BREAKING NEWS. Se ia în calcul restricţionarea circulaţiei pe timp de noapte

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că este în evaluare o eventuală decizie privind restricţionarea circulaţiei pe timp de noapte, din cauza infectărilor cu COVID-19.

Orban a fost întrebat dacă ia în considerare o astfel de măsură în condiţiile în care tot mai multe localităţi au trecut de pragul de trei cazuri la 1000 de locuitori.

„Avem în evaluare o astfel de decizie, vrem să vedem în schimb efectul măsurilor pe care le-am stabilit prin lege şi prin Hotărârea de Guvern de prelungire a stării de alertă în cazul depăşirii indicelui de 3 la 1000. Se face evaluare pentru că deja sunt localităţi importante, printre care şi Bucureşti, unde urmărim rezultatele aplicării măsurilor în vigoare”, a precizat Orban.

Chestionat dacă în campania pentru alegerile parlamentare vor fi impuse măsuri suplimentare în contextul creşterii accentuate a numărului de infectări, premierul a zis că vor fi „aceleaşi măsuri ca în campania pentru locale”.

Coronavirusul la zi: cazuri cu duiumul

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

19 Comentarii

  1. Daca nu restrictionam noi de urgenta clasa politica ne ia dracu….Astia trebuie fugariti rapid…

  2. Sa-i dam Editat multa lui lucovid orbsn, si lui dulapu Iohannis si lui Arahat…

    Groparii Romaniei, fitzi blestematzi!!!

    Pentru jurnalisti de arahat multa si zgomotoasa Editat

  3. Asta e nebun !
    Si cum se mai intoarce el de la birt, sau ramine acolo in latrina unde boraste !?

  4. Un elev de liceu ar putea concepe un chestionar compus din maximum cinci intrebari la care daca ar raspunde fiecare persoana contaminata cu Coronavirusul-19, cineva (nu neaparat DSP-ul total nefolositor si ultrapolitizat) cu studii medii sau student, ar putea sa faca o lista cu locurile in care oamenii intra in contact cu periculosul virus. Asa se pot lua masuri de evitare a imprejurarilor ce favorizeaza transmiterea in colectivitate a virusului.
    Ar putea fi un test de creativitate dat elevilor de liceu pentru a arata ce rezerve de creativitate si originalitate se gasesc in noile generatii comparativ cu cei catarati la putere , multi din ei niste analfabeti fuduli si prosti.
    De unde a tras concluzia Orban sau seful sau Jonnahis ca romanii colcaie noaptea pe strazi si isi dau virusul unii altora ?
    Asta este o masura copiata de la investitorii vestici dar neaplicabila unei localitati chiar fiind capitala Romaniei unde viata de noapte este aproape de ZERO. Masurile adecvate se iau pentru a evita contaminarile nu copiind masurile luate de altii.
    Urmariti cocalarii ce umbla cu masca sub nas in mod ostentativ si amendati-i si eventual retinetii pentru recidiva, pentru 12 ore ore dar nu opriti medicii ce vor fi chemati noaptea la spital pentru urgente sau copii mergand noaptea la parinti pentru urgente s.a.m.d. La urma urmei un guvern de impostori nu va face decat sa creeze premizele unor alte abuzuri ale unor amarati asupra altor amarati, prin masurile ambigue.

  5. De ce? Sa actionati voi noaptea ca hotii? Sa aveti liber voi la prostituate? Sa aiba cale libera traficantii de orice noaptea, ma refer la cei care va umple conturile=complicii vostri!?Restrictionati tot dar in baza carei legi daca nu este declarata starea de urgenta sau starea de alerta pe teritoriul romanesc? Bai infractorilor, mai puteti manji mult aceasta natiune si patrie?

  6. Da mai fraierilor, interzicerea pe timp de noapte e pentru voi fraierilor care sunteti, că noi astia smecheri să putem să transportam sparanghelisti sau sa mergem la beute la coteţul Victoria cu Şica Mandolină, oaia Turcan si Bogdan Aiurică Goldştainescu iar fraierii nu trebuie sa ştie

  7. Asta sa insemne ca niciun tren nu va mai opri , in respectivele gari , pe timp de noapte ?

  8. De ce ?
    Vor sa fie si mai aglomerat ziua ? 🙂
    Sa fie ca-n Nicaragua?! 🙂

  9. România NU ARE nicio politica privind virusul CONVID-19. Traduce Arafat ce scrie prin ziare si se ia decizia 🙂

    Mai intervine Gâdea cu A3 si se mai ia o decizie, ca de, Arafat este de-al casei. Cam asa functioneaza.

    Romania isi merita conducatorii !

    Mergeti vacilor la vot si votati urangutanii din PSD si PNL. Asta vreti, asta aveti.

  10. Pentru cine încă se mai întreabă ce se întâmplă sau mai crede în moș covrig, această manevră neo-comunistă este aceeași din 1946, de preluare a puterii totale, cu ajutorul tancurilor sovietice, care acum au fost înlocuite de „virusul ucigaș”, care nu ucide, dar i se atribuie orice deces. Practic, cu cât este guvernul mai corupt/cumpărat, cu atât va dezinforma, sărăci și abuza poporul mai tare. Cu cât este poporul mai slab (economic, intelectual, instituțional și spiritual), cu atât va fi mai repede cotropit, iar drepturile individuale îi vor fi eliminate mai abitir. Obiectivul final va fi obligarea populației să își cedeze toate drepturile, inclusiv cel de proprietate, acceptând tirania și controlul suprastatal generalizat, prin păpușile guvernamentale deja instalate, pentru a putea supraviețui.
    Dacă nu vă dați seama, este deja război, iar în orice război, cele mai avantajoase poziții se ocupă înainte de a începe și în primele faze. Cu cât amânați mai mult să faceți ceva, cu atât veți pierde mai mult la socoteala finală.
    Înarmați-vă, oameni buni, în primul rând cu credință în Dumnezeu și apoi cu orice puteți, pentru a o apăra pe aceasta și a vă apăra familiile. Ele sunt ținta acestor criminali.
    Dumnezeu să vă binecuvânteze!

  11. Mai, ce, drac, virus e asta?! Ca e alcoolic, am inteles cand s-a inchis HORECA…acum aflam ca e si nictalop, ca ataca doar la drum de seara…pai, daca mi-amintesc cum umblau tirurile cu busteni pe drumurile pazite de militari, in starea de urgenta, numai noaptea, cand n-aveai voie sa plimbi un caine fara declaratie, iar comertul cu sclavi sparangelisti se derula tot in crucea noptii, ba si cu binecuvantare werneriana…de bine n-are cum fi…Daca romanul ar avea si o memorie de lunga durata…cum ar fi protestele pe niste chestii necitite si neintelese ale unora care inghit cu polonicul tot ce reprosau atunci, fara dovezi, ori, ca sa ne limitam la convertirea intru Covid…poate ca, daca si-ar aminti populimea de bolnavii cronici alungati (la propriu!) din spitale in starea de urgenta, ca sa faca loc unora tratati cu trei mese pe zi si daca ar tine cont de faptul ca acesti bolnavi cronici sufereau de boli cu adevarat grave pe care au tot incercat sa si le tina sub control (prin clinici private, cat le-au ajuns banii…), poate ca ar iesi la socoteala si numarul imens al deceselor…si asteptati apocalipsa de dupa alegerile parlamentare, ca asta-i abia inceputul! Nu vi se pare ca marele Golem din deal e dependent de „cifra mortilor”?! Asta e funebru prin el insusi, dar, pare sa aiba si un apetit bizar pentru tot ce tine de „inmormantari” si „sa moara oameni”…
    az

  12. Efectul „masurilor”:cresterea numarului de bonlavi si umplerea spitalelor. Ce masuri ai luat Orban? Toata lumea e gramada in autobuze la servicii si prin magazine, cresele deschise, coafoarele, afterschoolurile ce masuri ati luat masca egal cu zero in aglomeratii umar la umar. Tu impreuna cu seful tau Iohanis va ocupati de alegeri nu de masuri pentru sanatatea populatiei. Intre timp ATiurile s-au umplut si spitalele la fel. Unde mai bagi bonlavii ? In corturi pe frig si ploaie?? nici pe alea nu le ai, tu cu Iohanis si Tataru nu vedeti ce se intampla in tara asta, cati mor pe zi cine va mai voteaza in decembrie crucile la cimitir? La 80% ocupare ATI peste tot in lume se face lockdown adica carantinare totala cateva saptamani sa reduci transmisia tii oamenii acasa si dai timp spitalelor si doctorilor sa isi revina. Pe ce lume traiti? Oamenii suna la salvare care vine la pastele cailor sau se duc ei singuri la spital unde stau la cozi. astea sunt masuri?

  13. „avem in evaluare”… ha ha ha ha ha ha ha ha
    dupa ce goliti paharele si consumati toate liniutele?

  14. Nu exista legislatie pentru asa ceva. Hotararile si deciziile trebuie bazate pe o lege. Altfel sunt nelegale. Mai nou vad ca amendeaza oameni incentrul vechi de cate 10 ori pe noapte pentru lipsa mastilor, desi in lege nu scire ca masca este obligatorie pe strada !! Mai mult amenzile sunt incadrate gresit. Asa am ajuns? Intr-o Tara unde militia lucreaza prin abuz la lege? Maine ne amendeaza ca am calcat stramb pe strada sau ca tusim sau ca nu purtam glugi pe cap sau mai stiu eu ce! Militienii amendeaza la indemnul sefilor in afara Legii? Si ce facem? Aglomeram instantele de judecata cu 1000 de dosare intr-o luna? Contestatii amenzi? Unde este instrumentul prin care acesti anti-romani militieni redusi mintal – nu stiu sa scrie si sa citeasca frate !! – au ajuns sa amendeze oamenii fara o lege la baza? ce-i opreste ca maine sa te amendeze pur-si0simplu pentru ca nu-i place „organului” cum te-ai imbracat?? ROMANIA TREZESTE-TE!!

  15. noaptea circulatia este redusa, un om beat singur in noapte cat poate influenta aerul deja viciat de sutele de trecatori din timpul zilei…

    faptul ca oamenii din „eprubeta” cred ca este multa animatie noaptea inseamna ca recunosc existenta prostitutiei
    a ”trotuarelor pe care le bat”, deci poate ar fi timpul sa combata prostitutia nu sa vaneze oamenii cu ”masca stramba”

  16. Dastapt tare nea Lucovici asta,dupa creierasul lui virusachele iese doar noaptea si fugareste ,,romanii miei,,sai boleasca nitel..Bre,numai vampirii de noapte care cara padurile in afara o sa aiba voie sa circule pe suselele Romaniei,in timp ce ,,romanii miei,,vor fi baricadati in case cu inima cat un purice sa nu le bata covidul in usi si la ferestre.Asta ,nea Lucovici,banuiesc ca are in scafarlie fixul sa beleasca si transporturile de marfuri ale Romaniei, sa iasa cu harababura ,intarzieri si falimente ale firmelor romanesti care depind de marfurile venite din alte colturi a tarii.Pai cum era lozinca penelista aruncata in bascalie la ,,romanii miei,,?Rominia care merge,nu?Citita pe invers da altceva,asta avem acum ,la fel ca Rominia euriopeana (sparanghilista si indatorata),Rominia norr-maaa-laaa(bagata in boala ,restricti ,constitutia incalcata grosolan si repetat,drepturile omului calcate in picioare,tara ajunsa stat militenesc)Rominia lucului binee fecut(indatorata peste limite,somaj in masa,economia facuta praf,firme romanesti bagate in faliment,agricultura la pamant..)Pas cu Pas.Toata smecheria e ca lozincile holerei galbene sa fie intrepretate invers ,care mai gandeste isi da seama usor ca au fost puse in practica ,Pas cu Pas,de ,,guwernul mieu,,Totul facut dupa paravanul ,,luptei contra covidului,,in timp ce holera galbejita ne prosteste in fata ca ,,masurile,,luate sunt pentru ,,binele,,nostru..Pana si culoarea galbena aleasa pentru ,,partidul mieu,,simbolizeaza moartea si nenorocirea a tot ce atinge,pentru ca mortii bat in culoarea galbena.La fel si sageata de pe sigla partidului,pe romaneste ,,sageata,,se spune la unul trimis sa faca treburile murdare pentru mafioti.In traducere ,,partidul mieu,,e un partid al sagetior care aduc moartea si nenorocirea unei tari..Ghinion.

  17. Oauu mă,. Iar ai dat o palmă lakkt,..Se pare că nu vor reducerea infectaților,.Se pare că scopul e chiar o rărire a polimii evident inculte, indisciplinate, dar care de asta nu e totuși de condamnat la moarte. In europa se iau deja decizii de lockdown total,.Nu se uită la procentaje, la județe, sau alte minuni,.E clar o scăpare a situației de sub control, deci evident LOCKDOWN. Executarea bre.

  18. In ce masura restrictionarea circulatiei pe timpul noptii ar putea reduce rata imbolnavirilor de covid? Masca inteleg, dar interzicerea circulatiei noaptea? Este noaptea mintii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.