Halep, zâmbitoare la tribunal. Au început audierile de la TAS

Audierile  de  la Tribunalul de Arbitraj Sportiv au început. Simona Halep a ajuns la sediul TAS de la Lausanne.  Nu a stat de vorbă cu presa, potrivit protocolului, dar Simona era zâmbitoare, a afișat încredere și optimism.

Simona este reprezentată la TAS de o echipă de avocați condusă de Howard L. Jacobs.

Audierile sunt preconizate să se încheie pe 9 februarie, dar nu nu a fost oferită o dată pentru pronunțarea verdictului.

Completul de judecată este compus din Annabelle Bennett (Australia), președinte, Jeffrey G. Benz (SUA) și Ulrich Haas (Germania).

Referindu-se la Ulrich Haas, surse din TAS vorbesc despre faptul că elvețianul este o alegere foarte bună pentru ITIA și mai puțin bună pentru Simona Halep.

„Alegerea lui e foarte bună pentru ITIA, mai puțin pentru Simona. E elvețian, deci văzut ca neutru. Nu poate fi acuzat că e de partea cuiva. Iar, pe lângă asta, e o autoritate, ceea ce arată determinarea ITIA de a-și atinge scopul, și anume acela ca pedeapsa Simonei să fie păstrată sau chiar crescută la șase ani. Dacă simte că ceva nu e în regulă, taie în carne vie. A fost și în ciclism, acolo unde dopajul este ultraperformant” – surse TAS, citate de iAM Sport.

Potrivit tribunalului de la Lausanne, Halep cere ca decizia ITIA să fie anulată şi sancţiunea sa ”să fie redusă”.

 

 

foto captura Antena 3 CNN

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

8 Comentarii

  1. Tribunal de rahat. De cat timp se judeca mizeria asta? Daca tii un om pe bara ani de zile pana judeci cazul asta nu mai e tribunal si justitie. Au avut niste rezultate de laborator poti sa decizi daca acea cantitate este foarte mica deci o contaminare si nu influenteaza performanta sau este semnificativa si intentionata si ajuta sportivul sa castige necuvenit. Iar daca nu esti in stare sa stabilesti asta intr-un timp rezonabil de scurt inseamna ca tribunalul nu este functional.

  2. Ce sa judece, ca materiale „amestecate” se aflau pe aceeasi masa, la aceeasi ora si S-AU mixat singure, fara voia celei care le-a bagat pe gura. Cum poate un tribunal sa-si piarda vremea cu astfel de infantilisme ? Instanta nu se simte insultata de asa obraznicie ?

  3. Totul e politic inclusiv în această instituție! Ură față de celălalt, fata de acel/acei profesioniști care muncesc fin geu, la nivel global a atins cote mult prea alarmante și nimeni nu ia măsuri pentru stopare! Sper și vreau să cred că e o zi și o săptămână reușită pentru Simona ✌️✌️💪!

  4. 3 zile de audieri, de parca ar fi cine stie ce dosar complex de criminalitate economico-financiara ! Au expertizele, persoanele responsabile de administrarea acelui produs si declaratiile Simonei. Este o executie extrem de perversa. Niste contopisti care-si bat joc de munca unui sportiv de performanta.

  5. Niste neica nimeni care poate n-au tinut in viata lor o racheta de tenis in mana decid soarta unor profesionisti care mananca tenis pe paine. Este clar ca nulitatile, ofuscate de succesul si vizibilitatea sportivilor cu dosare pe rol, au tendinta sa faca in asa fel incat sa auda lumea si de ele…
    Din pacate nu e un fenomen singular ci intalnit in toate straturile societatii si la toate nivelurile de decizie. Cu cat mai nechemat, mai meschin si mai incapabil cineva, cu atat va evita campul direct al activitatii si se va concentra pe hartoage, pe arbitraje, decizii si chitibusuri unde in sfarsit isi poate dovedi „calitatea” de baza : capacitatea de a pune bete in roate altora…
    De unde apare si intrebarea oarecum pe subiect: cine a auzit de Razvan Burleanu ca fotbalist?

  6. rinjeste dar nu este rinjetul ei se vede clar. Hai cu opt ani.

  7. Nu se-nvață minte; a făcut-o odată un fenician, Muratoglu, și-și trage avocat tot fenician, Jacobs. O s-o lase fără și fără bani.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.