
Parcă s-au vorbit. Marți, 9 iulie, a fost ziua în care atât președintele american, cât și cel rus, și-au decorat apropiații. Joe Biden i-a oferit liderului NATO, Jens Stoltenberg, cea mai înaltă distincţie a SUA la ceremonia de marcare a 75 de ani de NATO. La rândul său, Vladimir Putin i-a oferit premierului Indiei cea mai înaltă distincție a Federației Ruse.
„Onorat să primească medalia prezidențială a libertății de la Joe Biden. Văd asta ca o recunoaștere nu doar pentru mine, ci și pentru milioanele de bărbați și femei care servesc marea noastră Alianță, în și în uniformă. Suntem mai puternici și mai în siguranță împreună în #NATO“ , a menționat Jens Stoltenberg pe X.
O astfel de premiere a avut loc și la Moscova. Capitala Rusiei a găzduit ceremonia de premiere a Primului Ministru al Indiei cu Ordinul Sfântului Andrei Primul-Chemat Apostol, prima distincție a Federației Ruse.

Toată stima pentru Modi, acasă la putinac i-a batut obrazul pentru spitalul bombardat.
@Lucan: greșit, și unul și altul sunt numiți politic, unul e la NATO, celălalt e premier numit politic. Ambii au ceva in comun: dezumanizarea proprie și executarea ordinelor primite.
Ăsta e prețul trădării şi chiar al susținerii genocidului pentru ca stăpânii să se îmbogățească. O medalie, o viață bună pentru trădător şi familia sa.
Stolben este doar un tucalar la dosul amerlocilor in Nato.
Diferenta intre Modi si Stoltenberg, primul este ales, ai doilea o sluga pusa la inaintare, suna mai bine cand sluga striga in numele stapanului, mai ales cand stapanii sunt impotenti politic iar agenda lor este fluida
fiecare isi lauda ‘iapa’ …Putin, in traditia mongola,se lauda cu caii,Modi,in traditia indiana ,se lauda cu vacile…
Ha, ha! “Medalia prezidențială a libertății”… Atât medaliatu’ cât ș’ cela ce i-o acordat-o să bucură di aceiași libertate ca ș’ porcu’ la Ignat…
dar cel care e cu Stoltenberg in poza e viu?!
Tontenberg a fost un slujbas umil. Rolul lui a fost de a se ploconi in fata oficialilor si generalilor americani. A fost practic un usier desavarsit. De aia a ravnit al nostru la postul lui.