Preşedintele PDL, premierul Emil Boc, nu crede în sondajele de opinie realizate recent de Uniunea Social Liberală conform cărora democrat-liberalii s-ar situa mult sub opţiunile de vot pentru PSD şi PNL.
„Cea mai bună formă de prezentare a unui sondaj este să te uiţi la rezultatele alegerilor concrete. Sondajul adevărat este cel care se materializează la urne, iar ce s-a întâmplat la Neamţ şi Baia Mare cred că este relevant cu privire la visurile lui Ponta şi Antonescu. De departe nu au oamenii aceştia procente apropiate de cele pe care le vehiculează ei. Sunt doar etnobotanice de sezon pentru Ponta şi Antonescu, astfel încât să-şi mai menţină tonusul. În realitate, procentele sunt cele pe care le-au obţinut la Neamţ şi la Baia Mare”, a declarat, vineri, la Cluj, Emil Boc.
Premierul le-a sugerat liderilor PSD şi PNL, Victor Ponta şi, respectiv, Crin Antonescu, să se pregătească pentru opoziţie încă patru ani. „Ceea ce-i sfătuiesc pe cei doi lideri politici este să-şi pregătească încă un rucsac de opoziţie de cel puţin patru ani, pentru că niciun partid, nici PSD, nici PNL, nu va avea 50% cu siguranţă în alegerile de anul viitor, indiferent că vor fi sau nu comasate. În aceste condiţii, au deschisă autostrada opoziţiei încă patru ani şi le urăm ‘drum bun’ pe ea”, a afirmat Emil Boc.