Bulgaria s-a supărat în chestiunea Schengen

Preşedintele bulgar Rumen Radev a catalogat drept cinic refuzul unor parteneri din UE de a accepta ţara sa în spaţiul Schengen, iar ministrul bulgar de interne a respins acuzaţiile Austriei şi Olandei conform cărora Bulgaria nu ia suficiente măsuri pentru a stăvili valul de migranţi ilegali.

”În locul solidarităţii europene, Bulgaria primeşte cinism”, a transmis preşedintele Radev pe conturile sale de pe rețelele sociale, citat de agenții de presă străine.

Guvernul olandez a decis vineri că va accepta aderarea României şi Croaţiei la spaţiul Schengen, dar va bloca aderarea Bulgariei. Premierul olandez Mark Rutte a motivat această decizie prin faptul că ”există, teoretic, riscul iniţierii unui flux migrator printr-o ţară” anume.

Justificarea sa este împărtăşită şi de cancelarul austriac Karl Nehammer, care a declarat sâmbătă presei la Viena că Austria ”nu îşi dă consimţământul pentru extinderea spaţiului Schengen către România şi Bulgaria”, acceptând doar aderarea Croaţiei.

Cancelarul austriac afirmase anterior că majoritatea celor aproximativ 75.000 de migranţi ilegali care au intrat anul acesta în Austria fără să fi fost înregistraţi anterior într-o altă ţară din UE au trecut prin Bulgaria sau România, ţări aflate la frontiera externă a UE.

Ministrul bulgar de interne Ivan Demerdjiev a respins duminică acuzaţiile conform cărora măsurile de supraveghere a frontierelor ţării sale ar fi insuficiente.

”Forţele de securitate bulgare protejează zi de zi cu corpurile lor liniştea tuturor cetăţenilor europeni, inclusiv a olandezilor, la frontiera externă cea mai dificilă din UE, în pofida creşterii presiunii migratorii, care este de patru ori mai mare faţă de anul trecut”, a subliniat ministrul bulgar într-un comunicat.

”În loc să acţioneze cu solidaritate europeană, ei ne ignoră şi ne discriminează”, a deplâns oficialul bulgar, amintind şi de recenta ucidere a trei poliţişti bulgari într-un incident la frontiera turcă.

”Eforturile noastre nu merită să fie ignorate! Eforturile nu merită jigniri! Am reuşit să reducem la minimum migraţia secundară către Europa Centrală şi Occidentală, plătind un preţ greu”, a atras atenţia ministrul bulgar de interne.

Comisia Europeană a recomandat acceptarea în bloc a Bulgariei, Croaţiei şi României ca noi membre ale spaţiului Schengen, dar decizia necesită acordul unanim al ţărilor membre, care sunt aşteptate să se pronunţe la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 8 decembrie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 14
Author

28 de Comentarii

  1. Eu cred ca pe toti imigrantii aia scria Siria ,si deplasarea lor s-a facut din Turcia via Grecia ,dar de Grecia nu se pot lua ,ca a inventat democratia
    Sa dai vina pe Bulgaria si Romania dar sa nu trimiti acasa imigrantii, numai ipocrizia europeana in acest caz Austria e krva suprema,poate
    Siktir Olanda ,Suedia si Austria!

  2. Noi,
    Klaus Intaiul Parazit Globalist al Principatelor Unite am Luat Akt de Atitudinea Ostila a Austriei, Olandei si Suediei in Scandalul asazisului Spatiu Schengen. Aliatul Strategic ne-a Transmis prin intermediul Urangutanului Suprem al Pentagonului, tovarasul Lloyd Austin o Nota [CLASSIFIED] din care Rezulta ca ne va Integra in Spatiul Kiev in 2023 odata cu Declansarea celui de-al III-lea Razboi Mondial.
    INTREBARI?!?

  3. Nu merita sa ne agitam atata cu abstractiuni.Cetatenii vor avea un nivel de trai mai bun? Practic ce avantaje concrete vom avea majoritatea celor care traim in Romania?

  4. TOTI MAFIOTII TARILOR CAPUSATE VOR SCHENGEN – DESIGUR DIN „INTERES ECONOMIC” …HA!

  5. In loc sa-si rupa parul de pe scalp, BULGARIA ABORDEAZA CU DEMNITATE SI INTELIGENTA ACEASTA DISCRIMINARE.
    BULARIA CONFIRMA, INCA O DATA , CA ARE CONDUCATORI MAI INTELIGENTI SI LOIALI DECIT ROMANIA.
    IAR UE SA RAMINA ACOLO UNDE ESTE, CU ”SPATIUL” EI CU TOT, PINA LA APROPIATA DIZOLVARE !!!

  6. E clar, olandezu’ si austriacu’ sint vorbiti, interpreteaza impreuna sceneta „Politistul rau si politistul bun” : ba intra unul in celula numita UE si-i da pe bulgar si pe roman cu capul de toti peretii, ba celalalt, peste cinci minute, apare in scena, ii mingiie pe cap pe cei doi, le ofera cite o cafea si le povesteste despre familie. Marea „familie europeana” …

  7. Nici un avantaj cu șengănu’ asta … din contra, asa cum remarcau genialii baieti de la Timesnewroman (ca sa nu fiu acuzat, ca alti borfasi, de plagiat !), o alta gaura la bugetul tarii, atunci cind Romania va fi obligata sa dea cite 12 șpăgi compensatorii vamesilor si politistilor de frontiera !

  8. In contextul actual, o radicalizare a Ro și Bg e fix in interesul Rusiei. Austria se știe ca e in siajul lor, ne forțează sa le arătam placutza… Odată pusă oglinda, țara care a susținut reischtag și chiar a dat liderul… redevine o cur(B)a de conjunctura.

  9. Nu am fost eu.
    Ai putea avea bunul simt sa-ti cauti si tu un nick nu sa-l furi de la mine.
    Ce dracu’ e chiar asa de greu sau nu te duce mintea ?

  10. Pe cat facem pariu ca daca Austria ar fi de acord cu intrarea nostra in Shengen, atunci iarasi n-ar mai fi de acord Olanda sau Germania?
    Romania si Bulgaria sunt bagate la mijloc ca la jocul acela: Magarul intre oi. Astia paseaza mingea blocarii intrarii de la unul la altul.
    Ei vor egalitate, dar nu ptr catei.

  11. Preşedintele lor are totuţi curaş să se certe cu ce u Europa, Al nostru a rămas tot la linguşeală, la ce va mai da din averea României numai să fim primiţi. Comportament de ciocoi.

  12. Nu ne trebuie sengen ! Ce sa facem cu el ? Ne simtimm bine cu atatia militari straini si armament nato . Ce daca nu ne ajung banii , avem frig in case (mai punem o haina pe noi )….gazul metan este amestecat cu aer….ca sa fie presiune . Toate s-au scumpit si intindem de bani …. dar tot nu ajung de la o pensie la alta.

  13. Rusii au taiat gazele catre UE, bulgaroii ar trebui sa taie exportul de gogonele si castraveciori ! Pai nu ? Fara gaze mai traieste omu’, da’ fara muraturi de Sarbatori ?

  14. Coridorul va fi deschis de noi si de bulgari pt refugiatii impinsi de Erdogan. Asta nu vrea Austria si ceilalți nordici jenati corect politic!

  15. Cand te comporti ca o sluga esti tratat ca o sluga. Cu dispretul binemeritat adica.
    Iar romania este sluga perfecta, condusa de politicieni second-hand dedicati doar intereselor personale marunte locale. Asa am ajuns sa nu mai avem nici parful de pe toba si sa ne comande toti.
    Colonia Mioristan am ajuns. Degeaba ne suparam pe V. Orban, dar ala e Politician pe cand ai nostrii nu au nici macar anvergura unui presedinte de fost CAP. Inclusiv iohannis. Orban lupta, ai nostri cred ca gudurandu-se si lingand vor obtine ceva.

  16. Romania ar trebui sa interzica total taierea padurilor de catre austrieci. Padurile sunt patrimoniu national si trebuiesc protejate de lacomia austriaca si trebuiesc exploatate doar de catre stat. Austriecii nu au decat sa cumpere lemn din Romania la pretul bursei, asa cum sta bine unor corporatii capitaliste. Este absolut limpede ca in lumea de azi totul se bazeaza pe interese, deci noi romanii trebuie sa ne aparam interesele si sa-l destituim pe presedintele tradator care a donat cu de la sine putere avantaje imense Germaniei si Austriei in virtutea faptului ca fiind etnic german a fost pregatit ca agent german pentru a sabota economia si politica romaneasca. Iohannis ar trebui arestat si anchetat pentru inalta tradare. Dar ce spun eu inalta tradare, pentru foarte inalta, pentru ca Iohannis este si comandantul suprem al armatei Romaniei. Armata doarme in bocanci la fel ca si serviciile secrete fiind complici la tradarea nationala. In aceste conditii pedeapsa capitale va trebui aplicata tuturor acestor tradatori de tara. Vremurile sunt tulburi si cu siguranta va veni repede si momentul oportun pentru judecarea si condamnarea tuturor actelor de tradare nationala. Nu este o gluma sau amenintare, in culise se lucreaza febril, toate acuzatiile si dovezile tradarii nationale au fost deja adunate si se asteapta doar momentul oportun pentru inceperea urmaririi penale si judecarea de catre o curte martiala populara, care sa nu poata fi corupta de oligarhia satanista.

  17. Cand Mutter Curage Angelique a adus peste ei milioane de emigranti nu s-au plins,dimpotriva au fost de acord,au aplaudat,au impus cote !
    Acum, neonazistii tipa ca nu sunt „paziti” la frontiera „uniunii” ,de Ro si Bul !
    Este obligatia UE sa-si asigure frontierele,frontiera comuna -unde sunt armata ei de paza ,fiind vorba de toata „uniunea” lui peste?
    Ea se afla in complicitate cu Jelenski caruia ii livreaza miliarde si permite fuga ucrainenilor prin Ro!
    Nerusinatii astia, vor multe, sa-i aparam si de rusi, sa dam ajutoare Ucrainei, sa le dam lor resurse gratis si ei sa-si bage miliardele cu Ursula in buzunare !
    Nu este nici-o „solidaritate”,ci discriminare,neocolonialism pe fata,umilire,impunere !
    RO-EXIT!

  18. Vedeti sa nu intre doar Ardealul in Schengen iar restul de Romanie sa se integreze mai pe ocolite in perciunata Ucraina!

  19. Papagalii de austrieci se fac ca nu vad adevarata ruta care este Turcia Grecia si apoi continuarea prin spatiul ex Iugoslav in nici un caz Bulgaria si România . Stim din Istorie ca austriecii sunt hotii hotilor dar vedem ca sunt si super prosti. Daca se cramponeaza si ne tot jefuiesc prin santaje atunci sa plece acești indivizi asa zisi investitori care provin din Micuta si Hoata austrie.

  20. „Cand Mutter Curage Angelique a adus peste ei milioane de emigranti”

    Lui Mutti nu i-a explicat Mac-ron ca musulmanii nu muncesc, exceptie fac turcii.

  21. Protejam granitele UE, dar ajung 75k de refugiati in Austria… prin Bulgaria si Rromania, si tot noi suntem suparati. Niste state ridicole… pe de alta parte, o sa-i invadeze o gramada de musulmani prin Croatia, aia le taie si cetatenie UE inainte sa-i trimita mai departe.

  22. „Batrasov” asta al bulgariei, curajos ca iepurele, scrie pe facebook in loc sa ii confrunte verbal cu argumente irefutabile pe clanagii! De ce shengendaca nu aduce nimic bunpentru tara si cetateni?

  23. @ Gigi 20:15
    Putina lume realizeaza ceea ce sare in ochi la o privire mai atenta…Sa speram ca jocurile acestea parsive nu vor avea succes, dar ar trebui macar unul din zece politicieni romani sa nu fie slugi semianalfabete- cam greu…

  24. Austria are cumva granițe cu România? Întreb pentru un prieten care nu știe cum au sărit aia 75 de mii peste Ungaria (care păzește granițele Schenghen, nu-i așa?) fix în Austria.

  25. Doar doua tari au intrat in UE, doar din consideratii politice. Restul au indeplinit niste criterii economice, legislative. Unele membre UE au acceptat, altele nu si se tin tare pe pozitie. Aceste tari reprezinta si interesele altor membri, care se fac ca ploua, cand e senin. Probabil singurul avantaj ar fi un transit mai rapid al bunurilor si persoanelor, dar ce te faci cu ucrainienii care au dat navala in Romania

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.