Bolojan: Nu m-am gândit niciodată

Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge președintele Senatului României, nu a fost un obiectiv pentru mine, a declarat noul lider al senatorilor, Ilie Bolojan imediat după alegere. Acesta a ținut totuși să precizeze că va face tot ce este posibil să reprezinte Senatul și România.

 

Politicianul a menționat și că este cazul ca instituțiile din jurul Parlamentului român vor fi reformate pentru că „În ultimii 20 de ani au fost cele mai ineficiente instituții“.

 

Recomanda

12 Comentarii

  1. Dar, ai gândit vreodată? Sau efortul este prea mare pentru tine. Probabil, cei care trag sforile gândesc in locul tău

  2. Să vedem ceva concret pentru bunăstarea românilor de rând , creșterea veniturilor, diminuarea corupției din spitale, administrație, instituțiile statului de drept,CCR,justiție, afaceri etc .
    De 35 de ani partidele de dreapta au făcut extrem de puține lucruri pentru românii de rând, ba mai mult au tăiat pensii salarii,etc pe care le măriseră partidele de stânga.
    Să facă totul pentru interesele românilor de rând și României!
    De aceea ați scăzut în alegeri și dacă veți continua cu aceiași ostilitate împotriva românilor de rând, sigur o să pieriți!

  3. Stimate ales, Senatul nu poate fi reprezentat, fiind parte din instituția care reprezintă poporul, nu statul, iar reprezentatul României este Președintele, deci vei putea reprezenta România când vei îndeplini funcția aceea și nu pe cea de șef al Senatului.
    Dar te iertăm – de data asta – pentru că ești „tânăr” [în politică].

  4. Ha, ha! Băietu’ aista suferă di sindromul’ halucinați’lor johanniste… Repide, la spital cu iel pân’ nu vă hi pria târzâu ca-n cazu’ Plavannul’i!

  5. @ ,,Miza” PNL-PSD cu sprijin UDMR estepe cine vor avea la conducerea Senatui ca să poată organiza alegerile prezidențiale în condițiile dorite de PNL, PSD și UDMR, PSD a ajuns la organizări de alegeri pe locul doi , după locul unu ?

  6. Un circ elefantul e in camera este abuz de putere si dictatura. Bolojan esti complice la circul gastii voastre.

  7. de bun simț. În plus și prostie, fiindca inca minți deși știi ce gandesc românii despre voi tâlharii.

  8. Bolojan : un escroc, la fel lui Iohannis, si anume: individul se lauda cu „realizari” la Oradea, oras Art Nouveau mondial recunoscut. Construit de secole, cu ultimele cladiri monumentale la finele secolului al XIXlea – începutul secolului al XX lea. La fel Sibiului. Nici Bolojan, nici Johannis, n-aveau, când au izbucnit pe plan national, nici o realizare, în afara, poate, de-a pastra curatenia oraselor respective. Ca-n rest retorica, demagogie: vezi, acuma, Bolojan, cu „reformarea” institutiilor. Bolojan = Johannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.