Avertisment de mega-cutremur în Japonia

Japonia a emis pentru prima dată un avertisment cu privire la un risc crescut de producere a unui „mega cutremur”, după ce un seism puternic, cu magnitudinea 7.1, a fost înregistrat joi la marginea unei zone de subducţie instabile care se întinde de-a lungul coastei Pacificului, cunoscută sub numele de Nankai Trough.

Un posibil dezastru provocat de un mega cutremur şi de un tsunami în Nankai Trough, un „jgheab” de pe fundul oceanului, ar putea ucide sute de mii de persoane şi ar cauza Japoniei pagube în valoare de un trilion de dolari.

Reuters a trecut în revistă riscurile a ceea ce ar putea fi cel mai mare dezastru natural din istoria modernă a Japoniei.

Care este noul risc de mega-cutremur?

Naoshi Hirata, şeful unui organism consultativ al Agenţiei Meteorologice Japoneze (JMA) care a evaluat recentul cutremur, a declarat că probabilitatea de producere a unui seism major de-a lungul Nankai Trough după un cutremur cu magnitudinea 7,1 a crescut acum „de câteva ori”. Seismele cu o magnitudine mai mare de 8 sunt considerate „mega cutremure”.

Japonia estimează că următorul mega-cutremur din Nankai Trough ar putea ajunge chiar până la magnitudinea 9,1.

Profesorul Naoshi Hirata de la Universitatea din Tokyo a declarat într-o conferinţă de presă că locuitorii din zonele care ar fi afectate de un astfel de dezastru ar trebui să-şi revizuiască procedurile de evacuare şi să rămână vigilenţi timp de o săptămână.

Japonia este una dintre ţările cele mai predispuse la cutremure, fiind situată pe „Cercul de Foc” al Pacificului, o zonă cu o puternică activitate seismică. În 2011, peste 15.000 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma unui cutremur cu magnitudinea 9.0 produs în nord-estul Japoniei, care a declanşat un tsunami şi a dus la topirea a trei reactoare la o centrală nucleară.

Ce este Nankai Trough şi de ce este această zonă importantă când vorbim de cutremure?

Întinzându-se pe circa 900 de kilometri, Nankai Trough se află în largul coastei de sud-vest a Pacificului, unde Placa Filipinelor se ciocneşte cu cea Eurasiatică, tensiunile tectonice acumulate putând duce la un mega-cutremur aproximativ o dată la 100 – 150 de ani.

Guvernul japonez estimase anterior există o probabilitate de 70% până la 80% ca un cutremur cu magnitudinea 8 sau 9 să se producă undeva de-a lungul Nankai Trough în următorii 30 de ani.

Magnitudinea unui seism este legată de lungimea faliei pe care are loc, potrivit Serviciului de Prospectare Geologică al Statelor Unite (USGS). Cel mai mare cutremur înregistrat vreodată – pe 22 mai 1960, în Chile – a avut magnitudinea 9,5 şi s-a produs pe o falie de aproape 1.609 de kilometri lungime.

Potenţialele daune cauzate de un cutremur şi de un tsunami în Nankai Trough

Tsunami-uri de până la 30 de metri ar putea ajunge pe coastele Japoniei de la Pacific în câteva minute după cutremur, în funcţie de epicentrul acestuia şi de situaţia mareelor.

Împreună cu alunecările de teren şi incendiile, dezastrul ar putea cauza moartea a până la 323.000 de persoane şi distrugerea a 2,38 milioane de clădiri, forţând aproape 10 milioane de supravieţuitori să părăsească zonele afectate.

Daunele economice ar putea ajunge până la 220 de trilioane de yeni (1,50 trilioane de dolari), sau peste o treime din PIB-ul anual al Japoniei, cu impacturi de lungă durată asupra infrastructurii şi a lanţurilor de aprovizionare pentru centrele industriale de pe coastă care produc automobile şi alte produse japoneze esenţiale.

Cutremure anterioare în Nankai Trough

Seisme în Nankai Trough au fost înregistrate în istoria Japoniei de mai multe ori din 684, adesea însoţite de relatări despre tsunami-uri care loveau satele de coastă.

Cel mai recent cutremur din Nankai Trough a avut loc în 1946. Seismul a avut magnitudinea 8.0 şi a generat un tsunami de 6,9 metri, care a ucis 1.330 de persoane.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. Daca luam ca baza numerologic anul ultimelor cutremure, observăm că acest an pentru Japonia e anul dezastrelor pe cutremure. Nu garantez pentru că, nu exista o data a țării, e doar secol și nu poți calcula numerologic. Falia cutremurelor nu e persoana fizica controlabilă prin lege sau executanta, poate porni în orice moment dar ei știu exact când se întâmplă pentru că, pare a fi cea mai robotizata tara de pe glob și continuă reformele în creștere spre binele țării și cetatenilor, nu toți dar destui.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.