Bode: „Instigă la nerespectarea legii”

” În aceste situații, nu avem nimic de negociat! Am aplicat și vom aplica legea de fiecare dată, iar cei care se fac vinovați vor fi trași la răspundere”, a transmis ministrul

De (R.C.)
Bode: „Instigă la nerespectarea legii”

” În aceste situații, nu avem nimic de negociat! Am aplicat și vom aplica legea de fiecare dată, iar cei care se fac vinovați vor fi trași la răspundere”, a transmis ministrul

Protestele din aceste zile sunt expresia unui drept, dar acesta a fost greșit înțeles, transmite ministrul de Interne, Lucian Bode: „asistăm la o tentativă disperată a unui grup minoritar care instigă la nerespectarea legii și dorește să provoace statul”.

„Toleranță zero față de orice abatere de la lege! Vreau să subliniez că în România dreptul la libera exprimare este garantat prin Constituție. A fost plătit cu sânge la Revoluția din ‘89. Protestele din aceste zile sunt expresia acestui drept, fără îndoială, dar acesta a fost greșit înțeles de către cei care au ales să se exprime violent. Din nefericire, acest lucru poate să atragă în derizoriu toate eforturile de până acum ale autorităților și implicit ale majorității românilor responsabili. În aceste zile, asistăm la o tentativă disperată a unui grup minoritar care instigă la nerespectarea legii și dorește să provoace statul”, transmite Lucian Bode.

El precizează că nu are nimic de negociat cu cei care aleg să protesteze violent.

„Nu pot accepta ca manifestările unor grupuri de oameni, sub pretextul „liberei exprimări”, să pună în pericol viața și sănătatea celorlalți. În aceste situații, nu avem nimic de negociat! Am aplicat și vom aplica legea de fiecare dată, iar cei care se fac vinovați vor fi trași la răspundere. Față de cei care nu au înțeles încă acest lucru, în ultimele 24 de ore au fost aplicate la nivel național aproximativ 1200 de sancțiuni și amenzi în valoare de circa 800.000 lei. Ceea ce am văzut în aceste zile în stradă, nu este România responsabilă! România responsabila înseamnă mult mai mult decât a striga nemulțumirile în stradă, aruncând cu pietre sau petarde și agresând forțele de ordine. România responsabilă înseamnă respectarea legilor, solidaritate, empatie și respect față de cei apropiați și sănătatea lor”, adaugă Bode.

El ține să le mulțumească polițiștilor și jandarmilor pentru modul în care au acționat.

„Forțele de ordine sunt de mai bine de un an în prima linie în lupta pe care o ducem împreună pentru limitarea efectelor pandemiei COVID-19. Vă asigur că aceștia nu vor tolera niciun fel de abateri și vor aplica cu fermitate legea. Doar în acest fel avem garanția că vom reveni la viața normală pe care ne-o dorim cu toții. Doresc să le mulțumesc forțelor de ordine care în aceste zile au acționat cu calm și profesionalism. Sunt ferm convins că au capacitatea de a gestiona eficient astfel de situații în continuare. Violența nu este niciodată răspunsul potrivit la violență și tocmai de aceea vă cer responsabilitate tuturor! Dând dovadă de fermitate, calm și echilibru în aplicarea măsurilor, forțele de ordine trebuie să rămână garantul respectării legii, să protejeze cetățenii de bună-credință și statul de drept. Fac un apel la solidaritate și responsabilitate, deoarece măsurile de protecție sanitară sunt, alături de vaccinare, o apărare sigură împotriva acestui virus nemilos. Le mulțumesc încă o dată românilor care au înțeles necesitatea măsurilor de protecție sanitară, pentru că doar respectându-le se vor proteja pe ei și pe noi ceilalți”, conchide ministrul de Interne.

În timpul protestelor de luni noaptea din Capitală 12 jandarmi au fost răniţi, trei fiind duşi la urgenţe, fără probleme majore. Potrivit prefectului Capitalei, 300 de persoane au devenit violente, noaptea, spre finalul protestului. Luni seara Poliţia a aplicat 222 de sancţiuni, în valoare de 200.000 de lei pentru încălcarea restricţiilor.

Distribuie articolul pe:

23 comentarii

  1. bode … un ZERO politic …
    fost … pietar #rezist …
    fost … sorosist …

    Adica un … ZERO == NIMIC … de tip maimuta inferioara de tip stupidus-stupidus …

  2. Bode este un vacar politic. Mai mult de atat nu se poate afirma in cazul sau. Macar celalalt securist, Vela, era chiar simpatic cand isi tinea cuvantarile.

  3. ‘ … dorește să provoace statul ‘, și reciproca poate avea valoarea ‘adevărat’ (limitări, amenzi, disproporții) !

  4. Orice protest impotriva Partidului si a Comandantului Romaniei este ilegal si imoral. Doar protestele impotriva PSD sunt intotdeauna legale si binevenite. Remember „Geaca rosie”. Remember 10 August.

  5. Niste teroristi Dle Ministu la DNA si DIICOT cu ei! Nu vrei dumneata sa dispui Politiei sa faca anchetele corect iar tinereii fara ocupatie antrenati si platiti sa faca dezordine in toiul noptii si sa-i atace pe jandarmi sa isi ia pedepsele meritate? Amendati toti, au din ce plati acum,pe mana Justitiei, va ajuta Dl Ministru Stelian Ion si cu ei in Tribunal. Prin selectie, unii in puscarie altii la Obreja.Pentru varianta a doua puteti cere sprijinul Inaltului Raed Arafat.

  6. @marele urs- o hotarare a guvernului nu are valoarea unei legi, asa ca protestatarii nu au incalcat legile, ci hotararile de guvern privatoare de libertati individuale! Dk pe tine te apara masca de ce iti e frica de cel ce nu o poarta?! Nimeni nu e raspunzator pt ca cineva care are masca a luat covid si culmea acel fara masca nu are covid! Asa ca lasa vrajeala cu grija fata de celalalt, pt ca nimanui nu-i pasa de altcineva si acest fapt e propagat artificial ca sa fie credibila asa zisa pandemie! Te intreb de ce din grija pt altii care mor de foame, sau nu au locuinta sau nu are bani pt un trai decent, etc de ce nu se sforteaza guvernul si cei „ingrijorati” de covid sa ajute cu mancare, bani, locuinte, haine pe cei care nu au?! Doar covidul merita „grija ” pt ceilalti, o grija inutila de altfel pt ca masca si distantarea plus desinsectia si alte masuri inutile nu stopeaza covidul si nici macar nu micsoreaza infectiile! Trebuie sa fii tu si acolitii tai tare prosti dk chiar credeti ca de un an folosind aceleasu masuri inutile care nu dau rezultate, veti obtine crezamant la popor! Poporul isi poarta singur de grija, ca pana acum: nu avem nevoie de grija nimanui!

  7. @Prostia ingroapa Romania : deci asta ai inteles tu narodule,ca aseara a demonstrat PNL in frunte cu Radoi Sindicalistrul de la Metro-Goldwyn Mayer? De aia nu va iese nimic,neispravitilor..

  8. Pai la incalcarea legii tocmai ei reptilele taratoare iohaniste sunt vinovate de instigare cu restrictiile lor absurde si abuzive cu care i-au determinat pe romani sa iasa in strada masuri care nu au nicio legatura cu combaterea covidului,ci din contra masurile marind pericolul de contaminare a cetatenilor,stiind deja reptilele de la guwernare,ca oamenii erau deja furiosi pentru amenzile abuzive,zilnic facand ei milionul de lei pentru planuri de amenzi bani pentru Reptila Catzu.Si au dat o groaza de amenzi ticalosii impinsi de ticalosul Catzu si sefu militienilor ticalosul Bode,ca sa le sparga protestele indreptatite,au sarit pe oameni si duminica noaptea cu amenzi cand protestatarii au fost pasnici si nu au spart geamuri si nici nu au incendiat nimic.Iar luni au fost din nou trimisi de reptilele ticaloase in strada militienii iohanisti si jandarmii iohanisti ,ca sa-i impiedice pe protestatari sa se adune,asa cum s-a vazuut la Universitate,sarind pe ei de la inceput de la ora 17,cand erau aia mai putzini,cu amenzi si legitimarea lu’ peste de parca aveau aia fetze si shalvari de teroristi de la ISIS,iar dovada ca reptilele cu jandarmii lor au instigat prin hartuala lor permanenta si au inceput cu violenta,s-a vazut cand au sarit pe inginerul ala care a fost incalecat,tarat pe jos si schilodit de sapte calai infractori de la jandarmi ca nu purta omul ala masca si nu s-a legitimat ca sa-l pedepseasca smecherii cu amenda pentru ca venise la protest.Si in nemernicia lor i-au mai inventat,fara nicio rusine,ca dupa metoda minciunilor lui Kiovesi,si vina penala pentru vrajeala de „ultraj” ca,vezi drace, si-a spart un jandarm ochelerii si pe altul il doare mana decand l-au trantit si gatuit pe omul ala.Si in toata seara i-au urmmarit si hartzuit in stil fascist pe cei de la protest si le mai dadea cate o amenda cateunui fraier pe care il mai afla izolat de coloana.Ca de acolo au dat numai in Bucuresti 222 de amenzi „pentru incalcarea restrictiilor”.

  9. Asa cum l-a isntigat el pe spp-ist cand a facut respectivul organ accident? in al doielea rand HG -urile nu sunt legi. Cam subtire educatia ministrului in materie de guvernare.

  10. Bode, precum ceilalți minștrii, nu conduce nimic. Dacă aș avea pâinea și cuțitul aș fi atît de prost să mă bag în față ca lumea să știe pe cine să tragă la răspundere? Nu! aș pune tot felul de idioții dornici de parvenire. În toată lumea!
    Auzisem, anii trecuți, că Bode brancona pe lîngă Șimleu uneori noaptea. Treabă de fătălău, pușcă cu lunetă și lanternă cu mulți lumeni de stătea animalu pironit în bătaia luminii. Mașina era a șoferului ca nu cumva să i-o confiște p-alui dacă avea ghinion.

  11. Modul de gestionare al pandemiei, voi care gestionați l-ați dus în derizoriu .Care-i rezultatul?Val după val unul mai mare decât celălalt.Lungiti pandemia și în acest timp românii sărăcesc ajungând să nu aibă ce mânca iar voi ii faceți săraci și analfabeți ba chiar fasciști.Protestele voastre nelegale erau legale.Aruncatul cu borduri in capul jandarmilor sau Dide cu vidanja nu va deranjat.De la cel mai înalt nivel ,din deal,ați vărsat valuri de ura ,de minciuni și ați îndemnat la nerespectarea legii și a constituției.Pe tricoul lui Catu „geniul”împrumutului scria „nu luam astatici”și era bine.Romanii sunt naiv de buni dar nu prosti.Comunistii de dinainte de 89 nu i-au făcut pe români niciodată prosti analfabeți sau săraci,nimeni până la voi.

  12. @Doina Oltului, SRI zice ca PNL a luat 60%, USR – 30%, iar restul a revenit UDMR-ului.

  13. @Stefan cel Mare,
    Elitele au stiu ce fac. Pandemia de SARCOV nu a aparut acum, ci in 2002, cand au fost infectate peste 8000 de oameni din 25 de tari, afectand mai ales batranii. Daca atunci virusul a plecat din Provincia Guangdong, China, in 2019 a fost eliberata intentionat o versiune mai agresiva a virusului din laboratorul de virusologie din Wuhan. Se stia ca este un virus contagios si ca din cauza globalizarii se va raspandi rapid in intreaga lume. Cat despre vaccinurile ARN-Mesager, ele au fost testate pe soareci in urma cu zece ani.

    Deci, concluzia se impune de la sine: Noul Coronavirus a fost eliberat din laborator pentru ca oamenii sa fie vaccinati cu vaccinuri care pot modifica ADN-ul uman. Si vor urma noi molime si noi vaccinuri.

  14. tocmai tu care nu respecti constitutia tarii te-ai gasit sa vorbesti de instigare la nerespectarea legii..pai guvernul asta se ocupa de la inceput cu instigare la nerespectarea legii, de cand vine cu minciuni si furaciuni din buget si da bancilor scutiri si da strainilor bonusuri din imprumuturi pe vietile noastre..cand ati respectat voi o lege macar, in frunte cu dulapul vorbitor pe limba lui de lemn? ca ministru la transporturi cum a ramas cu cresterea salariilor la metrorex de anul trecut la 1 noiembrie cand salariile nu trebuiau renegociate fiind stare de alerta ? ce interese obscure ai avut si acum o dai cu nerespectarea legii, mai corupt ordinar ce esti!

  15. La magazinul Unirea cum s-au impartit furaciunile din vitrinele sparte azi-noapte :AUR-olacii cca 40% si restul PSDorcii?

  16. Domnul ministru Bode seamana tare mult la discurs si gandire cu fostul ministru de interne Dascalescu, al perioadei epocii de aur a lui Nicolae Ceausescu.In timpul zilelor de teroare si crime savarsite de autoritati in Dec 1989 la Timisoara.(Si nici un vinovat).Priviti rezultatul dupa 32 de ani de democratie,la fel gandesc autoritatile si acum, ca si atunci,pentru ca au painea si cutitul. Daca ministrul de interne Bode ar fi luat locul lui Dascalescu,tov.Nicolae Ceausescu in mod sigur l-ar fi decorat cu Steaua Romaniei ,dupa inbusirea cu succes al protestelor de la Timisoara.Mai pe romaneste, cu Bode ministru de interne,Ceausescu ar fi ramas in continuare presedintele Romaniei.Asa deci ,domnul Johannis il va avea in vedere la decoratie privind profesionalismul si cruzimea de a inabusi orice miscare de protest pentru libertate si drepul la o viata decenta.Si Dascalescu a multumit lucratorilor din militie si securitate pentru faptele ,si actiunile lor.(Si nici un vinovat,pentru mortii de la Timisoara,Sibiu,Bucuresti,toti au devenit eroi si luptatori cu merite deosebite,pentru activitatea lor,inainte si dupa asazisa revolutie romana in direct.A uitat domnul Bode ca si atunci se spunea la fel,ca incalca legea,ca au distrus bunuri,ca au atacat militienii,actiuni de vandalism etc.Cine nu isi cunoaste istoria ,nu are dreptul la viitor.

  17. Iata cum exemplul minor Bode demonstreaza de ce nu avem oameni politici. Avem doar niste politruci, niste paiaţe jalnice.
    Nici un asa-zis om politic nu are ce cauta la guvernare daca nu are celele mai elementare notiuni de logica si dialectica. Astea nu pot fi inlocuite de nici un curs de (sanchi) management. Alt exemplu: un alt prost, pe nume Chereches, behaia ca masurile e bune ca nu convine la popor.
    Dragi prosti care tot guvernati (cica) de ani de zile si nu intelegeti nimic, dispareti, ba!
    Nu intelegeti? atunci asa sa va ajute google!

  18. Astia, din prima linie a lui Bode, sunt militienii ce au instaurat teroarea sociala.
    Probabil multi militieni si-au dat seama ca au gresit terorizand populatia Romaniei si de duminica au revenit la statutul de Politist.
    Protestele vizeaza analfabetismul functional, parvenitismul securicilor din USR si PNL, prostocratia sistemului ce terorizeaza populatia tarii.
    Prin actiunile de violenta, securistii ordinari, isi trimit gloabele marxiste sa provoace diversiuni, cu scopul de a crea confuzie si ura sociala.
    Impotriva unor astfel de retardati sunt protestele, impotriva sistemului iohannist ce a instituit teroarea dictaturii cu scopul de a vinde tara strainilor.
    Numai „perle” emana Bode. Ieri Bode spunea ca familia tanarului batut de politistii doreste sa pastreze tacerea in semn de respect… respect pentru ce, pentru asasinatele militienilor. Pentru ca tot ieri, familia tanarului decedat sa isi ceara dreptatea in fata la INML Ministru Bode un mincinos ordinar!
    Gloabe securiste diversioniste.

  19. Cine a planificat pandemia, a fost genial.
    Statul (adica toti necalificatii) pot introduce absolut orice decizie folosind pandemia ca justificare. Oricine protesteaza, este implicit terorist, fiindca pune in pericol sanatatea publica. Deci, li se poate da in cap fara nici un fel de problema. Daca toata populatia (cei fara probleme paranoide) ar iesi la protest, mascaricii astia care au deturnat statul, pot lua absolut orice masura.
    Genial.

  20. Bai ‘tantalaule’, voi sunteti cei care instigati si nu respectati legea! Primul a fost plavanul de lux, actionarul principal la Cotroceni S.a timp de 10 ani ca flotant, cand, in repetate randuri nu a respectat nici Constitutia si nici legislatia tarii, aratand clar ca nu este necesar sa respecti legea, si ca nu poti fi pedepsit! Bai mincinisule, chiar crezi ca am uitat tot ce ati practicat, s-a practicat si se practica in continuare?! Lasi impresia ca bati campii precum manelistii la ‘festivalele clanurele” cand nu se respecta legea! Tu vorbesti, bai Bode? Tu care plasezi politistii ssini jandarmii in slujba clanurilor, manelistilor si turnuletelor cu infractori?! Marsh!

  21. Ascult la radio pe turuitori la care vorbește gura fără ei, care s-au născut după ultima ploaie și au o concepție stranie despre libertate.. Ăștia care nu pricep cum că libertatea lui ține până nu o incalcă pe a altora. Deci tu de crezi, vrei să fi liber, in clipa in care ai trecut peste voința, sănătatea altora, automat ești dictator, Impui ceva la care alți nu sunt de acord. Aici evident e lipsa celor 7 ani de acasă, E lipsa școlii, e lipsa de religie creștină și lipsa educației prin presă, pe care de altfel românu o insușește, ca singura la care apucă..Ergo, apare o șoșoacă, un partid de bivoli, vorbesc pe limba primitivă a agresorilor și induc atitudini, fac primitivul să reacționeze fără judecată..care iese pe stradă și urlă după libertate căci are de pus o mască..Cât de imbecil trebuie să fii,..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.