Blocaj la vârful partidelor 

Se înmulțesc, dincolo de orice previziuni, candidaturile la prezidențiale. Din fiecare partid se arată silueta decisă a câtorva persoane, să candideze, chiar indiferent de consecințele încălcării dispozițiilor statutare. Încurajați de situația președintelui actual, ca fiind inert și tocmai bun de declarat contra interesului național, cei care ar vrea să-i ocupe locul la Cotroceni par fiecare în parte o soluție. Cum de s-a ajuns aici și cum există riscul de a rămâne în aceeași situație, numai o campanie electorală foarte aplicată ar putea stabili și pune în mișcare un mecanism democratic distrus.

Toate partidele își pregătesc prezidențiabilul după ce ani în șir nu au avut curajul și inițiativa de a cere măcar suspendarea din funcție a prea puțin spus atipicului președinte Iohannis. O credibilitate bazată pe orgolii și coterii, așa cum poate fi definită aceasta privindu-i pe prezidențiabilii actuali, vine să clatine și mai puternic orice speranță de schimbare. Ideea de șef a zdruncinat mereu din temelii România, constituind un perfect traseu administrativ-politic pentru dictatură, protocoale, încălcarea legii. Prezidențiabilii de acum sunt dominați de același interes, lipsiți fiind de programe cu adevărat viabile. Faptul de a intra în conflict cu structurile europene apărând chestiuni personale nu mai poate fi un suport electoral, așa cum nici apărarea statului paralel nu mai poate fi credibilă. Într-o asemenea perspectivă, numele viitorului președinte poate fi necunoscut în acest moment și, evident, o posibilă surpriză .

Partidele sunt blocate la vârf cu delegări cumva inutile și pripite, care în fapt nu pot veni decât din stradă. După stabilirea echipei forului european, lupta politică din România va suscita noi chei de interpretare, așa încât există în continuare riscul de-a alege un președinte pentru alții, nu pentru români. Un moderator pare a fi necesar, respectiv o voce publică amplă care să nu fie reglată nici de servicii, nici de baronii care au împânzit România. Obligarea partidelor la decență, realism și reprezentare a interesului național se poate realiza printr-o mefiență bine dozată și extrem de necesară.

Partidele nu pot oferi prea multe detalii despre credibilitatea propriilor prezidențiabili, aflându-se, mai mult sau mai puțin, în situația unei dezertări de la susținerea cauzei publice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioan Vieru 1335 Articole
Author

1 Comentariu

  1. Dom.sef,e unul din cei prezentati mai sus,mascat de dom.prezident !Ala va fi domne,presedinte…E drept ca-i mai mic de statura,dar asta nu conteaza in ansamblul general…Daca avea macar o tara de chelie puteam sa jur ca-i Boc,dar asa, nu avem decat sa asteptam raspunsul si el desigur nu va intarzia imediat dupa hotararea ultrasecreta a excominternului bruxellez.Eu unul pariez pe Ciocolos,corespunzator fizic,dar nu-i exclus ca cel cu pricina sa fie un fel de Barna,doborata in genunchi…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.