Președintele american, Barack Obama, l-a sfătuit pe succesorul său, Donald Trump, să nu încerce să conducă administrația SUA „așa cum ar conduce o afacere de familie”, relatează Agerpres, care citează BBC.
Domnul Trump trebuie să „respecte” instituțiile Statelor Unite, a subliniat președintele în exercițiu într-un interviu acordat postului ABC News, preluat duminică de BBC.
„După învestirea” ca președinte al SUA, „preiei frâiele celei mai mari organizații de pe Pământ”, a spus Obama, avertizând totodată că există o diferență între a guverna și a face campanie. „Capitale, piețe financiare și oameni din toată lumea iau în serios cele spuse” de Trump, a subliniat liderul de la Casa Albă.
Barack Obama s-a referit în același interviu la informațiile serviciilor de informații americane privind atacuri informatice din partea Rusiei și încercări de a influența campania prezidențială de anul trecut, mărturisind că a „subestimat” impactul unor astfel de atacuri.
„Cred că am subestimat măsura în care, în actuala eră a informației, (astfel de atacuri) pot duce la dezinformare și deci să aibă un impact asupra societăților noastre deschise”, a spus el.
Obama a adăugat că a avut o discuție cu Trump în care a abordat importanța de a avea încredere în comunitatea de informații. „Vor fi momente când singura cale de a lua decizia bună este să ai încredere că lucrurile funcționează”, a conchis președintele în exercițiu.