Barbu: Le cer scuze celor care s-au simțit lezați

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, afirmă că nu a declarat că Programul HIV/SIDA primește prea mulți bani, ci a făcut o comparație “nefericită” pentru care le cere scuze celor care s-au simțit lezați. “Am spus doar că Programul de prevenire și tratament HIV/SIDA are o sumă care e jumătate din toate programele Ministerului Culturii. Explicam unui […]

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, afirmă că nu a declarat că Programul HIV/SIDA primește prea mulți bani, ci a făcut o comparație “nefericită” pentru care le cere scuze celor care s-au simțit lezați. “Am spus doar că Programul de prevenire și tratament HIV/SIDA are o sumă care e jumătate din toate programele Ministerului Culturii. Explicam unui […]

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, afirmă că nu a declarat că Programul HIV/SIDA primește prea mulți bani, ci a făcut o comparație “nefericită” pentru care le cere scuze celor care s-au simțit lezați.

“Am spus doar că Programul de prevenire și tratament HIV/SIDA are o sumă care e jumătate din toate programele Ministerului Culturii. Explicam unui public de oameni de cultură care mă întrebau despre finanțarea unor programe culturale. Regret profund dacă această declarație scoasă din context a lezat sensibilitatea cuiva, nu asta a fost intenția mea”, a declarat Daniel Barbu, luni, într-o intervenție telefonică la Digi24.

Secretarul general-adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a catalogat, la Antena 3, ieșirea lui Barbu ca fiind una deplasată, precizând că “trebuie să se lase cu o demisie”.

Ministrul liberal explică faptul că nu a spus că Programul HIV/SIDA este primește prea multe fonduri. “Am făcut o comparație, recunosc, e nefericită, și atâta tot”, a spus Barbu.

“Profit de oportunitatea pe care mi-ați dat-o să transmit scuzele mele, părerea de rău pentru faptul de a fi lezat sensibilitatea celor care s-au considerat lezați de această afirmație a mea, pe care o regret și îmi cer scuze pentru a fi făcut-o”, a adăugat Barbu.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.