Avocatul Simonei Halep, detalii despre prima zi de audieri la TAS

Avocatul român al Simonei Halep, Bogdan Stoica a dat detalii despre prima zi de audieri la TAS.

A fost o zi lungă pentru Simona Halep, s-a încheiat prima zi de audieri la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Potrivit protocolului Simona nu poate vorbi cu presa decât după audierile în procesul de la Lausanne

„Nu pot să vorbesc. Vorbim la final,” le-a reamintit Simona Halep jurnaliștilor care au stat afară, în fața sediului TAS până seara târziu.

Optimist, avocatul român al Simonei Halep se arată încrezător și spune că sunt șanse pentru sportiva noastră.

Avocatul Simonei Halep asigură că audierea care s-a întins pe parcursul atâtor ore, la sediul TAS,  nu iese din cadrul normal.

„Sigur că sunt șanse. Mereu am fost optimiști,” a comunicat Bogdan Stoica, avocatul român al Simonei Halep, citat de sport.ro.

Întrebat despre durata lungă a audierilor din prima zi,  peste șase ore, acesta a precizat:

„E normal, nu e nimic ieșit din comun.”

Ce spune Pompiliu Popescu, medicul „generației de aur” a fotbalului românesc, după prima zi de audieri

Apărarea e perdantă, crede Pompiliu Popescu. Mai  bine ar fi fost să recunoască faptul că a greșit.

Dând vina pe alții și spunând că nu s-a dopat intenționat te întrebi dacă acest lucru e valabil doar acum sau pe tot parcursul carierei sale.

”…păcat că îşi încheie cariera urât! Se întâmplă aşa ceva fiindcă a ales o cale greşită, a fost sfătuită prost”, a mai spus Pompiliu Popescu.

Audierile continuă și în zilele următoare, joi și vineri, 8-9 februarie, iar Simona Halep și cei trei avocați ai săi se vor întoarce la TAS.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

10 Comentarii

  1. Personal, chiar doresc sa reintre în campionat cat mai urgent posibil! Chiar poate fara plângăceli sau schelălăieli! Nu e bășcălie, am încredere în manipularea nevinovată la consum oferita de martalogii care au convins-o că, din start experiență și practica lor, nu va avea probleme! Un succes cât pentru 1000 de ani, Simona!

  2. Ei uite ca nu recunoaste ca a gresit,poate n-a gresit.
    Cat despre terminarea carierei si aratatul cu degetul ,incep sa cred ca Simona se lupta aici cu multe lucruri din care vedem doar varful aisbergului.
    „A fost sfatuita prost”, nu stie Simona pe cine sa intrebe! Daca o sfatuia Pompiliu ,care are chiar are cariera terminata, dar tot mai activeaza cu sfaturi nesolicitate, era mai bine.

  3. POATE CĂ „ medicul „generației de aur”” ARE DREPTATE -DAR SĂ NU UITĂM CĂ SIMONA VINE DE PE MALUL „DUNĂRII” NU DE PE „POTOMAC RIVER””!”!”

  4. Nu va mai dati victime. Nu ai înteles nimic din mesajul Dr. Pompiliu Popescu. Halep a gresit si nu-si asuma greseala aplicând strategia româneasca dând vina pa altii. La TAS nu merge minciuna. Fiti realisti, TAS îi va majora suspendarea.

  5. Dr. Pompiliu Popescu se da mare, chiar foarte mare. Asa o fi ? Ma tem ca nu-i chiar asa…

  6. Ce sa spuna avocatul, ei nu recunosc nici cand pierd procesul, asa este neamul lor. Nu inteleg de ce Coti sustine toti turnatorii dovediti, toti corupti cu puscaria facuta la zi si mai nou dopatii cu doua analize pozitive !

  7. Da, s-a lăsat total pe mâna antrenorului Mouratoglou, care sunt convins ca lafel o vitaminiza si pe Serena. Si.a concediat tot staff-ul românesc , deși la Wimbledon nu a fost însoțită nici macar de Darren Cahill ci de Daniel Dobre, si a castigat titlul cu Brică!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.