Bărbat ucis şi abandonat într-o zonă dezafectată

Un bărbat a fost găsit mort într-o zonă dezafectată aflată în spatele Grădinii Publice din municipiul Galaţi, trupul acestuia fiind învelit într-o prelată şi prezentând urme de violenţă, informează vineri IPJ Galaţi.

„La data de 28.03.2024, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracţiunea de omor, prevăzută de art. art. 188 alin. (1) Cod penal, reţinându-se că, în data de 28.03.2024, în jurul orei 19,00, în vegetaţia din proximitatea poligonului auto dezafectat situat în spatele parcului Grădina Publică din municipiul Galaţi, a fost găsit cadavrul unui bărbat, acoperit cu o prelată, cadavrul prezentând urme de violenţă fizică. Identitatea bărbatului a fost stabilită, acesta având vârsta de 60 de ani şi fiind din municipiul Galaţi”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Galaţi.

În cauză se efectuează cercetări pentru lămurirea împrejurărilor în care a survenit decesul şi pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.