Bisericile s-au înghesuit la panouri fotovoltaice

Bugetul de 17,5 milioane de lei alocat unităţilor de cult a fost rezervat integral.

De (G.Z.)
Bisericile s-au înghesuit la panouri fotovoltaice

Bugetul de 17,5 milioane de lei alocat unităţilor de cult a fost rezervat integral.

Un număr de 875 de solicitanţi unităţi de cult s-au înscris marţi în Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, informează Administraţia Fondului pentru Mediu.

Bugetul de 17,5 milioane de lei alocat unităţilor de cult a fost rezervat integral.

„Astăzi (marţi, n.r.) s-a încheiat ultima etapă de înscrieri, cea dedicată unităţilor de cult, din această sesiune a Programului Casa Verde Fotovoltaice. Este primul an când, pe lângă beneficiarii persoane fizice, am introdus o nouă categorie de solicitanţi, şi anume, unităţile de cult, care astăzi şi-au manifestat interesul deosebit pentru accesarea acestui program. Înscrierile în program, din partea persoanelor fizice şi a unităţilor de cult, însumează solicitări de finanţare în valoare de 1.750.000.000 de lei pentru instalarea a 87.500 de noi capacităţi de producere a energiei electrice cu sprijin financiar de la Administraţia Fondului pentru Mediu”, a precizat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu.

Prin programul Casa Verde Fotovoltaice beneficiarii obţin o finanţare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei, pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere de minimum 3 kW.

Unităţile de cult din toată ţara se vor putea înscrie în aplicaţia informatică destinată Programului Casa Verde Fotovoltaice începând de marţi dimineaţa, de la ora 10:00, informa anterior Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Programul „Casa Verde Fotovoltaice” dedicat persoanelor fizice s-a încheiat în 22 iunie.

 

Distribuie articolul pe:

17 comentarii

  1. Stim ca bisericile au muulte terenuri si casoaie dar nu erea mai nimerit ca panourile sa fie date unor scoli, spotale, internate?
    Stii matale cati lei se dau pe zi pentru masa din spital? Este mai nimerit sa platim burtosii de popi? Au atatea investitii, sa se intretina singuri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.