Câini vânați pe marginea autostrăzii

Un paznic de vânătoare de la Ocolul Silvic Malu Spart Giurgiu este acuzat că folosește ilegal arma de vânătoare, ucigând atât câinii fără adăpost, cât și pe cei care au stăpân.

În luna noiembrie 2017 a ucis un câine ce se afla la mai puțin de un metru de o femeie care îl hrănea. Deși au fost depuse mai multe plângeri la poliție, individului încă nu i-au fost ridicate armele. Distribuirea pe Facebook a acestui caz a stârnit vâlvă printre iubitorii de animale și comentarii acide la adresa acestui individ.

Conform localnicilor, paznicul de vânătoare Ion Antonescu este cunoscut ca un individ violent, fără scrupule, care folosește arma de vânătoare oriunde. Atât în localități, cât și în proximitatea drumurilor. „Un psihopat, paznic de vânătoare la Ocolul Silvic Malu Spart Giurgiu, pe nume Ion Antonescu, utilizează pușca de vânătoare, omorând zeci de câini la marginea autostrăzii A1, la ieșirea din benzinăria Petrom, km 36. Deși s-a depus plângere penală pentru că a tras asupra unei femei la marginea unui drum puternic tranzitat și i-a ucis câinii de acum o lună (n.r. – noiembrie 2017), criminalul (paznic de vânătoare la Ocolul Silvic Malu Spart Giurgiu) are încă arma la el. Pe 1.01.2018, a ucis din nou o cățea blândă, pe care a împușcat-o băgându-i țeava puștii în gură. Cățeaua care acum este doar un cadavru a fost o frumusețe și o blândețe de câine și era castrată și crotaliată. Mama ei a fost împușcată pe 29.11.2017 de același vânător, alături de unul dintre puiuții pe care îi alăpta. A supraviețuit și a fost găsită două săptămâni mai târziu, paralizată din cauza alicelor care au pătruns în coloana vertebrală. Așteptăm ancheta Poliției“, se arată în postarea pe Facebook a Suzanei Popa. Individul, conform acelorași surse, ar beneficia de protecția politică a lui Niculae Bădălău, care ar organiza niște petreceri de pomină la Ocol.

„Există dosar penal deschis împotriva acestui individ, cu ocazia unei plângeri penale depuse pe 2 decembrie. Nu i s-a luat arma până acum, deși a tras asupra unei femei. Cazul nu este unul simplu că un paznic de vânătoare a ucis niște câini, undeva la marginea unui fond de vânătoare. El trage în ­câini în prezența oamenilor. Trage în câini prin sat, pe la poarta oamenilor. Trage în puii de o lună și îi înșiră la marginea șoselei. Despre toate acestea șefii lui știu. Este un om dezaxat. Este clar că nu ar mai trebui să dețină și să poarte armă. Criminaliștii de la IPJ Giurgiu au venit și au efectuat cercetări, dar nu au ridicat și cadavrul animalului pentru a se stabili cu ce armă a fost împușcat. Chiar și ei erau mirați de ce paznicul mai are armă, fiind deschis dosar penal“, a mai spus Suzana Popa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Eduard Pascu 109 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Bestii de oameni ! Ar trebui citi bagati la pucarie care fac chestii d-astea .

  2. Am spus-o si o mai spun:e o tara de tot cacatul!!nimic nu merge!!!individului respectiv,i-as folosi armele pe el!dar nu inainte,sa-l bat,asa cum numai eu stiu!dupa o bataie de cateva zile,injosit,pus la zid,si impuscat in cap!credeti ca e o pedeapsa prea mare pt un asemenea ticalos?autoritatile se pierd in hartii si in declaratii de toata mila.Noi avem legi in tara asta,dar,fiecare face ce il taie capul.Spui ca suntem pe o insula a nimanui..aa,ba nu,insula placerilor,din Pinochio…un mare ras de guvernanti,un mare ras de „presedinte”!!!toti incapabili astia,lasa toate problemele noastre,la voia intamplarii….sunt milioane de lucruri de spus,si de facut,dar,n avem cu cine!!aviz acestui individ care se crede destept,si ucide bietele animale:daca te vad fata in fata,roaga te sa mori repede!!si asta,nu e o amenitare!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.