Baie de sânge: peste 140 de morți

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, se declară „revoltat” după atacul asupra civililor din Burkina Faso. Într-o regiune din nordul Burkina Faso au avut loc două atacuri, în noaptea de vineri spre sâmbătă, dintre care unul soldat cu cel puţin 138 de morţi, iar un altul cu 14 morţi.

Atacurile au atras reacții reacţii internaţionale. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, este „revoltat” de atacul asupra civililor din Burkina Faso.

„Secretarul general este revoltat de uciderea în dimineaţa acestei zilei a peste 100 de civili, inclusiv şapte copii, în violenţe comise de atacatori neidentificaţi asupra unui sat din provincia Yagha, în regiunea Sahel din Burkina Faso”, a declarat, într-un comunicat, purtătorul de cuvânt Stephane Dujarric.

Aceste atacuri au fost comise în aşa-numita zonă „a celor trei frontiere” dintre Burkina Faso, Mali şi Niger, vizată în mod regulat de atacuri la adresa civililor şi soldaţilor din partea unor jihadişti suspectaţi de legături cu Al-Qaida şi organizaţia Stat Islamic.

Potrivit unei surse locale, „atacul, care a fost raportat în jurul orei locale 2.00, a vizat mai întâi postul Voluntarilor pentru apărarea Patriei”, auxiliari civili ai armatei, iar atacatorii „au procedat la execuţii”.

Solhan este o localitate de mici dimensiuni situată la aproximativ 15 kilometri de Sebba, capitala provinciei Yagha, care a suferit numeroase atacuri atribuite jihadiştilor în ultimii ani.

Forţele armate au lansat la începutul lunii mai o operaţiune pe scară largă în regiunile din nord şi din Sahel.

Forțele de securitate se luptă să oprească violenţele, care s-au soldat din 2015 cu moartea a peste 1.400 de persoane şi strămutarea a peste un milion de oameni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

9 Comentarii

  1. Jihadişti suspectați de legături cu CIA/Mossad/MI6, este corect. De fapt, CIA a folosit acțiunile teroriste ale proxy-ului său Al-Qaeda (mai târziu reinventat ca ISIS) ca sa ofere americanilor o scuză pentru a-și extinde puterea și a invada țările arabe, țări cu pradă bogată (petrol etc) precum Irak, Iran și, în al doilea rând, orice țară care este o „amenințare” pentru Israel, sau mai exact ceea ce Israelului nu-i place pentru orice motiv. Al treilea obiectiv pentru care CIA folosește Al-Qaeda este de a genera frică și ură față de Islam și musulmanii din întreaga lume. Aceasta corespunde unui scenariu vechi și încercat de colonizatori: să calomnieze și să denigreze populația țintă, astfel încât să fie acceptabil chiar să se ceară comiterea de genocid împotriva lor.

  2. Care sunt principalele resurse naturale din Burkina Faso? Si intelegeti de ce.

  3. Colonialismul francez! Daca nu ar mulge sistematic 14-15 tari africane „independente”, de resursele naturale, Franta capota de mult, nu e Germania!

  4. onu comanda onu executa totul este sub controlul ridicarii unei anarhii-razboi la nivel global. poate ne explica onu cum este cu „uniformizarea” unei unice religii – baha’i – cu aplicarea legilor noahide (7 si nu cele 10 ale lui Moise) care aduc decapitarile publice…? o religie unificata z sz ionista care aduce controlul total, obedienta si sacrificiul uman la rang de „normalitate” ?

  5. atacurile teroriste sint o manipulare a cia si mossad sa dea credibilitatea al quaida si isis …..tradtorii americani vinduti israelului asasinii ai 3000 de americani in 11 sept 2001 si jidanii teroristi pun la cale noi atenrtate si ca si in anii 90 cind au fost atacate ambasadele sua in kenya si tanzania culminind cu 911 sa poata sua si nato sa ocupe afganistanul si sa atace irakul in 2003….perfidia ascunsa in spatele democratiei si valorilor democratice este fantastica…

  6. Parca pierdusera si securistii un derbedeu in Burkina Fâsu. Era angajat la Frank Timis si MAE se dadea cu tuhasu` de pamant sa-l recupereze pe bani de la buget, chit ca nu guvernul Romaniei l-a trimis acolo. Cred ca fie l-au guitat rapitorii, fie era blat ca sa mai stoarca niste bani, ca in cazul ziaristilor din Irak. Oricum, nu s-a mai auzit de el.

  7. @eugen raduca

    de Hillary si mabasadorul american jertifit pe altarul democratiei ce ne poti zice
    pentru ca vad ca ai … CURAJ domnule !
    Ai pur si simplu curaj sa zici ce crezi (spun asta fara a-ti aproba sau dezaproba ..zicerile !)

    Curajul e un inceputr de drum …e primul pas intr-un drum de un milion de pasi !

    🙂

  8. Prin Burkina Faso, ca pe la noi : vanat/la liber … oameni, cerbi ori ursi ! „Eminentele”/’mputite … se distreaza !

  9. Armatele americane,engleze,franceze și alți demo(n0)crați interveneau acolo unde ,,se incălca democrația**. acum de ce nu intervin? Se afirmă că USA și Franța au baze militare și în Burkina Faso. Unde erau dronele ce supraveghează și șerpii din deșert,d-apoi oamenii,unde erau SERVICIURILE?…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.