Reținut pentru 24 de ore. Este decizia luată la Brașov în cazul unui bărbat de 46 de ani care ar fi provocat un scandal într-o unitate medicale. Bărbatul a urinat pe unul dintre pereții interiori ai spitalului și a agresat un cadru medical aflat în exercițiul funcțiunii. Polițiștii brașoveni au intervenit rapid. In urma verificărilor au deschis un dosar penal pentru loviri și alte violențe asupra personalului medical, precum și pentru ultraj contra bunelor moravuri.
Incidentul a fost semnalat în jurul orei 14:00. Atunci, echipajele Secției 1 Poliție Brașov au ajuns la fața locului și au constatat comportamentul violent al bărbatului. Potrivit IPJ Brașov, acesta ar fi urinat pe peretele din zona de triaj. Câteva minute mai târziu ar fi agresat un angajat al unității medicale. Faptele au fost încadrate penal. Legea protejează în mod special personalul medical, auxiliar sau nemedical care își desfășoară activitatea în unități sanitare publice sau private.
Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de IPJ Brașov, pe 14 august, în jurul orei 14:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 1 s-au deplasat la o unitate medicală din municipiul Brașov și au dispus măsurile corespunzătoare, ca urmare a unei sesizări în care un bărbat s-ar fi manifestat violent în zona de primiri urgențe.
Lovire sau alte violențe
‘Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că, în timp ce se afla în zona de triaj a unității medicale, bărbatul, de 46 de ani, ar fi urinat pe unul dintre pereții interiori ai spitalului. Câteva minute mai târziu, ar fi agresat o persoană, aflată în serviciul medical. Astfel, date fiind aspectele constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ‘lovirea sau alte violențe săvârșite împotriva personalului medical, auxiliar sanitar, respectiv personalului nemedical care își desfășoară activitatea în unități publice ori private de asistență medicală, indiferent de forma de exercitare a profesiei, aflat în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercitarea funcțiunii’ și ‘ultraj contra bunelor moravuri”, se precizează în comunicat.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. El a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov. Procurorii vor decide măsurile legale care se impun în acest caz.
Ce să facem ? Aceasta e procedura impusă de Arafat . Proeuropeană . La Triaj , la UPU , au prioritate boschetarii , drogații , aceia care sunt în sevraj , oamenii străzii . Totul în condițiile în care un pacient ajuns la Urgențe , cu un parcurs al vieții ireproșabil , cu asigurări medicale plătite din belșug , cu taxele și impozitele dăruite statului cu generozitate și responsabilitate civică … , poate muri cu zile așteptînd zeci de ore mila și îndurarea medicilor și a asistentelor , care refuză cu obstinație insistențele și justificările pacientului aflat la ultima suflare , afirmănd în cel mai abject și crimal stil iresponsabil … ,, acesta e protocolul ,, !
Pana si legea ultrajului este aplicata diferential la coruptii MAI si coruptii medicali.