
FCSB a reușit să păstreze coroana de campioană a SuperLigii pe care o câștigase sezonul trecut pentru prima oară după nouă ani. A fost un succes meritat, bucureștenii arătând au avut și ritm și calitate mult peste cele ale altor competitoare.
Acum, euforia începe să se disipeze și se creionează planurile pentru viitorul sezon, în care obsesia lui Gigi Becali se numește Champions League. Latifundiarul din Pipera promite acum investiții serioase pentru a avea lot de Champions League.
El avertizează că vor fi și despărțiri la fel de sigure. Pentru moment, printre cei care vor pleca se numără mijlocașul francez Malcom Edjouma, deosebit de tehnic, dar acuzat că nu este determinat, nu are caracter de luptător va pleca.
Al doilea nume este cel al lui Alexandru Băluță. Un jucător foarte combativ, cu mare explozie și șut destul de bun, dar care este foarte inconstant și care prin statura sa redusă are mari probleme în a câștiga duelurile umăr la umăr cu fundașii mai bine clădiți fizic.
În plus, se spune și că are viciul păcănelelor, ceva care nu este acceptat de Gigi Becali. Acesta l-a descris foarte scurt, dar clar pe jucător pentru FANATIK.RO:
Nu știu ce e cu el, e alt fotbalist. Iar dacă el o să revină, eu am încredere în el, dar văd că n-ai ce să faci cu el. E ceva, păcănele, măcănele, nu știu”.
În stagiunea precedentă, 2023 – 2024, Alex Băluță s-a descurcat onorabil la FCSB, iar în cele 36 de meciuri bifate în toate competițiile a contribuit cu 7 goluri și 7 pase decisive. În schimb, în sezonul care se va termina peste doar o etapă, Băluță a bifat nu mai puțin de 45 de meciuri în toate competițiile, însă a izbutit să marcheze 6 goluri și să ofere 5 pase decisive.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.