Poliţiştii au descins în acestă dimineaţă în 15 locaţii din Capitală, vizate fiind mai multe reţele de videochat. În acest caz este vorba şi despre evaziune fiscală, cele mai multe dintre fetele care angajate în aceste locuri lucrând la negru.
Poliţiştii spun că foarte multe dintre angajatele videochaturilor din Bucureşti lucrează la negru şi că, pentru banii câştigaţi, nu se achită niciun fel de taxe către stat.
„Pe baza informaţiilor adunate de colegii noştri, pe teritoriul întregii Capitale, Serviciul de Investigare a Fraudelor din Sectorul 6 a organizat percheziţii pentru a stabili modalitatea exactă prin care aceste cluburi de videochat cauzează prejudicii, deci fac evaziune fiscală”, a declarat Cristian Dima, de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din Sectorul 6.
Acesta a mai spus că au fost găsite mai multe angajate care au afirmat că au un salariu declarat minim pe economie. În urma cercetărilor, se va stabili valoarea salariilor reale ale acestor angajate.
În cazul în care vor fi constatate nereguli, aparatura IT va fi ridicată pentru percheziţii informatice, se vor face audieri şi videochaturile ar putea fi închise.