Boc: Guvernul este nepopular pentru că a făcut reforma aparatului bugetar

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, că Guvernul este „nepopular” pentru că a făcut reforma aparatului bugetar, care a însemnat reducerea a aproape 160.000 de posturi, însă a precizat că în acest fel „a salvat economia de la colaps”. Emil Boc a afirmat, la inaugurarea centurii ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca pe relaţia nord-est, că Guvernul […]

De cotidianul.ro - Autor

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, că Guvernul este „nepopular” pentru că a făcut reforma aparatului bugetar, care a însemnat reducerea a aproape 160.000 de posturi, însă a precizat că în acest fel „a salvat economia de la colaps”. Emil Boc a afirmat, la inaugurarea centurii ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca pe relaţia nord-est, că Guvernul […]

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, că Guvernul este „nepopular” pentru că a făcut reforma aparatului bugetar, care a însemnat reducerea a aproape 160.000 de posturi, însă a precizat că în acest fel „a salvat economia de la colaps”.

Emil Boc a afirmat, la inaugurarea centurii ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca pe relaţia nord-est, că Guvernul plăteşte, pe termen scurt, costul nepopularităţii, dar făcând această reformă „a repus România pe drumul dezvoltării”.

„În România sunt 1.239.774 de bugetari şi dacă raportăm la 1.398.757, câţi erau la 31 decembrie 2008, vedem că avem un minus de 158.983 de posturi, ceea ce înseamnă reforma aparatului bugetar. Aşa aflăm de ce Guvernul este nepopular. Da, e nepopular că a făcut reforma aparatului bugetar şi 158.000 de posturi au fost reduse din sistemul public. Guvernul plăteşte pe termen scurt costul nepopularităţii şi oamenii politici care şi-au asumat acest lucru la fel, numai că făcând acest lucru am salvat economia de la colaps, am repus România pe drumul dezvoltării şi putem culege roadele”, a spus Boc.

Premierul a precizat că reforma bugetară era necesară, iar România şi-a consolidat „sistemul imunitar” faţă de pericolele care mai există în regiune, în ţări importante din Uniunea Europeană.

Boc a precizat că, dacă România nu va face paşi înapoi, acest „sistem imunitar” va fi şi mai consolidat, iar ţara va fi ferită în viitor de derapaje economice sau de colaps.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.