Bucuros că PMP-ul a crescut într-o lună cât alte formaţiuni politice în câţiva ani, Traian Băsescu e pus pe glume. Cea mai nouă glumă de şantier, de şantier naval, a domnului Băsescu spune că „Elena Udrea poate să îl bată pe Victor Ponta, fizic, dacă e nevoie”. Nici bine n-a terminat Traian Băsescu de râs la gluma pe care a făcut-o, că Victor Ponta a şi sărit să spună că este sigur că Elena Udrea va candida la alegerile prezidenţiale. Şi astfel s-a consumat încă un episod dedicat prezentării Elenei Udrea pe post de adversar al lui Victor Ponta şi a Partidului Mişcarea Populară pe post de opozant al PSD-ului.
Traian Băsescu a spus despre Crin Antonescu că „este ca politician mai inteligent decât vrea lumea să creadă”, fiind convins că acesta nu va mai candida la Preşedinţia României dacă Klaus Iohannis va fi mai bine plasat în sondajele de opinie. Orice vorbă bună a lui Traian Băsescu la adresa lui Crin Antonescu îl îndepărtează pe acesta de electoratul anti-băsist, care este extrem de numeros. Totodată, le permite social-democraţilor să vorbească pe la toate colţurile şi pe la toate posturile de televiziune că domnii Băsescu şi Antonescu au înţelegeri ascunse. Nici bine n-a terminat Traian Băsescu de vorbit despre inteligenţa lui Crin Antonescu, că Victor Ponta şi-a şi exprimat regretul că liderul PNL nu este de acord cu refacerea USL-ului. Domnul Ponta a atras atenţia că nefuncţionarea Uniunii Social Liberale este speculată de Traian Băsescu şi de Elena Udrea. Şi, uite-aşa, s-au mai adunat câteva voturi în contul partidului condus de domnul şi de doamna, iar Crin Antonescu a mai pierdut câteva voturi din partea celor care au votat USL-ul la alegerile din 2012.
Şi-ncă ceva. Justiţia, Justiţia lui Traian Băsescu, după cum s-a exprimat de atâtea ori Victor Ponta, l-a scăpat pe premierul PSD de acuzaţia de plagiat. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins contestaţia la decizia de neîncepere a urmării penale dictată de Parchetul General în cazul lui Victor Ponta, care fusese reclamat pentru plagiat.
Deci, cum să nu-l servească Victor Ponta pe Traian Băsescu cu reclamă pentru PMP şi cu distrugerea lui Crin Antonescu, pe care încă preşedintele României nu-l poate uita că i-a luat locul la Cotroceni pentru o lună? Cum să nu-l servească, mai ales că social-democraţii au tot interesul să slăbească PNL-ul şi PDL-ul, şi să-l compromită pe domnul Antonescu, care reprezintă un real pericol pentru candidatul PSD la prezidenţiale?