bucovăț, Moșnița Nouă, Giroc, Sacoșu Turcesc, Pădureni, Liebling, Jebel, Voiteg, Birda, Deta, Denta, Moravița.

Recomanda
Mihai Soare 1311 Articole
Author

2 Comentarii

  1. Aaaa, daca ar fi fost Tr. Severin – Moravita-Belgrad daaaa ar fi fost super, utila , fooooarte utila mai ales pentru a mai iesi din monopolul intrarii-n Europa Centrala exclusiv prin Ungaria. Asaaa, doar o trebsoara banateana…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.