
Sistemul energetic național funcționează fără probleme, chiar dacă, în Duminica Rusaliilor, se înregistrează un consum mic de energie, aproximativ 3.700 MW, similar celui din zilele de Paște, a anunțat duminică ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Potrivit ministrului Energiei, producția de energie a României se situa la 4.200 de MW, în timp ce consumul este la aproximativ 3.700 MW, rezultând o diferență de aproape 500 MW, pe care România o exportă.
”Chiar și în condițiile speciale ale unui consum mic, nu există risc de blackout, așa cum am mai spus. Sistemul energetic național și-a dovedit capacitatea de a face față unor situații deosebite în ultimii ani. Avem specialiști de top în Dispecerul Energetic Național (DEN) și la nivelul unităților mari de producție. Avem un mix energetic divers și suficient de flexibil, cu aproape o treime din producția națională venind din hidrocentrale. Vestea bună legată de ploile din ultimele săptămâni este că am depășit 87% grad de umplere în lacurile energetice. Din acest punct de vedere, suntem pregătiți pentru o eventuală vară secetoasă”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Sebastian Burduja a dezvăluit că duminică, în jurul orei 11:30, mixul energetic al României era compus în proporție de 30% din energie fotovoltaică și eoliană (aproape 1.000MW în parcurile solare, fără a pune la socoteală producția prosumatorilor). ‘Unitatea 1 de la Cernavodă produce în bandă și își face treaba cu peste 660 MW, iar unitatea 2 va reveni pe finalul lunii, după perioada de mentenanță programată de Nuclearelectrica. Ne va ajuta cu siguranță în lunile următoare, pe măsură ce consumul va crește, odată cu temperatura de afară. Pe partea de gaz și cărbune, avem producție redusă acum, în total aproximativ 850 MW’, a notat Burduja.
”Un mix curat per total, cu aproape 80% din producție din surse care nu produc emisii de gaze cu efect de seră (hidro, nuclear, solar, eolian). Asta nu înseamnă că putem elimina brusc cărbunele din mixul energetic național, fără a pune nimic în loc. Voi susține până la capăt acest lucru, așa cum voi susține rolul gazului drept combustibil de tranziție – România fiind deja în poziția privilegiată de producător nr. 1 din UE, iar din 2027 ne vom dubla producția, odată cu exploatarea gazelor din Neptun Deep. Acolo forajul merge foarte bine și suntem în grafic pentru începerea producției în 2027′, a precizat el.
La final, ministrul a transmis mulțumiri specialiștilor din sectorul energetic, pentru care nu există zile libere sau sărbători.
Pacaliciul asta i-a mintit pe minerii din Valea Jiului ca va produce energie gravitationala in minele de carbuni. Rad si acum minerii cand aud de burduja.
Deci dacǎ este consumul mic, nu riscǎm sǎ blocǎm rețeaua fiindcǎ nu se va supraîncǎrca. Inteligentǎ observație, probabil au fost mai mulți experți care s-au pronunțat. Gâgǎ era geniu fațǎ de miniștrii de azi!
Burduja vorbeste prostii. In SEN, consumul mic nu duce la blocare. Curentul electric cu tensiuni mari pleaca in Europa, Ungaria si R.Moldova, Bulgaria, etc. La un consum mare si rapid se blocheaza sistemul ca nu are de unde sa dea f. repede curent. Ce o fi invatat Burduja la Harvard, ca nu se vede nimic?!!
Bulgaria exporta in Romania tot anul,in afara de zilele calduroase ale verii,curent la greu.Ca sa fie blackout trebuie sa aiba Bulgaria in loc de complex de termocentrale si centrala atomica,NUMAI eoliene si solare,care nu e cazul.Ca sa fie blackout in Romania trebuie sa fie intai in Bulgaria.Sorosoidul neoliberal ca de obicei se da drept altul.
Acuma e clar ca zilele astea industria nu consuma. Dar noi stim deja ca indiferent daca oferta de energie depaseste cerera sau cerera depaseste oferta preturile intodeauna cresc. Preturile intotdeuna cresc si in raport cu euroa, creste euro cresc preturile, scade eruo cresc preturile dear ceva mai putin. Asa cere intersul producatorilor , comerciantilor. Si a statului care desi nu recunoaste se bucura ptr ca preturile mai mari inseamna TVA mai mare. Cinic, nu?
De ce credeti ca au venit investitorii straini Romania? Sa ne faca noua bine, ca asa functioneaza economia de piata bazata pe profit?
Nici măcar dacă stingem luminile nu e blackout?
Daca si consumurile mici au ajuns situatii speciale, va dati seama ca suntem nu pe butuci ci aproape de sapa de lemn. Poate nu mai avem noi logica, cum dracu consumul mic sa fie grav, iar surplusul il exportam gratis ca a doua zi sa il luam la pret de piata pe a doua zi, adica de 8-10 ori mai scump. Romanistan e putin spus. De ce mai exista NARE si ministerul energiei? … pe bune acum?
Individul acesta care se visează din nou ministru, nu înțelege ca vârfuri pozitive și negative de energie au fost tot timpul. Erau specialiști energeticeni și habar nu aveai de blackpix.. În schimb vrea sa mulgă din nou la companii, vezi CNCIR, care prin pensionara raicu ionica ii da de muls.Reduceri de venituri cu plus la aceasta companie. Asta da, reușită!
Noroc ca tzin eu calculatorul deschis si un bec de 3W, altfel am aparea cu consum zero.
De unde sa mai consumam mult, daca parctic nu mai avem industrie?
Stai sa vezi dupa explozia pretului la energie, cum se pune lumea pe panouri solare……[Rumburak]
Dacă consumul este mic, iar profitul smecherilor din energie trebuie sa rămână constat, ori chiar sa crească, nu trebuie decât sa crească pretul pentru consumatori – corect? Asa ca Burdujache baga mare.
Micul pui de securist bagă zilnic căpușorul în poză. Voi fi interesat doar atunci când va explica în ce fel, cu ce măsuri înțelepte, a reușit să scadă prețul energiei cu 20 de procente.
De la 1 iulie 2025 Sistemul Național de Energie își poate închide 50 % din capacitate.
România va fi în semi-intunetic , apoi trageți heblul Sistemului .
ATENTIE !
Societățile comerciale private sa-si xaute de pe acum FURNIZORI EXTERNI , din afara României .
Aceasta-i trendul viitorului în colonia România.
Lacuri ENERGETICE , Leacuri băbești Burdujești , Spirale Misa și #maidanezi dăștepți Pișa . Bă , leacurile tale ENERGETICE-de acumulare erau pe vremea socialiștilor HABARNIȘTI, care le-au făcut- sunt ele pline 87% numai că energizantele tale sunt jumate pline cu nămol . Pe unele sunt insule -deja ocupate de NABABI cu case de conced , chiar cu târle de oi- dar voi v-ați digitalizat în toate găurile și ați montat la baraje nivelmetre prin GPS în locul mirelor ( Drencova – 20 cm. ) . Nivelele corespund dar volumele ACUMULATE sunt „energizate de se vede fundul lacului la 10 m de baraj , Sau vrei să zici că apa e ”Cleștar , Era o vutcă pe vremea Văcăroiului cu care se ”energiza el , d-aia încă de atunci nu se mai fac decolmatări / De energie electrică nu mai vorbesc că văd că faci economii , o ”acumulezi s-o dai mai scumpă ? Căte găleți ai străns , văd că apă ai și la Genuche și la Occipital occidental , unde făcuși INSOLAȚIE și adorație EOLație , mai ceva ca faraonii cu zeul RA și sora / soție ISIS că tot fuse ieri LGBT-eaua să vă energizați ENERGETICE.
Pai la preturile astea la kW eu am rapit doi pitici de gradina de la un vecin, pe care-i pun sa dea la pedale la un dinam, sa produca curent ! E adevarat ca e o mica intrerupere de doua minute, timp cit fac schimbul cu Alba ca Zapada, rapita tot de la vecin !