Dacă până mai ieri credeam că în viaţa de toate zilele, dar şi în politică, există limite peste care nu se poate trece, văd acum că Viorel Ponta ne demonstrează că se poate trece peste orice. Mă întreb aşadar care ar putea fi profilul moral al acestui sulfuros june prim, ajuns în fruntea celui mai mare partid şi în fruntea guvernului, dar având psihologia şi moralitatea unei patroane de bordel sau, în cel mai bun caz, ale unui peşte politic.
Semnalul mârşăviei în actuala campanie electorală a fost dat prin afacerea instrumentată cu deplina complicitate a Poştei Române, instituţie de importanţă strategică naţională care, în schimbul unui pumn de arginţi, s-a coborât la condiţia imundă de a distribui la domiciliile bieţilor pensionari manifestele (dacă le poţi spune aşa unor ţidule infecte) prin care se pretinde că principalul adversar nu vrea nimic altceva decât să le taie pensiile amărâte, de cum va ajunge la Cotroceni. În fine, ceea ce depăşeşte orice închipuire fiind şi de un ridicol extrem, trâmbiţa primului dintre candidaţi, Gabriela Vrânceanu Firea Pandele, care ne-a spart urechile zile de-a rândul cu gogomănia că, neavând copii, neamţul nici nu este demn să fie ales preşedinte.
Ponta însuşi l-a atacat pe Iohannis pentru faptul că nu e ortodox, nu doar român, spre deosebire de el însuşi, rrrrrromânul cu o ascendenţă la care însă e preferabil să nu cotrobăim prea mult, căci am putea afla că neamul i se trage dintr-o cu totul altă ţară, alogen şi pe-acolo, de altfel. Dar chestia asta nu are nicio relevanţă, decât, eventual, pusă în cumpănă cu pretenţiile de românism şi de patriotism ale celui care a tras cu dinţii de UDMR să-i vină alături la guvernare, le arată o vinovată bunăvoinţă cu privire la autonomia ţinutului secuiesc (drept care patriotul peste poate Vadim s-a şi înfrăţit cu marele nostru român!) şi participă la parade iredentiste alături de bieţi flăcăi prostiţi să se îmbrace în uniforme perimate de husari şi honvezi. Mult mai relevantă mi se pare ocupaţia acelui strămoş al său de care se spune că a servit în diviziile NKVD, facilitându-i astfel nepotului aşternerea la picioare a covorului roşu al unor servicii româneşti cam din acelaşi domeniu şi, ca urmare, ascensiunea fulminantă pe plan politic şi profesional.
Asemenea merite nu se putea să nu-i atragă atenţia naşului Bombonel, care nu numai că l-a împopoţonat cu renumele de mic Titulescu, dar l-a şi pus şef al corpului de control al guvernului său, deşi individul neagă acum că ar fi avut o asemenea funcţie, printre altele şi ca să respingă insistentele zvonuri cu privire la rolul pe care l-ar fi avut în sinuciderea unui cunoscut amic şi coleg de al său. Dar minciuna nu e un lucru nou în politica românească, începând cu ilustrele reprezentaţii cu focuri de artificii de pe vremea lui Ion Iliescu privind dolarii lui Ion Raţiu sau drogurile şi maşinile de tipărit bani găsite de mineri la sediile partidelor istorice.
Toate acestea te fac să te gândeşti cam ce fel de gaşcă este partidul care şi l-a cocoţat cu mândrie în frunte pe acest specimen, şi nu vorbesc aici despre „mândria de a fi român” atât de mult clamată cu ocazia oricărei manevre electorale, ci despre mândria de a fi un clan mafiot, aşa cum iarăşi se vehiculează cam peste tot, apropo de numărul borfaşilor din sânul său, vânaţi, cam târziu ce e drept, de vajnicul DNA.
Iată-l acum pe „micul” de pe vremuri, ajuns acum mare de tot, luptând împreună cu toată clica pe care o trage după el pentru a ajunge în poziţia supremă, aceea de preşedinte al unui stat ca vai de el, de vreme ce permite, prin legislaţie şi instituţiile sale reprezentative, ca un asemenea specimen să-i ajungă în frunte. Un ins şi o clică neavând nicio problemă să pună în slujba propriilor interese bugetul de stat, pentru a canaliza importante resurse finaciare luate cu japca de la investiţii şi din buzunarele noastre, până la urmă, în direcţia satisfacerii interesului politic şi personal. Tot aşa cum nu are nicio problemă să modifice legislaţia, auzi acolo şi te cruceşte, pentru 45 de zile, atâta cât să-i acapareze pe primarii opoziţiei, punându-i în slujba aceluiaşi interes. După cum nu are nici vreo problemă să fraudeze alegerile prin turism electoral şi dispoziţii graţie cărora listele suplimentare ba se înmulţesc, ba se împuţinează după nevoile de moment, puse cu generozitate la dispoziţia celor „buni” şi refuzate răilor de studenţi, iar urnele mobile sunt puse în mişcare astfel încât toate astea să asigure exact cele 10 procente care-l postează în faţa lui Klaus Iohannis. Procente pe care, desigur, cei 100 şi ceva de mii de expatriaţi care reuşesc până la urmă să voteze nu le mai pot compensa nici pe departe.
Iată şi ultima declaraţie pontistă care îl incriminează pe Iohannis că ar fi doar un „lucru”, pe când el însuşi, dublu V-ul politicii naţionale, ar fi un „om”, un „român” adică, cu un şir nesfârşit de r-uri în faţă, ca să dea bine la popor. Instituţia de specialitate înfiinţată pentru combaterea discriminării ar fi trebuit deja de mult să se autosesizeze în privinţa unor asemenea declaraţii, dacă nu şi Parchetul şi Curtea Constituţională, deşi toate tac mâlc.
În felul acesta, România întreagă e transformată într-un bordel politic avându-l în frunte pe acest unsuros luceafăr al gunoaielor, Victor Ponta.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.