Schimbări majore
Planificarea călătoriilor pe distanțe lungi va fi simplificată radical, măsurile adoptate urmând să elimine birocrația biletelor luate de la mai mulți operatori și să oferă drepturi stricte călătorilor.
”Cele trei propuneri adoptate astăzi simplifică planificarea și rezervarea pentru călătoriile regionale, pe distanțe lungi și transfrontaliere, în special pentru călătoriile feroviare care implică mai mulți operatori, și asigură o mai bună protecție a călătorilor din transportul feroviar pentru întreaga călătorie”, arată Comisia.
Pasagerii din UE întâmpină dificultăți în compararea și rezervarea călătoriilor feroviare transfrontaliere
Astfel, Comisia Europeană propune o serie de măsuri pentru a depăși aceste probleme, potrivit orientărilor politice ale președintei Ursula von der Leyen.
Propunerile Comisiei
Bilete unice pentru mai mulți operatori feroviari
pasagerii vor putea cumpăra un singur bilet care să acopere călătoria combinată oferită de diferiți operatori, printr-o singură tranzacție pe o platformă de emitere a biletelor aleasă de ei (independentă sau a unui operator feroviar).
Protecția drepturilor pasagerilor extinsă
în cazul pierderii conexiunilor între trenuri operate de companii diferite, pasagerii vor beneficia de asistență, redirecționare, rambursare și compensare, toate garantate pentru călătoriile cu un singur bilet.
Obligații pentru platformele de emitere a biletelor
- acces echitabil pentru toți operatorii feroviari la vânzarea biletelor.
- prezentare neutră și transparentă a ofertelor, inclusiv posibilitatea sortării după emisiile de gaze cu efect de seră, atunci când este fezabil.
- reguli care să asigure acorduri comerciale echitabile, rezonabile și nediscriminatorii între operatori și platforme.
Comisia va trimite aceste propuneri spre examinare Consiliului UE și Parlamentului European, urmând procedura legislativă obișnuită.
Statele membre trebuie să accelereze implementarea Directivei privind sistemele de transport inteligente, care prevede schimbul de date multimodale la punctele naționale de acces, pentru a permite dezvoltarea unor sisteme de rezervare și emitere a biletelor fără disfuncționalități.
Un sondaj Eurobarometru recent arată
o cerere crescută a publicului pentru soluții integrate de călătorie și sisteme de rezervare online fiabile.
Viziunea președintei Ursula von der Leyen, exprimată în orientările politice și în scrisoarea de misiune adresată comisarului pentru transport durabil, prevede posibilitatea ca cetățenii europeni să achiziționeze un singur bilet pentru întreaga călătorie și să beneficieze de drepturi consolidate pe durata acesteia.
Propunerile sprijină planul de acțiune al UE pentru stimularea transportului feroviar transfrontalier și pe distanțe lungi, precum și inițiativa privind conectarea Europei prin rețea de trenuri de mare viteză.