Căciulirea la Vîntu şi poliţia politică a Noii Securităţi

TRANSCRIERILE: Aceasta e Poliţia Politică. Aceasta e Securitatea. Securitatea cea nouă a lui Băsescu. Resuscitată din cadavrul celei a lui Nicolae Ceauşescu. Predecesorul mult iubit al lui Băsescu. Securitate pe care spunea că a îngropat-o odată cu simulacrul de condamnare a comunismului, dar şi odată cu trecerea la CNSAS a dosarelor care au distrus vieţi şi au frânt destine.

Transcrierile convorbirilor particulare – fără nici o relevanţă judiciară dintre un cercetat penal şi angajaţi ai săi ori doar cunoscuţi – demonstrează fără putinţă de tăgadă că ceremonia din 2006 a condamnării comunismului a fost un circ mediocru. Văzând transcrierile, mai ales cea a dialogului lui Sorin Ovidiu Vîntu cu jurnalistul Petrişor Obae, am ştiut de ce nu a fost deloc, dar deloc, o greşeală decorarea sinistrului ex-ministru ceauşist al Securităţii şi Miliţiei, Homoştean. Era vremea dulce a Anvers-ului …

Vocea torţionarilor Securităţii hârâie de o săptămână prin aceste transcrieri/stenograme şi nu dă semne că se va opri. Avem informaţii că nu doar Vîntu şi jurnaliştii sunt în atenţie. Ci tot ce nu mişcă în ritmuri portocalii. Fără să-şi dea seama sau poate nu, oamenii celei căruia comandantul i se adresează cu „Lăurică” sunt parte a noii Poliţii Politice.

Dacă cei de dinaintea lor, de la Securitate, au avut la marea schimbare din 1989 o explicaţie cu iz de scuză, că „acelea erau vremurile şi nu aveai unde să te duci”, după 2010 nu mai există aşa ceva.

Opoziţia politică ar trebui să ia aminte şi să plaseze Poliţia Politică la Crime Contra Umanităţii şi astfel crima de poliţie politică să devină imprescriptibilă. Să nu se mai ajungă în situaţii de genul celei a lui Pleşiţă, care fusese condamnat, numai că faptele considerate de drept comun se prescriseseră. Este un gest de minimă şi stringentă igienă morală şi politică.

Reînvierea Securităţii – temuta poliţie politică a lui Nicolae Ceauşescu – ce se petrece în aceste zile este posibilă din cauză că cel căruia i se închină încă destui orbi din această ţară nu numai că nu are sentimente, ci numai şi numai instincte, dar este unul care nu ştie – aşa cum nu a ştiut nici în copilărie – nici de ruşine şi nici de frică. Doar de groază. Nu are frică de nimeni şi de nimic. Oricine îi stă în cale, sau şi mai grav, doar i se pare că îi stă în cale, este nimicit.

Rândurile de faţă rămân. Ştiu prea bine ce spun şi ştiu şi alţii ca mine: dacă îi va sta în cale, nu va ezita să moară de gât cu România. Adică să o scoată din UE, din NATO şi din lumea civilizată. Belarus şi Coreea de Nord sunt mici copii.

Pentru asta a început să îşi creeze Imperiul Liniştii, cu presă obedientă de genul „Labeunu”, opoziţie de tipul celei a lui Gabi manutanţierul ex-şef de mafie, sindicate de tipul organizaţiei profesionale a poliţiştilor şi organizaţii neguvernamentale de forma diformă a celor care i-au condamnat pe ziarişti că au plecat capul la patron şi nu au condamnat mai întâi şi mai întâi crima de Poliţie Politică practicată de regimul scelerat. Care unora le-a angajat nevestele în ministere…

Tristele comunicate de condamnare a jurnaliştilor de către cei ce trebuie să îi apere nu au scos o vorbă despre faptul că e şi vina lor că s-a ajuns în această situaţie. Când au protestat vârtos asociaţiile băsesciene pentru legalizarea singurei stavile în calea prea-plecării capului în faţa patronului, numită clauza de conştiinţă? Adică acea normă legală care îi dă dreptul patronului să impună, dar jurnalistul care refuză impunerea să poată pleca. Dar nu oricum, ci cu o plată consistentă din partea patronului.

Spre deosebire de jurnaliştii care doar au plecat capul, în măcar două rânduri Traian Băsescu s-a CĂCIULIT la Sorin Ovidiu Vîntu. De ce nu se scot oamenii lui „Lăurică” şi acele stenograme?! Şi în acele rânduri jurnaliştii au fost rugaţi extrem de foarte frumos de patronat să fie drăguţi cu primarul pe cale de a deveni preşedinte. Era în 2004. Atunci Vîntu nu se mai încadra în sinistra teorie Fota-Lăzăroiu a „campaniilor de presă la comandă”. Îl denunţ public pe Vîntu că în 2004 a fost promotorul unor „campanii de presă la comandă” pentru susţinerea la funcţia primar general al Capitalei şi apoi la cea de preşedinte al României a lui Traian Băsescu. Traian Băsescu s-a căciulit la Vîntu şi A REDEVENIT primar general al Capitalei iar apoi A DEVENIT şef al statului român.

Îl mai denunţ pe Vîntu şi de demararea „campaniei de presă la comandă” la referendumul din 2007 pentru suspendarea din funcţia de preşedinte al României. Traian Băsescu s-a căciulit în faţa acelui demers şi A RĂMAS în funcţia de preşedinte al României.

Pentru că are memoria din ce în ce mai scurtă, să îi reamintim lui Traian Băsescu şi cum s-a mai căciulit la Vîntu şi în 2005, 2006, 2007 şi 2008. Televiziunea lui SOV, hulita Realitatea TV, îi decerna atunci premiul de Omul Politic al Anului. Când nu a ridicat deasupra capului domnia sa însuşi Marele Trofeu, a trimis-o pe mezina sa să i-l aducă. Vîntu nu era „mogul”, nu era „inculpat”, ci doar un „oligarh financiar”.

Toate acelea nu erau campanii de presă la comandă?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.