Bucureștiul a fost selectat oficial de forul fotbalistic european pentru a organiza funale Europa League, una dintre cele mai importante competiții intercluburi de pe continent. Potrivit informațiilor publicate de News.ro, decizia a fost adoptată în cadrul ședinței Comitetului Executiv al UEFA, care a validat candidatura depusă pentru Arena Națională.
Dosarul de candidatură a fost susținut de Federația Română de Fotbal (FRF), care a subliniat importanța strategică a redobândirii încrederii organismelor internaționale în capacitatea logistică și organizatorică a României. Printr-un comunicat oficial transmis ulterior deciziei, reprezentanții fotbalului românesc au punctat semnificația acestei desemnări pentru infrastructura sportivă națională.
„Găzduirea finalei de Europa League la Bucureşti reprezintă cel mai puternic semnal de încredere din partea Preşedintelui UEFA şi a colegilor mei din Comitetul Executiv UEFA pentru strategia de dezvoltare pe care am propus-o pentru fotbalul profesionist la nivel de cluburi din România. Este o fereastră de oportunitate unică pentru fotbalul profesionist din ţara noastră să intre într-o etapă de accelerare în anii următori pentru a valorifica întregul potenţial din punct de vedere sportiv, business şi social. Desemnarea Bucureştiului reprezintă totodată şi un înalt eveniment de diplomaţie sportivă care va consolida brandul de ţară. Această victorie este încă o confirmare că atunci când există o viziune comună, profesionalism şi o colaborare instituţională exemplară, România poate câştiga cele mai importante proiecte la nivel internaţional”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu
A doua finală Europa Legue găzduită de București
Această reușită vine ca o continuare a experienței pozitive acumulate în anul 2012, atunci când Arena Națională a găzduit cu succes finala aceleiași competiții europene, disputată între formațiile spaniole Atletico Madrid și Athletic Bilbao, meci în urma căruia oficialii UEFA au acordat calificative maxime organizatorilor locali.
Din punct de vedere logistic, atribuirea din 2028 impune respectarea unor standarde riguroase impuse de UEFA referitoare la starea gazonului, facilitățile destinate mass-mediei, măsurile de securitate, precum și optimizarea fluxurilor de transport urban în zona complexului sportiv Național. Autoritățile locale din București vor trebui să demareze în perioada următoare discuții tehnice preliminare cu reprezentanții federației și ai UEFA pentru a stabili calendarul eventualelor lucrări de retehnologizare sau modernizare a arenei.
Impactul economic estimat al unui astfel de eveniment sportiv este unul considerabil pentru operatorii economici locali, sectorul hotelier și industria ospitalității din Capitală anticipând o aflux masiv de suporteri străini, oficiali și reprezentanți ai partenerilor comerciali ai competiției. Până la data disputării partidei decisive din 2028, FRF va coordona grupurile de lucru mixte însărcinate cu implementarea cerințelor din caietul de sarcini impus de UEFA.
Frumos multă lume va castiga banii.
Ne ‘$$ăm pă finala „U.E.F.A. Europa League” din 2028.