Becali a explicat că a luat legătura cu Sorin Grindeanu imediat după ce a plecat de la sediul Președinției. Deși liderul PSD nu i-a oferit o certitudine, acesta i-a confirmat că se caută un profil independent pentru conducerea viitorului Guvern.
„Am vorbit după aceea cu Grindeanu, că sunt mai bun prieten cu el. Nici el nu știe nume. Dar ce este sigur este că va fi unul independent. Am văzut că ați spus Tomac, mai e Nazare, și asta se vehiculează, din ce am vorbit eu cu Grindeanu. Sunt pe listă câteva variante, la care eu am spus ce auzisem și eu: Nazare și Tomac. Și astea două sunt pe listă, dar nu e hotărât. Asta mi-a spus Grindeanu. Ce am dedus eu? Că pe cine va desemna președintele va agrea și Grindeanu. Asta e deducția mea”, a declarat deputatul neafiliat, potrivit Antena 3 CNN.
Becali a explicat și cum vede el această numire din punct de vedere politic. El consideră că un premier independent nu înseamnă automat un executiv fără culoare politică, mai ales dacă membrii cabinetului vor fi numiți de partide.
Competența premierului și laudele aduse PSD
În cadrul aceleiași intervenții, George Becali a făcut o comparație directă între cei doi politicieni vehiculați pentru Palatul Victoria. El a subliniat că există o diferență majoră de pregătire între Eugen Tomac și Alexandru Nazare, favorizându-l clar pe cel din urmă.
„Eu l-am întrebat pe Grindeanu de Tomac și Nazare, iar el a zis: «Nea Gigi, sunt și ei pe listă». Și eu i-am spus că, din punctul meu de vedere, Nazare e specialist. Asta i-am spus eu. Dacă vreți să-l puneți pe Tomac, puneți-l, dar nu se compară ca și competență, e diferență de la cer la pământ. Cu Tomac sunt prieten, pe Nazare nici nu-l cunosc. Îl văd cum vorbește. Ce, oamenii nu se văd? Din experiența mea, PSD are cadre pentru a putea guverna. Ei sunt partidul cu cei mai valoroși oameni. Sunt câțiva oameni deștepți”, a adăugat parlamentarul.
Acesta a avertizat că prelungirea crizei politice poate afecta grav populația. În opinia sa, aducerea unei persoane care blochează activitatea țării reprezintă o decizie împotriva intereselor cetățenilor.
Întâlnire privată cu Nicușor Dan după terminarea protocolului
Prezența lui George Becali la Palatul Cotroceni a fost marcată de un moment neobișnuit. Acesta nu a făcut parte din delegația oficială a aleșilor neafiliați din cauza programului său religios.
Deputatul a povestit că a sunat-o pe șefa departamentului de protocol imediat după ce a ieșit de la biserică. Oficialul de la Cotroceni i-a transmis că rundele oficiale de discuții cu grupul său se încheiaseră deja. Cu toate acestea, președintele Nicușor Dan a fost de acord să schimbe protocolul și l-a primit pe Becali la o discuție separată.
Comicul asta de Becali devine penibil din tot ce face el .Daca nu ar fi avut atatea bani la ora respectiva ,ar fi ramas un neica nimeni ,sau cel mult pastea oile .
pana aici ai ajuns?..
Grindeanu e o slugă umilă, căreia îi e teama să piardă osulețul. Și mai are și scheleți in dulap. Îi putem AUR sau e la comandă?
– bă proștilor, acționați mai rău decât la lovitura de stat din 89
A ajuns Jiji sa facă guvern! Asa? Dacă nu joaca cum trebuie ii schimba Jiji inainte de pauza de prânz. Si dacă se enervează, dă afara si antrenorul de la Cotroceni.
Trebuie mentinuta procedura de alegere a reprezentantilor in viitorul legislativ asa incat sa fie reprezentate toate speciile de pasari, chiar si papagalii.