Biden a forțat guvernul afgan să creeze o percepție falsă

O scurgere de informații și publicarea acestor informații de către Reuters  arată că marii dușmani ai președintelui Joe Biden sunt la Washington

Biden a forțat guvernul afgan să creeze o percepție falsă

O scurgere de informații și publicarea acestor informații de către Reuters  arată că marii dușmani ai președintelui Joe Biden sunt la Washington

O scurgere de informații de la Casa Albă și publicarea acestor informații de Reuters (chiar dacă agenția a făcut-o tăcut, fără a scoate a le scoate în față) arată că marii dușmani ai președintelui Joe Biden sunt la Washington, nu la Kabul, Beijing Moscova sau aiurea.

În urmă cu două zile, Joe Biden a apărut în fața americanilor pentru a le spune propria versiune despre retragerea din Afganistan și a-i convinge că evacuarea a fost un ”succes extraordinar”, că face totul pentru a-i ajuta pe afganii și americanii aflați încă în pericol în Afganistan.

Tot marți, Reuters a publicat transcriptul ultimei conversații telefonice dintre Joe Biden și președintele afgan Ashraf Gghani, care a fugit din țară cu sume mari de bani, cu câteva ore înainte ca talibanii să ocupe reședința prezidențială. Conversația cu pricina a avut loc pe 23 iulie și arată că Joe Biden era preocupat nu atât de ceea ce se întâmplă cu adevărat în Afganistan, ci de percepția publica. Biden i-a spus omologului afgan să proiecteze ”o imagine diferită” pentru presă și comunitatea internațională, „indiferent că este sau nu este adevărată”.

”Nu cred că trebuie să va mai spun că percepția internațională și în anumite părți ale Afganistanului este că lucrurile nu merg bine. Și trebuie, indiferent că este sau nu este adevărat, să proiectam o imagine diferită”, a spus Biden. Președintele SUA a mai transmis că, dacă Ghani și alți politicieni importanți din Afganistan vor organiza o conferința de presă și vor susține o altă strategie militară, asta va schimba percepția negativă despre situația din Afganistan.

”Vă cer să luați în considerare aducerea la aceeași masă a tuturor, de la vicepreședintele Rashid Dostum și până la fostul președinte Hamid Karzai. Dacă ei vor sta la aceeași masă și vor spune că susțin strategia pe care o veți propune și dacă veți numi un comandant războinic pentru a executa strategia, asta va schimba percepția și cred că va schimba îngrozitor de multe”, a spus Biden.

Biden părea să știe că talibanii vor prelua puterea în scurt timp și părea să fie preocupat doar de modul în care Ghani va reuși să justifice înfrângerea rușinoasă a armatei afgane. În ciuda acestui fapt, Biden a insistat pe factorul surprizei în ieșirile sale publice de după preluarea puterii de către talibani.

Ghani i-a spus lui Joe Biden că Afganistanul se confruntă nu doar cu talibanii, ci și cu cei care susțin această mișcare din exterior. ”Avem de-a face cu o invazie la scară mare, compusă din talibani, planificatorii pakistanezi și logistica din Pakistan, plus cel puțin 10-15.000 de teroriști internaționali”, a spus Ghani.

Era limpede și pentru Joe Biden că o conferință de presa la care să participe toți liderii afgani nu avea cum să schimbe realitatea de pe teren. Transcriptul publicat de Reuters poate fi o dovadă că președintele SUA știa că guvernul afgan este în disoluție și că talibanii vor triumfa. Însă Biden a fost mai preocupat de imaginea la nivel internațional și a dat mai puțină atenție planificării ultimei etape a retragerii SUA.

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.