Câciu vs Ghinea și 40 de miliarde „lipsă”

Câciu ne face cu Maimuța, cifrele bugetare sunt raportate fals, susține fostul ministru USR, Cristian Ghinea.

De (I.R.)
Câciu vs Ghinea și 40 de miliarde „lipsă”

Câciu ne face cu Maimuța, cifrele bugetare sunt raportate fals, susține fostul ministru USR, Cristian Ghinea.

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a reacționat după ce Cristian Ghinea l-a acuzat că manipulează cifrele privind deficitul.

Adrian Câciu a informat marți că „executia bugetară pe primele 6 luni ale anului arată atât părțile bune, cât și cele mai puțin bune ale activității Guvernului.

Părțile bune sunt cele referitoare la stabilitate și indicatorii macroeconomici, reducerea deficitului public, creșterea colectării veniturilor fiscale precum și o revenire pe zona absorbtiei de fonduri europene.
Partea mai puțin bună este cea referitoare la investiții.
Am mai spus-o și o repet: cheltuielile de investiții nu sunt la nivelul programat și întârzierile trebuie recuperate accelerat în al doilea semestru!
Motivul principal invocat de toți a fost acela al prețurilor și, de aceea, Guvernul a luat măsurile necesare pentru ajustarea prețurilor la contractele publice.
Investițiile trebuie realizate. Rămân o prioritate!
Și câteva răspunsuri punctuale despre TVA, concedii medicale și energie:
1. La sase luni, restanțele la TVA au fost ZERO! În iulie, se plătesc alte 2,5 miliarde lei, TVA de restituit, ajuns la termen.
2. Concediile medicale sunt gestionate de Casa de Asigurări de Sănătate. A avut alocate 3,8 miliarde de lei și, din datele existente, a platit deja 3 miliarde.
3. În primele sase luni, Ministerul Energiei a decontat 260 milioane de lei către furnizorii din energie, având la dispoziție un buget de 2,1 miliarde de lei.
E drept că Ministerul Energiei a primit deconturi cu întârziere de la ANRE, în plus au fost facturile intârziate emise de furnizori, facturi de multe ori eronate. Despre acest lucru a prezentat situatia ministrul energiei.
Spre deosebire de primele șase luni ale anului, in iulie, Ministerul Energiei a decontat circa 1 miliard de lei facturi către furnizori.
Ca să ai restante trebuie să ai astfel de facturi care sa înregistreze întârzieri la plată, ceea ce nu e cazul din ceea ce ne-a comunicat Ministerul Energiei.
Dacă, însă, atât a înțeles dintr-o execuție bugetară politicianul care se laudă că a construit PNRR-ul țării, să nu ne mirăm că avem azi un PNRR plin de găuri uriașe la capitole precum Sănătate, Energie, Irigații sau Pensii”, a scris Câciu, marţi pe Facebook.
Ce au acuzat USR-iștii, prin vocea lui Ghinea

Câciu ne face cu Maimuța, cifrele bugetare sunt raportate fals, susține fostul ministru USR, Cristian Ghinea.

Ieri, Câciu raportează mândru: deficit bugetar de 1,15%, mai mic decât anul trecut. Cheltuielile au crescut cu 16%, dar încasările au crescut cu 22% față de anul trecut, zice Câciu.

Pe românește, asta este așa: banii în plus dați de dumneavoastră pe orice înseamnă mai mulți bani la buget – o parte din costul a tot ce cumpărați merge la buget: crește prețul, crește și taxa. Inflația, care ne ustură pe toți la buzunare, le convine lui Ciolacu și Câciu: mai mulți bani de spart. O pâine mai scumpă înseamnă un TVA încasat mai mare, așa se laudă Câciu cu „încasările”. Au mai mulți lei la buget, chiar dacă mai pricăjiți. Câciu a găsit metoda minune de a se salva de la înec: trăgându-se singur de păr în sus, ca baronul Munchausen.

Bine, și unde e maimuța?

Maimuța se ascunde în ceea ce NU se raportează. Și nu se raportează multe miliarde. Foarte multe. Care vor trebui raportate totuși la final de an. Când va fi degringoladă la deficit.

Acest bilanț intermediar NU include:

Țeapa cu concediile medicale. Plata concediilor medicale e amânată. Dacă vă îmbolnăviți perioada asta, statul le trage o țeapă angajatorilor.

Țeapa cu TVA-ul. Asta e clasică și e aproape regulă: când e PSD la butoane, nu restituie TVA la timp, chestie care îi ajută la raportări, dar produce blocaje în toată economia. Deși încasează cu 26,6% mai mult TVA (vezi exemplul cu pâinea), Câciu restituie companiilor doar cu 2% mai mult. Deci primește, dar nu plătește. TVA-ul încasat apare pe venituri, cel NE-restituit nu apare pe cheltuieli, o altă maimuță. Mediul privat rămâne cu ochii-n soare: are de primit, să aștepte.

Dobânda pe prostia PSD. Costurile cu dobânzile mărite se văd doar puțin încă, dar tot sunt mari. Vor fi accelerat mai mari. Ne împrumutăm la nivel de 1.000 de euro pe secundă. 400 de milioane de lei pe zi, dacă vreți în lei și pe zi. Cât ați citit ultima propoziție… pac! Încă 1.000 de euro a crescut datoria. Și asta, la cea mai mare dobândă din UE. Chiar din ce raportează ministerul se vede o creștere a costurilor cu dobânda de 48% față de anul trecut. Sau, ca să zic altfel: 4 miliarde de lei în plus am plătit doar diferența de dobândă, față de anul trecut. Chestia e că suma asta va exploda, pentru că noile împrumuturi de care au disperată nevoie pentru a rostogoli datoria vin pe dobânda asta explodată. De ce a explodat? Pentru că e război în Ucraina, zice Câciu. Hai să fim serioși. Războiul afectează toată UE. Diferența de dobândă România versus Zona Euro este taxa plătită pentru că banii internaționali fug de o țară condusă cu picioarele. E taxa plătită de noi toți pentru că suntem conduși de PSD.

CEL MAI GRAV: țeapa enormă cu plafonarea. 40 de miliarde de lei pentru plafonarea de la energie lipsesc din acest bilanț de moment.
Acesta este costul estimat de ANRE al plafonării prețurilor la energiei. Țineți minte cum au venit cu soluția minune: PLAFONARE. Cuvântul magic. Găsiseră socialiștii cu epoleți mărgica magică: au oprit prețurile în loc. Am zis atunci că e o bombă bugetară de nivel nuclear. Exact asta este, a susținut Ghinea.

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

  1. Statul trebuie să împrumute 145,4 miliarde de lei !!! pentru a finanța deficitul bugetar și pentru a refinanța (rostogoli) împrumuturile mai vechi care ajung la scadență.

    Despre asta să ne vorbească Câciu.
    Dar grija lui e să-și trimită bugetarii la mare în hoteluri de 4 stele să învețe Exel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.