Avertisment german – Părăsiți Libanul!

Acest avertisment a fost difuzat la încheierea unei reuniuni, miercuri, a celulei de criză a guvernului german.

De (I.R.)
Avertisment german – Părăsiți Libanul!

Acest avertisment a fost difuzat la încheierea unei reuniuni, miercuri, a celulei de criză a guvernului german.

Ministerul german de Externe a avertizat miercuri cu privire la riscurile crescute de escaladare a conflictului dintre Israel şi Hamas după uciderea numărului doi al mişcării islamiste şi le-a cerut cetăţenilor săi să părăsească rapid Libanul, relatează AFP.

„O nouă agravare a situaţiei şi o extindere a conflictului nu pot fi excluse, în special după asasinarea vicepreşedintelui biroului politic al Hamas, Saleh al-Arouri, în regiunea Beirut, la 2 ianuarie 2024. Aceasta este valabil în special pentru părţile de sud ale Libanului, până la zonele urbane din sudul Beirutului”, potrivit unui comunicat difuzat pe site-ul ministerului.

„Situaţia securităţii în regiune este foarte volatilă”, insistat ministerul, cerându-le cetăţenilor germani să părăsească Libanul „prin cele mai rapide mijloace”.

Acest avertisment a fost difuzat la încheierea unei reuniuni, miercuri, a celulei de criză a guvernului german.

Numărul doi al Hamas, Saleh al-Arouri, şi alte şase cadre ale mişcării islamiste palestiniene au fost ucişi într-o lovitură aeriană atribuită Israelului, care a vizat marţi seara birourile grupării aflate în suburbiile sudice ale Beirutului, bastion al Hezbollahului pro-iranian.

De la începutul războiului dintre Israel şi Hamas în Gaza pe 7 octombrie, Hezbollahul pro-iranian, care afirmă că intervine în sprijinul mişcării palestiniene, a fost implicat zilnic în schimburi de focuri cu armata israeliană la graniţa dintre Liban şi Israel.

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

  1. BND-eaua e pe nicaieri = ZERO !
    Daca aveti indoieli la ce va straniu spun despre serviciile „nemtilor” ->
    „interesati-va” de unde va scriu … 😐

    MAGA ! = TRUMP -> POTUS !❤️❤️❤️

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.