Autostrăzi inaugurate pe repede înainte

România va ajunge la borna de 899 de autostradă pentru că în două zile vor fi puși în funcțiune 26 de kilometri noi. Este vorba de tronsonul de 16 kilometri din centura ocolitoare a Bacăului, ceea ce reprezintă prima șosea rapidă din Moldova, și 10 kilometri din totalul de 17 din lotul 1 de pe Sebeș-Turda. Dacă până la finele anului va fi finalizat și ciotul de 6 kilometri dintre Cristian și Râșnov, România va ajunge la o rețea de 905 kilometri de șosea rapidă.

Miercuri și joi avem două inaugurări heirupiste, ținând cont că duminică vom avea alegeri parlamentare. Bucata de autostradă din Moldova este gata cu un an înainte de termenul de finalizare. Fix cu câteva zile înainte de scrutin. Chiar dacă traficul va fi deschis, vor fi restricții pentru că mai sunt lucrări de efectuat. De asemenea, vor fi restricții și pe lotul 1 de pe Sebeș-Turda, lot ce se va inaugura parțial mâine. Restul de 7 kilometri va fi gata anul viitor, conform Marianei Ioniță, directorul Companiei de Autostrăzi. Deschiderea circulației vine după un hei-rup de ultim moment, după ani de zile de inactivitate și blocaje.

Lotul din Moldova a fost construit de Dorinel Umbrărescu, iar cel de pe Sebeș-Turda de către italienii de la Pizzarotti.

Anul acesta s-au pus în fucțiune 37,3 kilometri, însă 10,1 kilometri, dintre Ogra și Ungheni, au fost finalizați în 2018, însă nu au putut fi utilizați pentru că nu au existat legături. Cel mai nou tronson de autostradă este cel dintre Iernut și Chețani, de pe autostrada Transilvania, de 18 kilometri. Lotul leagă de loturile de autostradă Iernut-Ogra (3,6 kilometri) și Ogra-Ungheni (10,1 kilometri). De asemenea, s-au mai pus în funcțiune 5,35 kilometri dintre Biharea-Borș, la granița de vest a României.

Anul trecut au fost dați în trafic doar 43 de kilometri (loturile 3 și 4 ale Autostrăzii Lugoj-Deva), în condițiile în care pe lotul 3 s-a circulat cu restricții de viteză pentru că a fost construit prost.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4576 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Si care e meritul neputinciosilor? Au, ei, impresia ca tăind panglica unui ciot sun si cei care au construit-o? Sau au, ei, impresia ca participând la safiintirea unei biserici noi, sunt, ei ctitorii bisericii?
    Romania trezeste-te. Nu te-ai saturat de circul alogenilor? Nu te-ai saturat de pitecantropii cu fundul rosu? Nu te-ai saturat de cei pentru care tara si cetățenii ei nu reprezintă nimic? Daca te-ai saturat, mergi la vot si demonstreaz-o. Dumnezeu sa ne ajute.

  2. Daca le facem nu este bine, daca nu le facem au ziristii subiect de comentat !
    Traim in tara unde nimic nu este normal !

  3. Este o crunta bataie de joc din partea securistilor ardeleni marlani de la guvernare la adresa moldovenilor. Ii ametesc comic cu cativa kilometri de drum ocolitor in jurul Bacaului prostindu-i ca aia sunt autostrada!!! Sa vedem cum vor vota din nou moldovenii!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.