Băsescu: Iohannis, „declaraţie neghioabă”

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat duminică seară, la România TV, că preşedintele Klaus Iohannis a avut „o declaraţie neghioabă” la finalul summit-ului NATO de la Varşovia.

„A ieşit ca unul care nu înţelege de ce a fost acolo; eu îi spun că a fost cam degeaba. România a vrut o flotilă sub comandă NATO, ceea ce nu s-a întâmplat. România a dorit să abiă acelaşi tratament ca ţările baltice şi Polonia pe flancul sud-estic, ceea ce iar nu s-a întâmplat. Cât priveşte dislocările de forţe în Letonia, Lituania, Estonia şi Polonia – se vorbeşte despre batalioane de luptă, iar la noi se vorbeşte despre o brigadă de antrenament. Flancul nord-estic primeşte trupe ale altor state, noi suntem cu trupele din flancul estic. România rămâne cu 2000 de militari pe care îi aveam aici oricum şi Bulgaria cu 400 pe care îi avea oricum. Iar Polonia cu o companie de logistică la schimb cu cea pe care o dăm noi. Noi nu avem un aport internaţional, pozitiv, peste forţele armate ale statului. Pe noi NATO ne apără foarte bine, dar a fost o confuzie în capul decidenţilor români. În comunicatul summitului se vorbeşte despre faptul că NATO face o demonstraţie că poate să-şi apere aliaţii prin detaşarea acestor batalioane. Scrie negru pe alb. Nu a vrut să extindă demonstraţia şi în sudul flancului estic, pentru că nu doreşte o tensionare la maximum a relaţiilor cu Rusia”, a spus Traian Băsescu, potrivit căruia summitul NATO de la Varșovia a fost cel mai dur pe care l-a văzut, fiind unul „preventiv la adresa Rusiei”.

„Preşedintele în funcţie a avut o declaraţie neghioabă. Nu a reuşit decât să-şi pună propriile trupe sub steagul NATO. Dar chiar dacă sunt militari NATO, îi plătim noi. E OK, dar e doar pentru antrenament. Noi nu avem un aport peste capacitatea noastră, dar asta nu înseamnă că suntem mai puţin importanţi. România nu este dezavantajată petru că avem aici sctul antirachetă care este apărat cu aviaţie, cu forţe navale cu orice. Dacă Marea Neagră va deveni zonă de risc major, avem unităţi care sunt în situaţia de gardă avansată şi se instalează în teatru de posibil război în maximum 48 de ore”, a mai spus Băsescu, citat de site-ul televiziunii.

Totodată, Băsescu a comentat o declarație de la finalul summit-ului NATO de la Varşovia, a lui Klaus Iohannis care a subliniat că a obţinut includerea în declaraţia finală a unui punct la care „personal” ţine „foarte mult”, privind ameninţarea la adresa democraţiei şi a statului de drept pe care o reprezintă „proasta guvernare şi corupţia”.

„Aici reinventăm apa caldă. Nu cred că acesta este un succes al României, este o teorie lansată de mulţi ani şi nu se adresează numai României. Pentru că sunt state mult mai corupte decât România şi e foarte bine că s-a introdus. Să nu credeţi că în Grecia, Italia sau Ucraina, stat partener, problemele de corupţie sunt mai mici. Numai că noi ni le punem în vitrină. Asta e altă socoteală. Aici preşedintele chiar se pune singur într-o situaţe ridicolă. Afirmaţia că proasta guvernare şi coruţia aduc atingere securităţii naţionale este în strategie încă din 2005. Este foarte bine că acum aceste exigenţe sunt puse în faţa tuturor statelor, nu doar a României şi Bulgariei. Dar eu nu cred că dl. Iohannis a introdus această formulare; este o formulare americană pentru că şi ei în ultimii trei ani pun mare accent pe anticorupţie”, a spus Traian Băsescu, la România TV.

Vezi Declarația lui Iohannis după încheierea summit-ului NATO, criticată de Băsescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.