Elementele din scutul antirachetă care vor fi amplasate pe teritoriul României sunt defensive, a declarat, luni, la AP NATO, preşedintele Traian Băsescu, arătând că speculaţiile şi dorinţa unor de a le amplifica şi pune sub semnul întrebării bunăvoinţa României denotă lipsa de cooperare, informează mediafax.ro.
„Vreau să subliniez că rachetele de pe teritoriul României sunt rachete defensive. Speculaţiile şi dorinţa unor de a le amplifica şi pune sub semnul întrebării bunăvoinţa României arată lipsă de cooperare”, a declarat Traian Băsescu la Adunarea Parlamentară a NATO care se desfăşoară la Bucureşti.
El a mai spus că în ţara noastră va fi instalat un sistem defensiv şi că România nu a primit niciodată garanţii antirachetă de la nimeni şi are obligaţia să şi le asigure ea însăşi în parteneriate cu aliaţii.
Update: Băsescu cere retragerea forţelor militare staţionate în Transnistria
„Încurajăm, de asemenea, Republica Moldova să-şi întărească cooperarea cu NATO, în cadrul instrumentelor parteneriale pe care Alianţa le pune la dispoziţie, aceasta contribuind, între altele, la avansarea procesului de reformă internă şi a procesului de modernizare”, a declarat Traian Băsescu.
El a reafirmat susţinerea României pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova.
„Reiterăm, în acest context, susţinerea noastră pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova şi respectarea angajamentelor internaţionale privind retragerea forţelor militare staţionate în Transnistria”, a conchis şeful statului.
Update: Atenţie la infiltrarea elementelor extremiste şi teroriste
Preşedintele Băsescu a apreciat că, în Libia, Alianţa a reportat un succes important.
„Totuşi, în această ţară, pe fondul situaţiei politice şi militare, este necesar să acordăm atenţie deosebită pericolului reprezentat de infiltrarea elementelor extremiste şi teroriste, care ar putea agrava situaţia de securitate a zonei „, a afirmat şeful statului.
El a apreciat că prelungirea operaţiunii NATO este oportună pentru a da un semnal clar comunităţii internaţionale asupra faptului că Alianţa îşi va îndeplini obligaţiile asumate până la atingerea deplină a obiectivelor.
„De asemenea, UE trebuie să joace un rol important în stabilizarea Libiei, în special în domeniile pentru care are competenţe şi sarcini, în principal gestionarea securităţii frontierelor Libiei. Susţimen, totodată, orice iniţiativă şi orice demers pentru încurajarea elementelor şi evoluţiilor care să conducă la menţinerea unităţii statului libian, la realizarea prin efort comun a stabilizării şi reconstrucţiei „, a mai spus Băsescu.
Preşedintele a adăugat că, din punctul de vedere al României, rolul NATO în perioada post-Gaddafi va fi în principal unul de sprijin pentru eforturile comunităţii internaţionale coordonate de ONU.
„De asemenea, NATO va putea contribui la creşterea unor instituţii viabile în domeniul securutăţii pentru a impulsiona edificarea unui stat de drept în care toţi cetăţenii îşi regăsesc aspiraţiile”, a conchis şeful statului român.