Brokerul Poștei dă faliment

Poşta Română Broker de Asigurare (PRBA), entitate fondată în 2014 de către Poşta Română pentru a opera ca broker propriu de asigurări, se confruntă cu falimentul într-un proces rapid, conform Profit.ro. În cadrul PRBA, aproximativ 12.000 de factori poştali au fost implicați în calitate de agenți de brokeraj.

Compania a intrat în procedura de insolvenţă în primăvara anului trecut, după ce o cerere a fost depusă de firma Roel SRL Bucureşti, având în vedere o creanță în valoare de 77.671 lei. Chiar dacă decizia inițială a fost contestată de către broker, care este controlat în întregime de către Poşta Română, acum lichidatorul judiciar al brokerului Poştei Române va fi Aktiv Lex Insolvenţă SPRL. În replică, Poşta Română a comunicat pentru Profit.ro, în primăvara anului 2023, că a solicitat o prelungire a termenului legal, urmând ca, odată cu hotărârea instanței, să ofere o poziție clară în privința cererii de insolvență.

Înfiinţată în 2013, societatea PRBA a început să-și desfășoare activitatea în octombrie 2014, la scurt timp după ce a obținut aprobarea de funcționare de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). În momentul lansării sale, reprezentanţii Poştei Române și ai fostului Minister al Comunicaţiilor, acționarul majoritar al operatorului naţional poştal, exprimau încredere și optimism, anticipând că PRBA va deveni lider de piață în următoarele 12 luni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4565 Articole
Author

2 Comentarii

  1. La cât s-a furat prin numiri politic, nu știu cum de mai exista posta! Angajații de clasa înaltă, nu au mai mult de 2.400-2.500 lei(nr.2 din poștă) pe lună fără facilități sau bonusuri, nici ceilalți angajați nu au mai mult. Majoritatea au rămas pentru că au o vârstă și nici nu au unde să se angajeze.

  2. biata Posta Romana…vorbesc de super-profesionistii supracalificati de la ghiseu. oameni platiti MIZERABIL PENTRU MUNCA EXTRAORDINARA, GREA, COMPLEXA SI PLNA DE RESPONSABILITATE PE CARE O FAC! SI MAI SUPORTA SI CRIZELE DE ISTERIE A UNOR „CLIENTI” CARE SE VAD DUMNEZEI…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.