Buda ”se bagă-n poză”. ”Comasate e decizie politică. Nu există impediment”

Din punct de vedere legal, nu există niciun impediment ca alegerile europene să fie comasate cu alegerile locale, afirmă eurodeputatul Daniel Buda (PNL), considerând că decizia este una „eminamente politică” şi că ea trebuie luată cât mai repede.

„Partidele politice (…) trebuie să ia această decizie undeva în două săptămâni, pentru că, dacă nu, atunci o să avem nişte dificultăţi majore, de a armoniza totuşi aspectele legislative, în sensul că sunt nişte etape cu care se anunţă alegerile, şi europarlamentare, şi cele locale, ş.a.m.d. De aceea este foarte important ca această decizie să fie luată de îndată, până la urmă să ştie şi partidele ce au de făcut”, a declarat luni seară europarlamentarul la o întâlnire cu jurnalişti români în Parlamentul European la Strasbourg.

Critici de neconstituționalitate a operațiunii juridice “de comasare”  

Daniel Buda a subliniat că nu există riscul ca alegătorii să fie puşi în dificultate din cauza numărului mai mare de buletine de vot în urma comasării, oferind ca argument faptul că, în prezent, există şapte state din UE în care odată cu alegerile europarlamentare au loc şi alte tipuri de alegeri.

„Din punct de vedere al oportunităţii, sigur că totdeauna spunem noi că democraţia costă. Costă democraţia, dar dacă poţi să nu ai aceleaşi cheltuieli sau există cheltuieli pe care le poţi evita, de ce să nu faci această chestiune?”, a adăugat el.

În opinia sa, comasarea celor două tipuri de alegeri reprezintă „cea mai bună ocazie pentru clasa politică din România de a pune pe masa alegătorului din România care îi sunt viziunile şi opţiunile pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea şi modernizarea României”.

„Niciun alt tip de alegeri nu se completează atât de bine ca alegerile locale cu cele europarlamentare, legat de ceea ce înseamnă dezvoltare a comunităţilor la nivel naţional”, a mai declarat eurodeputatul PPE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

13 Comentarii

  1. Dar de ce mai fac alegeri?

    Că de 35 de ani numai junta militară se află la putere. PeNaLe este fostul PD băsist înființat de Virgil Măgureanu continuator al FSN. Adică PeNaLe este P$D. 35 de ani la putere s-a aflat FSN sub diverse „derivate”. Şi noi discutăm de alegeri? Care alegeri? Alegeri între securişti şi Securitate?

    Terminați cu maimuțăreala asta de „democrație”! Noi suntem colonie şi vorbim de democrație în Evul Mediu cu boieri cu pensii speciale?! Democrația înseamnă conducerea instituțiilor civile de civili, nu de ofițeri „în civil”!

    Să comaseze tot şi să ne lase cu prosteala asta! De 35 de ani iese numai aceeaşi Echipă Câştigătoare şi noi vorbim de „alegeri”?!?!

  2. Când auzi cuvantul buda, te gândești exact la closetul din fundul curții, ceea ce e perfect in politica românească. Șmecheri „prosti”, nu gluma, ei cred că manipulează cetățenii români, ghinion! Sa vedeți că cetățenii se vor îndrepta spre un alt partid, nu vor veni la vot sau, își vor anula buletinul de vot că palma pentru atitudinea bugetarilor de lux din politica fata de cetățeni din toate punctele de vedere. Apoi, schelalaiala și urlete plus sloganul „aveți ce ați votat”, de fapt, tot acești bugetari de lux din politica au alungat cetățenii loiali ai partidelor spre altceva decât erau obișnuiți.

  3. Daca si Buda (pesta unde-i?) este liberal, atunci Petrov este mitropolit.

  4. Ăștia ne fura și alegerile , sunt impedimente practice dar și comisia de la Veneția care spune ca nu poți modifica procedurile electorale cu mai puțin de 6 luni înainte, o astfel de decizie se ia în consens inclusiv cu opoziția, e clar ca vor aglomerarea secțiilor de votare , furtul voturilor și denaturarea oricăror teme legate de europarlamentare , e un furt as cum beau obișnuit cei din mafia psdnl

  5. „DUMNULE(NE) PĂRERE: DE CE JIGNIȚI OAMENII? DACĂ NU VĂ PLC ACTUALII -NIMENI NU VĂ OPREȘTE SĂ VĂ FACEȚI ȘI D-VOASTRĂ!

  6. Potrivit dlui.Av. Liviu Drăgănescu – in art.la care se face referire,
    „modificările respective au ca scop crearea unui beneficiu/avantaj pentru partidul politic care le-a adoptat, fiind dictate de interesele lui iminente, şi pot avea ca rezultat manipularea electoratului,rezultă un prim element de neconstituționalitate al comasării alegerilor locale cu alegerile europarlamentare.Prin comasarea alegerilor pentru autoritățile locale cu alegerilor europarlamentare se încalcă și dispozițiile art. 37 (1) din Constituția României privind : “ dreptul de a fi ales”, acesta fiind un alt motiv de neconstituționalitate al operațiunii juridice respective.”
    Potrivit lui Daniel Buda si a altor partizani ai incalcarii constitutionale,
    „democratia”trebuie sa plateasca pt.”oportunitate-oportunismul”lor,pentru ca
    este „cea mai buna ocazie pt.clasa politica”legat de ceea ce înseamnă dezvoltare a comunităţilor la nivel naţional” !
    Vine acest mincinos neoliberal si declama ca alegerile se fac pt.ei -„clasa politica-„”sa nu faca ei „cheltuieli” pt.ca aceste cheltuieli „inseamna dezvoltarea comunitatilor”si inca la nivel national!
    Individul sa afle ca legerile nu se fac pt.”clasa politica”in care s-a cocotat el cu liberalii resapati si PSD,crezind ca sunt „aparte” de restul lumii,prin inselaciuni si manipulare asa cum vor sa faca si acum!
    Alegerile se fac pt.ca poporul saracit de sarlatani ca Buda,parfumati si plimbatori prin lume,sa-si exprime VOINTA LIBERA nu ingradita prin „comasari”,sa spuna burghezul demagog daca are un raport,decont despre „regasirea cheltuielilor”in „dezvoltarea vreunei comunitati la nivel national”?Ce au „dezvoltat”-inegalitate si saracia Romaniei?Dictatul UE?Ei,analfabetii politici au un dispret total fata de lege,prin incalcarea legii urmaresc imbuibarea lor!

  7. „DUMNULE(NE) PĂRERE: DE CE JIGNIȚI OAMENII? DACĂ NU VĂ PLAC ACTUALII -NIMENI NU VĂ OPREȘTE SĂ VĂ FACEȚI ȘI D-VOASTRĂ!

  8. N-ai cum bre.. Incalci o grămadă de legi. Sau acu mai demonstrezi incă odată cum că romania nu e democrație și nu e stat de drept ??

  9. ‘ Constituția nu mai contează ‘, prezența la urne va fi una mică, singura voce care s-ar putea auzi în PE pentru români este cea a lui Terheș dar va fi ‘în pustiu’.

  10. Daniel Buda (PNL)… Fiecare om are un nume dat de către Dumnezeu….
    Atât s-a putut… Un closet!

  11. Băi Buda, impedimentul este că vă bateți joc de democrație cu șmecheriile voastre!

  12. Buda, sluga PDL-ista, vopsit acum in liberal si la ciolan de europarlamentar acum. Asta pe guvernarea PDL, taia si spanzura in Cluj. Tot atunci, cameleonul asta l-a numit in functia de Director General la Electrica Transilvania Nord pe un ospatar in varsta de 28 de ani, care, intrebat de ziaristi cati wati are un megawat a raspuns ca trebuie sa intrebe la Bucuresti si le va da un raspuns. Cautati pe net „directorul megawat” si va veti convinge.
    Acum asta se da mare patriot, mare specialist in agricultura si alte domenii, iar o multime de spalati pe creier vor vota din pacate astfel de paraziti politici.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.