BREAKING NEWS  Șoșoacă nu mai e de AUR

Diana Şoşoacă, excentrica senatoare AUR, a rămas fără coledzi.

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a decis, miercuri, în ședința Biroului Național de Conducere al Partidului excluderea din partid a deputatului Mihai Lasca și retragerea sprijinului politic acordat senatorului Diana Șoșoacă-Ivanovici.

Deputatul Mihai Lasca a fost exclus din partid pe motiv că, la momentul includerii sale pe listele de candidați AUR, acesta a omis să prezinte conducerii partidului faptul că este urmărit penal pentru organizare de grup infracțional și este condamnat penal pentru vătămare corporală.

„Trecut său de natură infracțională și comportamentul nesincer în raport cu colegii de partid îl fac pe domnul Lasca să fie incompatibil cu principiile și valorile AUR. Începând cu data prezentei decizii, domnia sa își va exercita mandatul de deputat în afara grupului AUR”, arată AUR, într-un comunicat de presă transmis miercuri seara.

De asemenea, în aceeași ședință s-a decis retragerea sprijinului politic acordat Dianei Șoșoacă Ivanovici. AUR își motivează decizia prin faptul că Șoșoacă a refuzat sistematic să acționeze, atât în parlament, cât și în spațiul public, în conformitate cu strategia grupului senatorial al partidului, precum și cu deciziile conducerii partidului.

„De la data prezentului comunicat, dna senator Diana Șoșoacă Ivanovici își exercita mandatul în afara grupului senatorial al AUR”, se mai arată în documentul citat.

AUR a mai discutat în ședință despre continuarea demersurilor pentru invalidarea mandatului de deputat al lui Francisc Tobă.

„Pentru viitoarele scrutine electorale, AUR va institui un sistem mult mai riguros de verificare și selecție a candidaților, prin care să nu mai fie posibilă alegerea în funcții publice a unor persoane incompatibile cu legea sau cu valorile AUR și care nu acționează în conformitate cu deciziile forurilor de conducere ale partidului”, se mai arată în comunicat.

Deputatul AUR Dan Tanasă anunțase inițial la Antena 3 că Șoșoacă a fost exclusă. Senatoarea nu a fost însă de fapt exclusă din partid, ci din grupul senatorial Motivul? Senatoarea nu avea semnată o adeziune formală la AUR, deci nu putea fi dată afară dintr-un partid din care oficial nu făcea parte.

„Din păcate, vă confirm această informaţie. Nu pot să spun că este o veste foarte bună, însă, din păcate, doamna Şoşoacă nu a înţeles care sunt regulile jocului în momentul în care eşti demnitar al statului român şi este o decizie luată de către forurile de conducere ale partidului. Domnul Tîrziu, domnul Lavric i-au comunicat doamnei Şoşoacă anumite reguli de joc în cadrul Senatului, iar doamna Şoşoacă înţeleg că vrea să joace singură pe terenul dânsei. Un senator al României nu are ce căuta la o paranghelie cu lăutari şi să transmită live pe Facebook. S-au strâns mai multe lucruri. E o decizie luată la capătul unui lung şir de întâmplări în care a transmis că nu e dispusă să respecte cadrul statutar al partidului şi reguli pe care trebuie să le respecte orice demnitar al statului român”, a declarat Dan Tanasă miercuri, într-o intervenţie telefonică.

Întrebat despre reacţia Dianei Şoşoacă la această decizie a AUR, Tanasă a răspuns: „Nu ştiu care este reacţia domniei sale, dar doamna Şoşoacă ştie foarte bine, i s-a comunicat în repetate rânduri că trebuie să respecte un anumit statut, şi statutul de membru al Alianţei pentru Unirea Românilor şi statutul de demnitar al statului român, iar dânsa a fost în permanenţă extrem de refractară la sugestiile care i s-au făcut”.

(VIDEO) Şoşoacă, petrecere cu dedicaţii pentru Arafat

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Marieta Visan 267 Articole
Autor

72 de Comentarii

  1. PSD, PNL, UDMR s.a. nu sunteti doritori de o bunatate de senatoare.
    Poate sa cante si ozosep, ozosep……
    Totusi femeia e maritata.
    O avea si vecini?

  2. poate nu te-ai exprimat corect si vrei sa reformulezi: „Din FERICIRE, vă confirm această informaţie. POT să spun că este o veste foarte bună”

  3. Partidul aur ,a dispărut de pe scena politică.
    O dovadă de incompetenta profesionala a așa zișilor politicieni ( care nu au habar de politică) de la partidul aur.
    Felicitări doamna Sosoaca și urgent treceți la înființarea propriului partid. Dumneavoastră sunteți făcută să conduceți ,nu să fiți condusă.

    Fericire mare la TV pe : marius pieleanu ,chiriac ,stirista lili ( specialista ___ii) și ceilalți „patrioți”

  4. Deci e clar și cu auristii.
    Acum înțeleg de unde surpriza la alegeri, o alta ramură de-a securiștilor.

  5. Trebuia oprită cumva.Cred că e un lucru bun că Sosoaca sa nu mai reprezinte AUR prin televiziuni unde de multe ori era provocata pentru a se face de minune. Acum se reprezintă pe sine și e altceva.Baieti va doresc toate cele bune că e mare nevoie de voi.

  6. Acum vedem ca acest AUR era de fapt arama securista.Bravo,baieti,ati aratat ca sunteti tot parte sistemului ticalosit care a dus Romania si poporul ei in fundul pamantului.Cum strica banii baietii buni.Bai,Tanasa ,nu te mai lupti cu iredentistii maghiari,acum mananci cu ei la bufetul Parlamentului friptura cu 3 lei portia.Daca stiam ca iti place asa de mult friptura faceam cheta si iti faceam un porc cadou sa iti faci selfie cu el .V-a deranjat ca Sosoaca l-a luat in deradere pe Arafat adica jucati cu ala in aceeasi gasca.Sunteti cu totii niste nenorociti.Asta era un motiv sa o dati afara pe Sosoaca din partid.La Bals au murit arsi 17 oameni si nu l-a exclus nimeni pe Voiculescu din USR.Tradatori de neam si tara,asta sunteti cu totii,jigodiilor.Dumnezeu nu o sa va ierte nici in mormant.Sa vedem Cotidianul pentru cine presteaza ca cenzureaza al dracului.

  7. Induceti cititorii în eroare!!!! Diana Sosoaca NU are cum să fie dată afară din AUR pentru că este membră în Partidul Neamul Românesc. PNR este Partid asociat Alianței pentru Unirea Românilor (AUR). Asadar, doar PNR poate să o dea afară din Alianța AUR. Ceea ce nu este cazul. Sau ca să se poata afirma ca DS este dată afară din AUR ar trebui ca PNR să fie exclus din AUR cu toți membrii săi. Ceea ce iarăși nu este cazul… Deci, lăsați vrăjeala! Posibil ca Dan Tanasa să fi afirmat că s-au delimitat de afirmațiile Dianei Sosoaca, care oricum ca asociat in AUR poate avea atitudini si o pareri distincte de ceilalti asociati ai Alianței.

  8. Cred ca este doar un joc de imagine. AUR invata repede de la PSD. Pana isi pierde rabdarea ca apoi sa fie tafnos sacalul de la AUR cum era Dragnea cand scrasnea din dinti. In concluzie,e vrajeala.

  9. Pentru @ Bravo Sosoacă.Ti a ieșit.Ce să îi iasă la găină asta buiguită?Ce?Că îi TROMPETA USEREPLUSI?ACOLO E LOCUL EI LA#GUITĂ,LA SĂLBZTICI,ÎI CA IA ÎN COMPORTAMENT.

  10. era cal troian la AUR – las ca o primesc din nou usr, de unde a plecat si devine colega cu bula si drula

  11. Așa a fost de cănd există nația Romănă.
    Cănd unul dintre Romăni,are curajul să ceară dreptate pentru nația lui,atunci,se găsesc trădători de neam (bine plătiți de străini) care,prin orice mijloace îi distrug!
    Exemple sunt nenumărate….,ultimul dintre ele fiind „marele infractor” Romăn Liviu Dragnea care acum este la inchisoare,condamnat de judecătorii Romăni,pentru că a cerut,ca și poporul Romăn,să trăiască decent.
    Nu știu cum se aplică Justiția divină dar,pănă in prezent numai și numai națiunile cotropitoare și imperialiste au putere și dreptate!Întortocheate sunt cărările Domnului.Dar neamul nostru Romănesc se află întru-n labirint din care pănă acum nu a reușit să iasă.
    Doamna Șoșoacă,spune că,știe cum putem ieși din „Labirint”dar noi,”turma” și conducători îi vrem capul.

  12. Ce America, domne, ce destituire a lui Trump ? Mizilicuri, taica ! Uite aici bomba zilei : Sosoaca a complotat pentru insurectie si ocuparea Senatului ! … Ramine doar sa vedem noua formatiune, in jurul Sosoacai, pe care o va inventa Securitatea ! (ps : pentru H…AUR : cind aveti de gind sa schimbati timpenia asta din denumire ? „Alianta pentru Unire” ?!? E ca si cum ai spune „plimbarea face bine mersului pe jos” sau „Dorel se uita cu privirea dupa fete” …)

  13. Si, credeti ca va inceta cu modul si caracterul la purtator? Femeia, se chinuia de unsa singura sa adune oameni in strada la mitinguri, sa trezeasca cetatenii la viata, sa le aduca aminte ca sunt vii si pot reactiona! Femeia joaca bine rolul diar ca sunt prea multi cretini care vor ca cetatenii romani sa stea cu capul in pamant pe motiv ca Sosoaca e mahalagioaica! Bre, dar Udrea, cand va trezea instinctul animalicesc de vi se prelingea saliva pana la buric si va masati barba si va stergeati balele de la gura, ce era? Nu pot sa cred ca alegeti intre Udrea hoata si Sosoaca mahalagioaica?! E ok, bravos!

  14. Sosoaca a fost exclusa din grupul parlamentar AUR….

    „Doamna Şoşoacă este parlamentar al Partidului Neamul Românesc, ales pe listele AUR, în baza protocolului făcut între Partidul Neamul Românesc şi AUR în data de 20 octomrbrie 2020. Acel protocol a fost valabil până pe data de 7 ianuarie. Urma ca în acel timp să facem un protocol de colaborare parlamentară, care încă nu s-a făcut, refuzând cei de la AUR, din diferite considerene. Încă mai aşteptăm să revină la gânduri mai bune”, a declarat Ninel Peia, pentru STIRIPESURSE.RO.

    …. pentru ca s-a comportat de parca ar fi fost liderul partidului AUR, nu un simplu membru PNR.

  15. O sa ma perpelesc toata noaptea.
    Doamne ce rea e lumea.
    Daca pana si astia si-au dat seama ca suina nu provoca decat scarba in societate.

  16. Inteleg ca Sosoca refuza sa intre in noroiul securimii. Iaca un om vertical. partidul securimii aur tocmai a pierdut intentia mea de a-i vota. sper sa apara intr-adevar un partid de patrioti care sa tina cu romanii si Romania si nu cu interesele pooolitice securice.

  17. Asta nu este o miscare prea inteligenta a AUR in ochii electoratului.

  18. Și eu voiam să votez cu AUR! M-am liniștit, nu mai merg la vot fiindcă nimeni nu mă reprezintă. Când au văzut că bulgarele Sosoaca creste, au dat-o afara. Huuo panaramelor! Făcea opoziție adevărată și-i apara pe cei neapărați de nimeni.

  19. AUR tocmai si-a semnat decesul politic si a devenit doar un alt partid la remorca globalistilor, un fel de PSD2. In curand o sa-i vedem pe Tanasa si Simion cu caciula in mana la Cotroceni, sa ia lumina. Poate il invita in partid pe Arafat, sa ocupe locul ramas liber.

  20. Duplicitatea, caracteristica politicianului dintodeauna, Șoșoaca nu a reacționat la primele acuze de susținere a usr-știlor pe facebook,, acum acuză prelucrarea postărilor sale, penibilă până la capăt. Pentru a lucra, pe orice funcție, in MAE, trebuie să treci de niște verificări, lucru valabil și înainte de ’89.

  21. Au scapat de ea la timp. E mai nebuna decat Vadim. Daca are minte, isi mai ține gura macar o lună si cere sa fie primita inapoi in partid. Dar nu cred ca are atâta rabdare. O sa-i împroaște pe toți cu noroi si o sa facă circ. Abea sa dezlănțuit, si-a dat drumul, este ca Becali in tinerețe.

  22. Doamna Sosoaca pentru ce ati facut pana acum eu va acord nota 10. Ati demonstrat ca sunteti un om al lui Dumnezeu
    Doamne ajută

  23. Sosoaca reprezinta pleava societatii la feminin. Cei care o lauda sunt frustratii care cred ca asta inseamna curaj. Pentru ca ei nu au .Nu ma, e doar o gura mare pentru a se crede si ea cineva. Mai penibil decat sa sustii o asemenea scursura nu cred ca se poate.

  24. Cred ca AUR va pierde masiv prin aceasta decizie. Sa speram ca pe moment. Doamna Sosoaca prin actiunile sale preelectorale a adus un mare numar de voturi partidului si in mod direct celor care au ajuns aiurea in parlament si care acum o elimina la sfaturile securitatii ce le ‘vrea’ binele viitor. Multi din cei care au votat AUR vad in acest gest capitularea partidului in fata propagandei hastagiso-securiste care de cateva luni a avut ca scop principal demolarea celui mai vocal si curajos personaj public, devenit total incomod pentru puterea tradatoare in frunte cu Johanis. Spera Aur ca vor avea liniste de acum inainte? Vor urma altii la rand, Simion, apoi Tarziu si altii. Dar probabil se spera ca acestia vor face frumos si in acest caz ascensiunea AUR va fi stopata. Prima perceptie a sustinatorilor reali ai AUR este ca s-a dat satisfactie tradatorilor de neam indiferent pe ce scaune sunt acestia.

  25. Sosoaca era gata sa fie bătută de Lavric pentru ca AUR s-a dat cu USR! Și pentru ca USR@AUR=LOVE! Au amusinat cei de la AUR dolarii de la Pfizer! Ce bătăi la propriu au avut loc in aceste camere!

  26. marin Mai omule,tu iti auzi gandurile? Tu ai macar 4 clase ?

  27. VOI CARE O CRITICAȚI PE DOAMNA SOSOACA SĂ ȘTIȚI CĂ RĂU FACEȚI. CĂ AVEA GURA MARE E ADEVĂRAT DAR EA LUPTĂ ȘI ÎȘI SPARGE PIEPTUL PENTRU BINELE ACESTUI POPOR ESTE O NAȚIONALISTĂ ȘI UN PATRIOT AUTENTIC. ÎMI PARE RĂU PENTRU DOMNUL DAN TANASA CĂ ȘTIU CĂ ESTE UN PATRIOT AUTENTIC ȘI O CRITICĂ PE DOAMNA SOSOACA. DOMNUL SORIN LAVRIC ȘTIU CĂ ESTE UN INTELECTUAL CARE IUBEȘTE ORTODOXIA DAR SPUNE NIȘTE ABERAȚII MAI MARI CA EL CUM CĂ FEMEIA ESTE DOAR UN OBIECT DE PLĂCERE SEXUALĂ PENTRU BĂRBAT, ACEASTĂ AFIRMAȚIE ESTE ÎN TOTAL DEZACORD CU ÎNVĂȚĂTURILE SFINTE ȘI SANATOASE ALE SFINTEI BISERICII ORTODOXE ȘI ALE SFINTEI SCRIPTURI CARE SPUNE CĂ LA ÎNVIERE NU MAI EXISTĂ PARTE BĂRBĂTEASCĂ SAU PARTE FEMEIASCĂ CI TOȚI VOM FI CA ÎNGERII LUI DUMNEZEU CARE NU ARE NICIUN SEX FEMININ SAU MASCULIN. SĂ LUĂM AMINTE LA MAICA DOMNULUI CARE S-A RIDICAT LA CINSTEA DE A FI MAICA LUI DUMNEZEU ȘI ESTE CEA MAI SFÎNTĂ FĂPTURĂ CREATĂ DE BUNUL DUMNEZEU, ESTE MAI SFÎNTĂ ȘI MAI PREA SLĂVITA DECÂT TOȚI OAMENII ȘI ÎNGERII, DUPĂ DUMNEZEU SFÎNTA TREIME MAICA DOMNULUI SĂ AIBĂ MILĂ DE NOI ESTE ÎMPĂRĂTEASA CERULUI ȘI A PĂMÂNTULUI. AȘADAR CEI CARE CONSIDERĂ FEMEIA INFERIOARĂ BĂRBATULUI FAC UN MARE PĂCAT ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU. FEMEIA ESTE MAI INFERIOARĂ BĂRBATULUI DOAR DIN PUNCT DE VEDERE FIZIC CĂ ARE PUTERE FIZICĂ MAI MICĂ CA BĂRBATUL DAR CÎT PRIVEȘTE MINTEA ȘI ÎNȚELEPCIUNEA ESTE EGALĂ CU BĂRBATUL ȘI NU ESTE CU NIMIC MAI PREJOS DECÂT BĂRBATUL CA ÎNȚELEPCIUNE. BUNUL DUMNEZEU ȘI MĂICUȚA DOMNULUI SĂ AIBĂ MILĂ DE NOI PĂCĂTOȘII ȘI SĂ NE DĂRUIASCĂ POCAINTA DE PĂCATELE NOASTRE ȘI DE NECREDINTA NOASTRĂ. DOAMNE AJUTĂ.

  28. Bravo Tanasa, trebuia de mult data afara mahalagioaica asta. Asa mai aveti o sansa ca partid. Ocupati-va de probleme serioase guvernul asta e un dezastru….

  29. Chiar nici o vorba IN ARTICOL SI COMENTARII de interventia ei in Parlament pe tema vaccinarii si isteria provocata printre securicii de serviciu de acolo -toti tunsi la acelasi frizer- care au tabarat in haita la tribuna -ca pe vremea lu Stalin- sa o opreasca sa dezvaluie niste date concrete despre minunata vaccinare -din surse mai presus de indoiala, nu de la colt de strada???? Buuuun! A fost data afara din AUR! Si ce daca! Dar daca IN TIMP se va constata ca ea are dreptate si nu arhanghelii vaccinarii? O sa ii ceara scuze toti delatorii ei de acum?

  30. @Ion, Esti analfabet functional cumva? Nu pricepi ca nu este membru AUR, ci membru PNR? Ea a fost exclusa din grupul parlamentar AUR, nu din partidul AUR al carui membru nu este!

  31. @vulpea, Si tu vroiai sa votezi cu AUR cand? Daca o vrei pe Sosoaca, voteaza PNR, partidul generalilor, al carui membru este, peste 4 ani, doar ca partidul fostului pesedist Ninel Peia nu are priza la electorat, ca altfel participa singur in alegeri, nu intr-o alianta.
    Voi chiar nu ati invatat nimic din lectia Vadim Tudor-PRN? Voi chiar nu pricepeti ca stilul vadimist distruge nationalismul romanesc?

  32. Ca sa fie clar Soso asta o pupa in dos pe kovesi si usr acum un an si ceva. Asa ca terminati cu jelania ca nu e nicio ioana d’arc doar o oportunista ingrozitoare.

  33. Te pufnește râsul, zău așa. S-au „lepădat” de o trompeta dogita, nu însă și de apucaturi cazone. Cuplul odios Simion-Tarziu și toată camarila obscură rămâne în continuare o celulă de conspirații, găinarii politice și smecherlacuri. Pentru că acești infami vor face pe dracu-n patru să-și păstreze intactă credința în cotcodăceală,brambureala, miștocăreala,bogdaprosteala și AiUReala virtuală, stradală.

  34. Am o prima confirmare ca Sosoaca nu a stat in spatele deciziei sefilor AUr de a anunta, inainte ca cineva sa le-o ceara
    de pe esichierul politic, ca nu vor face nicio alianta, pecetluind astfel instalarea guvernului lui Tac-Su fruntasul GEG!
    Frumusetea e ca inainte de alegeri Semeonii promiteau ca impreuna cu „fortele sanatoase” vor reforma Romania incepand cu
    suspendarea Kapo-ului Secu-i din Deal!? Nu mi-e foarte clar ce-i cu Sosoaca, nota bene nu s-a exprimat in spirit legionar,
    dar ALCHIMISTII AUr-ului sunt din eterna Securitate…

  35. Aiurea! Orice partid nou care nu este creatia securitatii beneficiind de avantajul logisticii serviciilor nu are cum sa creasca si sa ajunga in parlament decat prin vocea unor lideri in care alegatorii sa se reagaseasca. Cu exceptia lui Simion si a avocatei Sosoaca, cei din AUR oricat ar fi de galonati intelectual sunt departe de a fi voci publice. Unul ca Lavric poate atrage doar o categorie infima de intelectuali patrioti (dar lasi cand dau de greu) dar niciodata discursul sau nu va atrage multimi de romani nemultumiti. Asta a reusit avocata Sosoaca, a fost credibila si luptatoare din totdeauna. Tocmai de aceea securitatea a mobilizat o armata de diversionisti grotesc de numeroasa pentru a o elimina. Nici un lider AUR nu i-a fost alaturi.

  36. Dacă doamna „Șoșoacă nu mai e de AUR”, înseamnă că i s-a dat ȘOȘONII?

  37. AUR , ramai de acum un partid de AUROLACI !
    Din fericire Doamna ramane, in continuare o voce in parlament ,drept pe care nu il poate ingradi nimeni.
    Ce mult i-a deranjat pe tradatori ca a spus ca vaccinul facut pentru afacerile firmelor americane omoara oameni.
    Ca sa nu supere stapanii coloniei nu i-a luat nimeni apararea .halal colegi.bravos natiune !
    AUROLACILOR de acu puteti sa va aliati cu usr plus !

  38. De fapt a fost sfatuita si de d-na dr Pop sa gandeasca mai mult…Dl. Tariceanu, dl. Corlateanu, dl. Predoiu, d-na Gorgiu, etc. sunt parlamentari cu experienta, n-am auzit sa raspunda agresiv ca li se spune domnul/doamna X si nu pe ”fonctie”.
    Este FEMEIE cum a putut sa bagatelizeze o agresiune fata de tanara jandarm? Si un gest este un act condamnabil, dar o agresiune. Asa se declara Aparatoarea drepturilor omului? In trecut demnitarii nu aveau voie in restaurant pt a nu se compromite, azi dau exemplu. La reuniunile internationale demnitarii se intalnesc pt negocieri nu pt a se defula. E o diferenta intre modul de relaxare a unora si a celuia care are decenta/educatie…lichidele sunt pt hidratare nu pt dezinhibare…trebuie timp pt formarea elitelor, sa fie decenti, titlul de nobil intra in vigoare la urmas, pt ca sa se poata instrui. Din nefericire n-a inteles marea oportunitate pe care a avut-o, intrand in Parlament. Trebuia sa construiasca atragand simpatia nu izgonindu-i pe toti. Unii o vor victimiza si se vor victimiza, spunand ca e patrioata. Nu transformand strada intr-o agora reusesti. Nu este suficient sa spui ”eu sunt” trebui sa ai documentul arhiologic si prin tinuta morala pt a sustine. Citat: „degeaba ne uitam numai prin oglinda retrovizoare, trebuie sa ne uitam si in fata daca vrem sa mergem inainte”. Imi pare rau atat pt ea. AUR ar putea fi de viitor daca invata comunicarea, diplomatia si negocierea altfel va fi un PRM sau un PDD usor de destramat si ridiculizat.

  39. chiar ma gandeam cum vor actiona securistii de data asta… s-a vazut. sosoaca a avut curaj sa abordeze subiecte tabu, de pe o pozitie alta decat dogma impusa. pana si majoritatea sefilor AUR au fire care duc la papusar…

  40. Se abuzeaza de texte securiste gratuite care dupa cum se vede au prins doar la gugustiuci: AUR este PRM sau AUR este PDD. Nu exista nici o asemanare, de nici un fel mai ales in ziua de azi.

  41. Propun ca partidusculul asta sa-si schimbe numele. In loc de Alianta, sa-si spuna Coalitie. Cu, sau fara sosoaca, tot aia e!

  42. Aur si-a semnat sentința. Cu acest prilej partidul redevine ceea ce a fost la alegerile locale, adică o cantitate neglijabilă. Sincer, aur era reprezentat de doar două voci: Simion si Sosoaca. Sloganul: anosti am fost, anosti suntem si om fi in veacul viitor, devine pe zi ce trece o evidenta. Va rog, faceti un exercițiu de memorie. Cati parlamentari aur, cunoașteți? Dacă veti fi sinceri, cred ca numarul lor nu depășește degetele de la o mână si asta in cel mai fericit caz. A da cu piciorul unui vector de imagine, nu poate fi decat o acțiune securistica.
    Ps. Astept momentul în care aur va cere suspendarea zerodoctului in Parlament. Pana atunci ii doresc doamnei interprete de muzica populara Lavric, mult succes in tranșeele tăcerii meditative. Ce bine e pentru statul securist ca politicianul sa aiva glas, dar nu si voce!!

  43. Denotă digestie grasă si eliminări viciate.Chiar consum de lichide în exces.Rec.Cole bil.

  44. In ciuda a ceea ce se sugereaza de la alegeri incoace, AUR nu are filiatii cu securitatea. Poate cativa parlamentari bagati la repezeala pe liste sa fie soptitorii securitatii. Dar ceea ce unii au semnalat deja liderilor aliantei ca securitatea va incerca sa-i distruga din interior incaierandu-i unii cu altii, iata s-a intamplat. Si va continua daca raman poeti. Pana acum niciunul din ei nu a vorbit explicit despre statul mafiot SECURIST. Nu au acest ultim cuvant in vocabularele personale.

  45. Sosoaca a fost locomotiva pt AUR, ea promovat partidul in presa Tv ,in schimb vagoanele de la Aur sunt inodore, incolore si fara gust(niste prostanaci )
    Apropos’,dupa numarul mare de coment-uri se vede un ‘Lider’. Urla Postacii de zici c-au dat in boala lu’ CALACHE

  46. Citez:”AUR ar putea fi de viitor daca invata comunicarea, diplomatia si negocierea altfel va fi un PRM sau un PDD usor de destramat si ridiculizat.”
    Deci trebuie sa invete sa traiasca in Parlament, pastrandu-si ideile care UNESC.
    Atunci va fi un partid puternic si va atrage simpatizanti.
    S-a dezvoltat prin comunicare, dar deja are tactica lui „NU”, este greu de crezut ca va ajunge la 50%+1, sa guverneze si sa faca legi, fara colaborare, fara sa se faca inteles/votat in Parlament si de altii. Nu poate sa-si atinga idealurile de unul singur.
    Teoretic intrezaresc ce va urma, dar ca sa fie asa trebuie sa invete si atunci va fi bine si pt ei si pt tara.
    Nu i-am votat si nu cred ca o voi face DACA nu se maturizeaza, trebuie sa demonstreze ca vor unitate. Sa speram ca au consilieri buni si ii vor ajuta sa evolueze…

  47. In romania nu există cultură politică, de altfel nici alt fel de cultură,. Asta se datorează in principal eforturilor guvernelor și mai ales a BOR de a ține polimea cât mai puțin educată,. Iar de se vrea educat, să se ducă la tiparnițele de diplome, să piardă niște ani și contra cost să obțină o fițuică de bou. De ce zic,? Pentru că de ar fi culți, cu măcar cei 7 ani de acasă, români astfel de mizerii umane nu ar vota niciodată,.. sau nu in măsura să intre in parlament. Acu ai dus in salon opincari cu balega in opinci,. Pute bre,..a romania..

  48. la pachet cu Sosoaca l-au debarcat din AUR si pe deputatul lor smardoi de la Oradea, ala de-si lua la pumni ex-gagica pe strada.
    cine se aseamana se aduna , nu ?

  49. Doamna Șoșoacă nu are nevoie de partidul AUR.
    Șoșoacă în sine face cât un partid.

  50. 1. Omul are darul de a fi curios, de a gandi, nu dascalii sunt principala sursa de educatie este Chemarea…
    2. In toate popoarele exista oameni de cultura si oameni mai pragmatici.
    3. Nu confunda intriga cu nivelul de cultura si gandire, unele popoare au cultura budoarelor in care isi instruiesc progeniturile, desi profitabila nu-i totul…
    4. Atat de mare cultura politica are UDMR ca pt o cisvarta si-a sacrificat votantii si eventual se bucura de ruinarea Romaniei pt ca altii sa fie importanti. Intr-o zi va vine si nota de plata…

  51. Cica de ce n-a luat bacalaureatul Anca Carca? Pai, la ce i-ar fi trebuit, la maimutzareala nu-i nevoie de studii (n.b. si pentru USRisti+). Femeia face si dintr-o tragedie personala motiv de „exhibitionism” – uite ce misto imi vine-n negru! Si am si voaleta. Stiti ca am slabit 30 de kg? Samd.

  52. Care este diferenta intre Dragnea si Costel Alex? raspunsul este la Presedinte si la Orban!!! se aude ca Romania este Stat de Drept ! Cine este seful acelui inexistent stat ?

  53. Discurs EXCEPTIONAL al doamnei Sosoaca in parlamentul tradarii si al rusinii nationale.
    Ma intreb daca indivizii care ii taie microfonul au copii.
    Cum, este posibil ca,”reprezentantii” unui popor nascut crestin sa se faca ca nu inteleg despre ce este vorba in legile bruxeleze impuse in legatura cu soarta copiilor nostri , a tinerei generatii si a urmasilor nostri?!!
    Parlamentul tace:”experti”,” personalitati”, „scriitori”… se fac ca ploua .
    Unde sunt senatorii si deputatii partidului” Neamul Romanesc”, care ar trebui sa o sustina pe doamna Sosoaca?
    De ce o lasa sa se lupte singura?!!!
    Ei nu inteleg oare ca , poporul roman are nevoie forta vie a redescoperirii demnitatii ,constiintei nationale si sufletului acestui neam?
    Isi imagineaza ei ca mai merge sa taca si sa lase un singur om sa se lupte cu demoniacii ajunsi pe post de decidenti politici?
    NUUUU! E momentul faptelor, a marturisirii si al asumarii riscului de a spune adevarul.
    Sper ca doamna Sosoaca, daca vrea, va ridica Partidul Neamul Romanesc , iar AUR, pacat, cu indivizi perversi ca Lavric sau ciudati, ca Claudiu Tarziu, va disparea mult mai repde decat ne-am fi asteptat….

  54. Baragladine sunt destule, pardon cosmeticiene, chelneritze, frizeritze, etc. peste tot mai ales la institutele de sanatate (doctoritze, ce mai!). Nu ma bag eu peste ele, nu-i treaba mea, dar daca te bagi peste mine si familia mea (sot, copii, casa, masa, munca de zeci de ani de zile), tu si fata lu’ tata care a furat cu Nastase si Ponta, sau sectia Ioropeana a BIBISI, sigur ca te fugaresc si te bag in lockdown sa vedem ce mai faci, de unde mai iei £45 pe acupunctura, de la registrul starii civile, nevastuica?

  55. Postaci de la toate articolele si publicatiile nu fiti atat de bucurosi si atat de malitiosi…nu s-a intamplat nimic…
    Partidul AUR = Partidul SIE, tocmai s-a devoalat. Un mare maestru al gazetariei a spus treaba asta si a si a estimat acum circa o luna ca Dna Sosoaca va fi data afara din AUR…Ceea ce s-a si intamplat…S-o fi atins o limita…si s-a spus…pan-aici….
    Asta este primul pas…probabil urmeaza si altii…Atentie …Dna Sosoaca daca aveti sau ati avut vreo firma, Dvs, familia, sa n-aveti surprize…
    Punctul 2: cum credeti voi ca poate trece de filtrul STS(aplicatia informatica) – AEP (18 MILIOANE ALEGATORI IN ROMANIA 2020)- vreun recipient = „partid” si ajunge in parlament…niciodata…
    Punctul 3: Dna Sosoaca, eu spun ca e de bine, v-am urmarit cu atentie, pana acum ati facut numai afirmatii adevarate, curate, curajoase, patriotice, nationaliste,la obiect…n-ati vorbit urat, n-ati jignit pe nimeni…..Tocmai v-ati eliberat, ati scapat de o povara…Dumnezeu sa va binecuvanteze…si sa va ocroteasca…

  56. Doamna Sosoaca i-a băgat în Parlament pe cei de la AUR și apoi colegii de partid au dat-o afara că la PPDD-ul lui Dan Diaconescu.Tipic românesc .Pai românii au votat-o pe doamna Sosoaca ,nu partidul cel nou.Acum AUR va dispărea .

  57. am auzit-o pe toanta asta isterica in parlament cu discursul ei „exceptional” – probabil pentru unii care a dat o lupta crancena cu scoala primara
    perla discursului – vaccinul Pfizer afecteaza „matricea nationala” a poporului roman
    daca o intrebi pe Sosoaca ce e aia matrice vom mai avea inca un motiv de distractie .. cam ca doi pi erul lui Dancila

  58. @tudor
    In afara de a balacari si jigni pe cineva, recte Dna Sosoaca, argumente ai ? Crede-ma esti inocent si se si vede din avion ce radacini ai…

  59. „@charlie”, vorbesti aiurea! E AUr creatia SECURITATII(pt tine e „securitate”) sau nu e? Exprimarea ta e poticnita si s-ar intelege ca AUe nu e creatia Secu, in schimb dispune de „logistica Securitatii” si…atat,abia in final apar securistii
    dupa ce s-a sunat goarna pentru…mobilizare, ei stand ascunsi la conducerea…FACATURII SECURITATII!? Flacau aiurit, faci o mare confuzie…intentionata! O fi in principiu importanta charisma liderilor, dar charisma se creaza prin aparitii dese
    si declaratii publice indelungate ACOPERITE DE FAPTE…Ce charisma au limbricii legionari AUr? Asa-zisul „lider”, securist tinut in umbra, un infatuat care vorbeste poticnit cu intentie, ca sa para rasat, un fel de Kapo cititor pe printer, dar
    scolit afara si folosit in misiuni in strainatate, de aceea i-a picat fisa SPp-Jagardean ca ar fi din Directia Externa a Securitatii, rebotezata, invidios ca nu e din Directia lui…Ideologul legionar Calin file din povestea porcolinului face pauze lungi, timp in care-i simti neuronii cum se agita disperati! „Jagardeanu'” calareste o martzoaga „charismatica” a Securitatii in materie de diversiuni, asa-zisa „concurenta” a Directiilor Securitatii!? Cine „concureaza” daca nu entitati
    care nu se subordoneaza unui Centru comun? Doar si Securitatea „concura” cu DIA si chiar cu PCR!? Flit ordinar…
    De AUr nu a auzit nimeni si aceasta fiind o dovada a FRAUDARII ALEGERILOR de catre Secu prin furt de la PSD si AntiRomania
    la fel cum s-a furat de la PMP si USr ca sa fie tinut in coma indusa PDNL…

  60. tudore Mai cteste inca odata ca omul ti-a explicat. Sau ti-e greu sa intelegi un text .Stii ce e aia matrice? Dar matricea boborului roman sosonat? Unii sunteti atat de retarzi mental incat starniti rumoare. Pandemia asta a scos la iveala ce e cu poporul asta si neamul asta pesedist, nationalist, patriot, crestin ortodox si mai noi, aurit. Ha ha ha ha ha ha ha. Nu ma mir de ce multi stati pe ajutor social si dezbateti teorii ale nimicului. Are grija si de voi cineva. Cotidianul si Nistorescu va da „seminte” de rontait. Ziarul panicosilor.

  61. @caca maca
    Dupa limbaj esti un derbedeu, care expectorezi jigniri la cerere.Cat primesti ?
    Probabil nu ai inteles nimic din expunerea doamnei avocat.Probabil ai un onorariu fix

  62. Luana Tu ce ai inteles? Prefer sa fiu derbedeu decat habarnist. Daca ai copii lasa-i in plata domnului nu-i indobitoci cu sosoaca si matricea daco-ortodoxa. „Mai bine golan decat activist,mai bine mor decat comunist” Asa ca este o onoare ca ma faci derbedeu.

  63. Ai lozinci preconcepute, pari tanar si imberb .Daca esti batran , e grav.
    Ceea ce reiese clar din toate postarile tale este ca esti un ateu nociv si venetic.
    Daca ai fi fost un simplu ateu, ai fi tratat problemele acestei tari cu un alt ton .
    Dar tu esti pornit pe valorile nationale romanesti, pe care nu dai un ban .
    Daca TU ai copii, e grav, pentru ca tu nu ii vei „educa” decat in spiritul tinerilor urati si liberi.
    Se pare ca nu ai inteles ce e cu „matricea „: unul din efectele negative ale vaccinului mult dorit de unii, este atacarea placentri si a gametilor; asta ca sa intelegi si tu o exprimare metaforica de care te-ai legat.
    Oricum ,esti de compatimit.

  64. Cât de prost trebuie să fii, să nu observi niște repere.. Șoșoanca, la fel ce ”restul” dintre aiuriți și-au atins țelul..Cățelu lor a fost fotoliul din parlament, unde inculții primitivi i-au trimis, Acu cu banii asigurați, n-au grețuri și se pot da pe spate și căuta de care gașcă e mai de salon,.ca să-și schimbe vocabularul și atitudinea, cu care prosteau proștii.

  65. De ce nu si-or face ele partid, partidul insurgentelor, ori al enervatelor de orice?! Sa se adune toate fetele astea – Sosoaca, Gorghiu, Traila, Ceausescu, Valceanu, Stamule, Fireapealocuri, Angi Serban, Useristiisoptitoricareurlamaitaredecatvantul, aia cu „ciocul mic”, Dide si gloata lui…d-astia indignati, cu valori latarete ce cuprind orice ideologie…sa-si spuna Partidul mahalalei inepte (ca sa se revendice de la un intelectual subtire), ori Mitza Biciclista…ceva sugestiv, sa inteleaga populimea?! Sosoaca a fost varianta userista a patriotului nationale, o oncercare de penetrare (!) a categoriei de niciodata votanti USR, o neoarxista drapata in tricolor, incercarea securista de distrugere, din interior, a unei grupari nationaliste…In fapt, Sosoaca e oglinda politicianului roman de azi, o liberschimbista, cu discurs populist, facut din colaje tuturor ideologiilor, numai cu coledgi sa se aleaga (!)…Sosoaca e si imaginea femeii publice fara rusine, e din neamul lui Kovesi, Udrea…odata aterizata intr-un post, chiar crede ca e meritul ei…acum, ca a fost ejectata inainte de ternminarea misiei, va fi adoptata de elitistii stalinismului timpuriu (ca sa ramana in familia userista), facuta membru de onoare GDS si victimizata politic…nu c-ar avea nevoie de ajutor de trompeta…

  66. caca maca, e b ine ca stim ce consideri tu, ca o caca-maca, ca este reprobabil: „pesedist, nationalist, patriot, crestin ortodox”. o caca maca nu poate fi decat in afara astora.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.