FC Barcelona a câştigat meciul din runda 35, contra lui Levante, scor 1-0. Şi-a asigurat, astfel, al 26-lea titlu din istorie în La Liga. Unicul gol al partidei a fost înscris de Lionel Messi, cel care a mai doborât un record special.
Introdus imediat după pauză, în locul lui Coutinho, Messi a punctat în minutul 62 împotriva lui Levante. A dus matematic titlul pe Camp Nou şi a stabilit şi un record personal. Este al zecelea campionat câştigat de argentinian alături de Barcelona. A devenit astfel jucătorul cu cele mai multe astfel de trofee din istoria Barcelonei, depăşindu-l pe fostul său coleg, Andres Iniesta (9). Messi i-a lăsat în urmă pe Xavi, Sergio Busquets şi Gerard Pique, toţi cu câte opt titluri.
La nivel de club, FC Barcelona obţine titlul cu numărul 26 din istorie şi al optulea din ultimele 11 ediţii din La Liga. Acum, catalanii îşi doresc şi mai mult pentru sezonul actual şi anunţă că vor să triumfle şi în Liga Campionilor şi Cupa Spaniei, prin vocea preşedintelui Josep Bartomeu: „Campionatul s-a terminat azi. Am celebrat destul de liniştit pentru că o nouă provocare ne aşteaptă miercuri. Obiectivul este câştigarea triplei, ca în fiecare an, dar va fi foarte complicat”, a declarat Bartomeu, potrivit Marca.
În campionat, locul secund are şanse foarte mari să îi aparţină lui Atletico Madrid, care are un avantaj de nouă puncte faţă de Real Madrid, care are un meci mai puţin disputat. Barcelona mai are trei jocuri în La Liga, cu Celta Vigo, Getafe şi Eibar, însă miza reală din finalul acestui sezon este reprezentată de jocurile din Champions League. În semifinale, echipa lui Ernesto Valverde o va înfrunta pe Liverpool, pe 1 şi 7 mai. Finala Cupei Spaniei este programată pe 25 mai, contra Valenciei, pe Estadio Benito Villamarin, din Sevilla.
Barcelona a câştigat campionatul Spaniei
FC Barcelona a câştigat meciul din runda 35, contra lui Levante, scor 1-0. Şi-a asigurat, astfel, al 26-lea titlu din istorie în La Liga. Unicul gol al partidei a fost înscris de Lionel Messi, cel care a mai doborât un record special.
FC Barcelona a câştigat meciul din runda 35, contra lui Levante, scor 1-0. Şi-a asigurat, astfel, al 26-lea titlu din istorie în La Liga. Unicul gol al partidei a fost înscris de Lionel Messi, cel care a mai doborât un record special.
Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.