AUR Suceava a organizat duminică, un amplu miting de protest împotriva preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, la care a participat şi George Simion. ”Filiala AUR Suceava a organizat duminică, 28 ianuarie, un amplu miting de protest împotriva preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, la care au participat peste 3000 de persoane. La manifestaţia din centrul Sucevei a participat şi preşedintele AUR, George Simion, cel care l-a chemat pe Gheorghe Flutur la o dezbatere în faţa sucevenilor. Deşi autorităţile au încercat să pună obstacole protestului, acordând autorizaţie de la ora 16:00, nu de la 15:00 aşa cum era programat, acest lucru nu i-a descurajat pe suceveni, iar încă de la ora 14:30 se aflau în centrul Sucevei mii de persoane. La ora 16:00, cei peste 3000 de participanţi au pornit în cel mai mare marş organizat în Suceava împotriva lui Gheorghe Flutur”, afirmă AUR într-un comunicat.
„Bucovina, te lepezi de Flutur?”. Răspunsul pentru AUR
”În cadrul mitingului, cei prezenţi au spus că s-au săturat de proiecte mortale promovate de Gheorghe Flutur, precum „Zidul Morţii”.
”În cadrul mitingului, cei prezenţi au spus că s-au săturat de proiecte mortale promovate de Gheorghe Flutur, precum „Zidul Morţii”.
Potrivit AUR, manifestanţii au fluturat pancarte pe care scria „Flutur DEMISIA!”, „Ghiţă pleacă!” şi „E timpul să pleci acasă”, scandând „Bucovina, te lepezi de Flutur?” şi „Ruşine!”.
”În cadrul mitingului, cei prezenţi au spus că s-au săturat de proiecte mortale promovate de Gheorghe Flutur, precum „Zidul Morţii”, de gropi de gunoi amplasate ilegal în vârf de munte. La mitingul organizat în centrul Sucevei au fost instalate şase scaune pe care apăreau, printre altele, numele preşedintelui AUR, George Simion, şi preşedintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur. Acestea au fost amplasate pentru ca Gheorghe Flutur să vină în faţa oamenilor să discute deschis, de faţă cu sucevenii, nu în spatele uşilor închise, despre doleanţele acestora, despre problemele din Suceava”, se menţionează în comunicatul AUR.
”Vino Ghiţă Flutur şi vorbeşte cu oamenii! Nu George Simion vorbeşte aici, ci vorbesc oamenii! Ghiţă Flutur, nu ne mai arăta dosare în conferinţe de presă. Vino şi stai de vorbă cu oamenii. În momentul acesta e foarte speriat. E la capăt de carieră, de viaţă politică. Trebuie să dai socoteală pentru tot ce ai făcut Gheorghe Flutur”, a declarat preşedintele AUR.
George Simion a mai spus că o întrebare pe care voia să i-o adreseze lui Gheorghe Flutur era despre „cum s-a implicat el să împiedice închiderea minei de la Crucea?”.
”Printre temele solicitate de protestatari să fie discutate cu preşedintele CJ Suceava s-au numărat asigurarea unui viitor mai bun pentru copiii Sucevei, depolitizarea instituţiilor publice, oprirea defrişărilor ilegale a pădurilor, stoparea studiilor de fezabilitate făcute pe genunchi.
În vreme ce în centrul Sucevei protestau peste 3000 de persoane, Gheorghe Flutur susţinea o conferinţă de presă la Casa de Cultură a Sindicatelor. După finalizarea conferinţei de presă, Gheorghe Flutur a mers în zona manifestaţiei, însă a refuzat să vină în mijlocul manifestanţilor pentru a discuta cu ei”, arată AUR.
Reacția lui Flutur
„Aceste invitaţii pe care le-am văzut acum, eu le tratez în felul următor: nu am nevoie de galerie pentru dezbatere pentru Suceava. Eu sunt un om construit ca să vin cu soluţii, să ascult contraargumente, dacă sunt bune să le accept, nu scandal şi balamuc de galerie! Îl aştept în continuare în Casa de Cultură care va fi goală în câteva minute, să nu se teamă, că nu îi fac nimic, vreau o discuţie bărbătească, adevărată, soluţii pentru Suceava. Mai vreau ceva: să ne angajăm astăzi, aici, la Suceava, în cetatea marelui Ştefan să candidăm împreună să ne contracandidăm la preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava. Eu îmi pun la bătaie nu numai mandatul, ci şi cariera politică, plec acasă din politică dacă pierd. Îl rog pe George Simion, dacă este bărbat, dacă va câştiga, Doamne ajută, dacă pierde, să plece din politică! Asta e provocarea de la Suceava, din cetatea marelui Ştefan!”, a afirmat Gheorghe Flutur duminică după amiază.
El a mai afirmat: „Cred că poza mea pusă la sediul AUR, e că vor să mă pună preşedinte la AUR. Le transmit că nu vreau preşedinte la AUR, eu sunt la PNL preşedinte. Eu aşa am înţeles poza pusă la sediul lor şi le transmit că nu vreau preşedinte la AUR”.
Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Cine-i invita pe acesti golani de la aur sa faca scandal peste tot? Boborul analfabet ?