În zilele de 28 februarie şi 1 martie, în Bucureşti, la hotelul Cristal Palace, s-a desfăşurat un colocviu internaţional, aparent anodin, consacrat personalităţii lui Jean Pârvulesco, un român refugiat în Franţa în 1948, despre care, până acum, nu s-a ştiut că ar putea fi aşezat în galeria în care îi ştim consacraţi pe Mircea Eliade, Emil Cioran şi Eugen Ionesco.
Da, într-adevăr, Jean Pârvulesco a fost chiar şi mai influent în Franţa pstbelică decât au fost Emil Cioran şi Eugen Ionesco, atâta doar că rolul său a fost cunoscut numai în cercurile celor care acceptă importanţa ezoterismelor. O dovadă care azi poate face oarecare vâlvă în legătură cu această influenţă este dată de faptul că Alexander Dughin, campionul putinian al doctrinei euroasiatice, se mărturiseşte public ca fiind doar un discipol al doctrinei geopolitice pe care a iniţiat-o Jean Pârvulesco în publicaţiile ezoterice şi exoterice ale Franţei postbelice.
Acest colocviu bucureştean, de altfel, a fost gândit şi organizat de prieteni ai lui Dughin din România şi din alte ţări. La discuţiile finale – care au avut un rol organizatoric!, nota bene: voi reveni asupra acestui aspect – a participat şi soţia lui Dughin.
x
x x
În 1948, Jean Pârvulesco se numea încă Ion Pârvulescu şi trăia în România, dar era deja hotărât să treacă Dunărea şi, de pe teritoriul sârbesc, să-şi organizeze refugiul în Franţa. Era fiul unui înalt ofiţer al Armatei Române, un monarhist convins care şi-a sfătuit fiul să-şi facă o carieră în lumea liberă.
În Franţa, Jean Pârvulesco a urmat Colegiul Filosofic – la ora aceea o instituţie glorioasă – şi a devenit, după absolvire, lucrător în serviciul secret al Armatei Franceze.
Mişcările care urmăreau să destabilizeze dictatura lui Franco l-au adus în Spania acelor ani. După ce misiunea gaullistă eşuează acolo, Pârvulesco petrece câţiva ani în Congo, pe vremea instalării regimului Chombe.
În fine, la sfârşitul anilor ‘50 se află, din nou, în Franţa. Era un adept al ezoterismului guenonian încă de pe vremea Colegiului Filosofic şi, pe această bază intelectuală, şi-l face prieten pe Raymond Abbelio, cel mai important şi mai prolific scriitor izoterist din Franţa acelei epoci. Apoi, prestigiul acestor preocupări de natură ezoterică îl face agreabil artei cinematografice franceze din vremea aceea: Godard, Alain Resnais, Truffaut. Va fi prieten de pahar, creând, cu mari vedete actoriceşti (Delon, Depardieu).
Dar aceia erau anii în care se întâmpla ceva extraordinar de important în culisele Franţei, care încă îşi mai vedea viitorul sub sceptrul monarhiei: se năştea un nou mit al regalităţii franceze. Câţiva ezoterişti şi nişte ofiţeri ai serviciului secret al Armatei puneau la punct doctrina originii hristice a merovingienilor, prin regi francezi. Mai apoi, în 1933, avea să apară prima carte din seria care va da numeroase best-seller-uri, aceea în care, pentru întâia oară, se vorbea despre urmaşii de sânge ai lui Iisus (care ar fi fost căsătorit cu Maria Magdalena). Când a citit cartea aceea, Ioan Petru Culianu i-a scris lui Mircea Eliade să şi-o procure neapărat căci, zicea el, avem ocazia să vedem sub ochii noştri cum se naşte un nou mit politic, unul care va avea o lungă posteritate, cel puţin una culturală dacă nu şi una politică.
Jean Pârvulesco miza pe posteritatea geopolititcă a noului mit. A făcut parte din echipele care au pus la punct organizarea credibilităţii mitului merovingian. Dar a mers şi mai departe. A imaginat o doctrină a Europei viitoare în care monarhiile vor reveni pe tronurile pe care stătuseră înainte de revoluţiile republicane. Fireşte, cea franceză, aureolată de noul mit, avea să fie întâi-stătătoare în acea Europă a viitorului. Mai mult decât atât: Jean Pârvulesco a creat şi doctrina politică a axei Paris – Moscova. El numea axa aceasta euroasiatism. Pe când era student la Paris, Alexander Dughin a fost fascinat de argumentele lui Jean Pârvulesco (care a murit recent, în 2010). Argumentul central era acela că doctrina lui Petru cel Mare cu privire la A Treia Romă (altfel spus, imperiul ţarist ca moştenitor de iure al imperiului bizantin, căzut la 1453) şi noul mit merovingian vor fi nevoite să colaboreze împotriva catolicismului, care, datorită tradiţiilor Primei Rome, nu va fi de acord să susţină portanţa politic-spirituală a unei monarhii franceze de drept hristic, pe când ortodoxia răsăriteană va înţelege că acest drept de sânge al urmaşilor lui Iisus poate conferi Romei A Treia poziţia de putere pe care întotdeauna şi-a dorit-o.
x
x x
Ei bine, la Bucureşti, în cadrul colocviului organizat de dughinişti, nu s-a vorbit atât de în clar despre euroasiatismul lui Jean Pârvulesco. S-a vorbit, în faza finală, cea organizatorică, despre eventualitatea ca pe axa Paris– Moscova, Bucureştiul să fie o capitală intermediară. În acest sens, Bucureştiul ar putea deveni gazda unui viitor think-tank de studii euroasiatice, ori, dacă acest proiect s-ar dovedi nerealist, capitala intermediară a axei Paris – Moscova ar putea găzdui, la început, doar nişte societăţi ezoterice în care argumentele euroasiatismului pârvulescian să fie rafinate. Ce are să devină, mai apoi, exoteric (public) va fi doar o chestiune de oportunităţi politice. Care – se ştie – nu apar niciodată pur şi simplu întâmplător.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.