Bilanț însiropat la DNA

Începutul spectacolului este deseori mai grăitor decît finalul. Mai ales la spectacolele proaste. N-am avut încotro și am admirat și eu vedetele evenimentului. Au sosit ambasadorii țărilor mai mici și apoi, dezinvolt ca Brad Pitt pe covorul roșu, domnul Hans Klemm, cu agenți la vedere, vînat de camere, cu capete întoarse și cu primire cu plecăciune, să participe la bilanț. Anglia era și ea de față și, mai departe, reprezentanții tuturor celorlalte țări, care au dat comunicate întru apărarea anticorupției. Zîmbitori și eleganți, veneau să-și admire munca, să încurajeze instituția și chiar să mulțumească hiper-discret și simbolic că firmele din țările lor n-au fost deranjate cu întrebări plictisitoare. Se vedea pe fețele lor satisfacția succeselor obținute în cazul unor primari comunali care au primit țuică și miei sau al miniștrilor care s-au dedat la un cîrnat, deși aveau acasă măcelării. Spectacolul premergător începerii bilanțului ne-a arătat și un președinte privind șăgalnic la amabilitatea cu care era primit, în timp ce niște pensionari nemernici – sigur, mobilizați de dușmanii României – îi strigau „demisia, demisia“. Numai dintr-o greșeală am observat-o în sală și pe Cristina Guseth, de la o fundație cunoscută pentru eforturile sale în educația democratică a românilor, sau pe Laura Ștefan, expert anticorupție, de a cărei prezență (este o figură cu voce metalică și priviri acuzatoare) nu putem băga mîna în foc. Parcă ar fi fost și ea, cum parcă ar fi fost prezentă și în campania din 2016, deși la fel de bine s-ar fi putut să fi lipsit din cauza misiunilor prin alte anticorupții din Estul Europei sau din lumea largă. Oricum, marii combatanți ai anticorupției reprezentînd ONG-uri au fost de față, cu sau fără Laura Ștefan, Sorin Ioniță, Andreea Pora sau Mircea Marian. Se aflau în sală sau numai prin împrejurimi și sprijineau evenimentul cu sufletul. De ce a fost nevoie și de această societate civilă contrafăcută și controlată? Pentru a arăta poporului că și el este reprezentat la acest măreț bilanț de tip Ministerul Apărării, Serviciul Român de Informații, Ministerul Administrației și Internelor sau Departamentul Pompierilor.

Aceste bilanțuri ale instituțiilor de forță, făcute cu fast, cu surle și trîmbițe, cu discursuri și statistici, cu exemple, cu participanți de-ai confraților de la alte forțe implicate în combaterea corupției, arată ca Dracu’. Adică nedemocratic. Sau mai exact, arată sovietic, de tip America de Sud, de tip trupe aflate în misiune prin Asia sau Orientul Mijlociu, unde prim-ministrul sau președintele vine să primească onoruri, omagii și rapoarte și să împartă decorații.

Ce a sărbătorit ieri țara noastră la minunatul bilanț al DNA? Recuperarea a 260 milioane euro, din care n-o să vedem întorși în vistierie nici 25%? Și asta, dintr-o economie subterană ajunsă la mult peste 10 miliarde. Am aniversat faptul că DNA își recuperează cheltuielile? Eu, unul, nu sunt sigur că rezultatele DNA vin numai din bugetul alocat, cîtă vreme nu avem o estimare privitoare la cheltuielile făcute de SRI pe înregistrări, urmăriri și participarea la echipele comune prevăzute de protocol.

Pînă la urmă, bilanțul DNA a semănat cu o petrecere vînătorească, la care a fost inventariat vînatul. Patru mistreți, 7 lupi, 18 vulpi și 450 (patru sute cincizeci) de iepuri. La acest capitol, Laura Codruța Kovesi a fost riguros exactă.

Marea surpriză veselă a acestui bilanț-spectacol a fost absența generalilor SRI și STS, retrași probabil pe la birouri și triști că au pierdut o asemenea operațiune patriotică.

Într-o atmosferă festivă, a intrat președintele, însoțit de ministrul Justiției, ca o domnișoară neinvitată la petrecere, semn că era acolo mai mult de formă, ministerul său neavînd nici o greutate și nici o importanță pentru DNA. Este de mirare cum doamna fără mușchi și fără susțineri zgomotoase și-a permis să aducă vorba despre cele 74 de dosare respinse sau trîntite de instanțe.

Mega-bilanțul cinstei amplificat pe toate canalele ne arată cam la ce nivel au ajuns democrația, bunul-simț și justiția într-o țară din Est, încă nedezbărată de practicile sovietice, de gogomăniile patriotice ale structurilor care înfundă pe oricine, cu sentimentul datoriei împlinite.

Mă tem că acest spectacol politico-diplomatico-militaro-juridic ne prezintă cu exactitate ce au făcut țările euroatlantice și Laura Codruța Kovesi din DNA și din anticorupția model din România.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de vineri versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile şi benzinăriile OMV Petrom şi MOL – sau digitală

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.