Şi pelerinii?! Şi-au schimbat planurile. Au coborât prin găurile de vierme şi-au încercat să ridice cetatea pe Terraria. Copia imperfectă a Pământului?! Cum zici. Au reuşit? Am întrebat eu mort de curiozitate. Nu. Câmpul gravitaţional al planetei era instabil. Aşezările îşi schimbau neîncetat poziţia geografică din cauza unor vârtejuri temporale foarte puternice.
O grămadă de gunoaie aruncate de pe Pământ ajungeau pe plajele terrariene. Din amalgamul ăla puturos se năşteau tot felul de fiinţe imposibile care schimbau tot timpul indicele de entropie HS al planetei! Tunarule, mă ia de cap! Stai aşa! Termin îndată! Pelerinii… și ei socialiști pur-sânge… Vin pe Pământ! Asta-i şpilu’, Bazar! Pe Pământ. Diamantele de lumină veche vor fi la nasu’, nostru! Şi noi o să punem lăboiu, pe ele, tunarule! Te-ai prins! Da, voi aveţi încredere în Moreaugarin?! M-am gândit. Eu zic să mergem pe mâna lui şi-apoi să-i facem de petrecanie până nu ne scurtează el de scăfârlie!
M-am dus cu el. Ce-aveam de pierdut? Au venit şi Totora, Circaru’, şi Gargarelli, Filozofu’, şi Plotor, Măcelaru’ de pe Venus, şi Vlasko, Trompetistu’ şi Brulla, ăla care avea un papagal vorbitor care imita toți politicienii din galaxie. Mare veselie. Ne-am strâns toată trupa. Apoi, în zori, am pornit-o spre Moreaugarin. În buza oceanului ne aştepta. într-un castel părăsit, la margine de Adamville. Ne cam ghiorţăiau maţele de foame când am ajuns. Mai, mai să-i spargem porţile lu’ Moreaugarin. Ticălosul! S-a purtat frumos cu noi, cică. Era blând ca un mieluşel. Vorbă-dulce. în ochi, miere. Trucuri. Baliverne.
Ne-a ţinut un discurs. Avea stuchit la limbă. Se cocoţase pe o maşinărie de-a lui nărăvaşă. Aia scotea nori de pucioasă. Nu puteai şti ce-i. Scarabeu? Caracatiţă mecanică? Demon de plastic, sticlă şi oţel? O himeră?! Maşinăria avea sfere roşii, scânteietoare. Tije argintii pline de ţepi. Prisme multicolore să poţi citi în ele trecutul, prezentul şi viitorul. Un uriaş dinam Fulton. Tubulaturi gonflabile, şerpuitoare. Mingi de foc. Un piston de-o tonă. Un girofar nemţesc. Un berbece de oţel. Schele lucitoare, alunecoase. Păsărele ameţitoare. Şerpi de celofan şi holograme unduitoare. îngrămădiri organice din care se năşteau tot felul de drăcovenii. O piramidă străvezie, străvezie din care ţâşneau fulgere albastre.
O rampă de lansare ruginită. Un supercalculator Mettrycks. Şi-o butelie Van der Wraff. Moreaugarin se tot plimba ţanţoş pe puntea de comandă, îşi scutura coama argintie, îşi legăna trompele liliachii, scotea vălătuci de fum şi striga nebunul în draci. Bine aţi venit tigrii mei! Leii mei! Bravii mei luptători! Am auzit că v-aţi acoperit de glorie la Trafalggar! Bravo, tigrilor! Aţi luptat cu aceleaşi forţe obscure socialiste și liberale cu care mă războiesc şi eu de-un sfert de veac! Vor să-mi smulgă Secretul Originar! Nu-i vom lăsa! Nu! Nu! Nu! Aşa vă vreau tigrilor! Vom face curăţenie! Vom reorganiza întregul Univers! Balonările? Scuipatul? Vânturile! Vărsăturile’ Le vom trece prin foc şi pară! Vom salva spiritul, tigrilor!
Uraaa! Vom elibera Cetatea Vălurită Ideală şi vom reîntrona spiritul pur între zidurile ei! Vom lustrui diamantele de lumină veche pentru ca sclipirea lor să revigoreze spiritul! Erau frumoase vorbele lui. De-a dreptul înălţătoare. Dar noi voiam să ştim care ne era partea. În rest, vorbe bine meşteşugite dar nu pentru noi. I-am spus-o de la obraz lu’ Moreaugarin. S-a mâniat. Ne-a făcut cu ou şi cu oţet. Ne-a strigat furios, ce furios era. Să nu mă dezamăgiţi, tigrilor! Voi sunteţi floarea bătăliilor stelare!
Voi sunteţi cavalerii mei! Ei, cam mult spus, cavaleri. A, nişte soldăţoi hărșiți prin lupte, da, eram. Ne ţineam armele bine ascunse-n trup. Ai fi zis că suntem aşa nişte îngeri. Trecători obişnuiţi. Iar noi? Fioroşii fioroşilor. Durii durilor. Înfricoşători de-a dreptul. Auzi, Moreaugarin, zici c-o s-o pornim în cruciadă, nu-i aşa?! Da’ cu diamantele de lumină veche cum rămâne?! Așa întrebă, cu jumătate de gură, Brulla, ăla care avea un papagal vorbitor care imita toți politicienii din lume.
Bine ca scrisul este cathartic.