Bani pentru dezafectarea centralei Kozlodui

Un europarlamentar român cere bani de la UE pentru dezafectarea centralei nucleare de la bulgari.

Eurodeputata PSD Corina Creţu, vicepreşedinta Comisiei pentru Dezvoltare a Parlamentului European (DEVE), a declarat azi în plenul PE reunit la Strasbourg că procesul de dezafectare a unităților 1-4 ale centralei de la Kozlodui trebuie să fie însoțit de respectarea normelor de mediu şi de o campanie de informare publică.

În plus, Corina Creţu spune că UE trebuie să asigure Bulgariei o finanțare suficientă și fără sincope, potrivit unui comunicat de presă.

Tot în cadrul dezbaterilor pe tema asistenței financiare comunitare pentru dezafectarea unităților centralei de la Kozlodui, europarlamentarul român a declarat că modul în care se va rezolva problema închiderii şi apoi a dezafectării centralei nu are relevanţă doar în ceea ce priveşte modul în care partea bulgară rezolvă această problemă.

Precedent pentru alte ţări

„Procesul de dezafectare priveşte şi statele vecine şi poate constitui un precedent pentru alte ţări care au unităţi asemănătoare, ce se apropie de perioada maximă de funcţionare. Nu ascund faptul că centrala de la Kozlodui a reprezentat în permanenţă un motiv de îngrijorare pentru cetăţenii din România, mai ales după accidentul de la Cernobîl”, a subliniat Corina Creţu.

În acest context, procesul de dezafectare trebui să fie însoţit, în opinia europarlamentarului Crețu, de o campanie de informare publică, destinată tuturor celor interesaţi, „care au dreptul să cunoască etapele procesului de dezafectare, calendarul şi riscurile potenţiale ale fiecărei etape, modul în care sunt asigurate materialul fisionabil şi deşeurile periculoase, precum şi reconstrucţia ecologică a zonei Kozlodui”.

Crețu a subliniat importanţa care trebuie acordată tratării deşeurilor radioactive, fapt pentru care „fondurile acordate Bulgariei în acest scop trebuie să fie asigurate ritmic şi fără sincope”.

„Spun acest lucru pentru că, deşi acum par suficiente, aceste costuri sunt doar estimate, neexistând un precedent de amploarea dezafectării centralei nucleare din Bulgaria”, a declarat vicepreședinta DEVE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.