Articolul 1 al proiectului de lege stipulează faptul că inițiativa urmărește promovarea și apărarea intereselor naționale ale României.
„Exprimarea opiniilor, ideilor și informațiilor privind interesele naționale constituie o formă legitimă de exercitare a libertății de exprimare. Folosirea libertății de conștiință, exprimare, informare, asociere – întru apărarea intereselor identității românești este recunoscută ca fundamental legitimă și nu poate fi restricționată pe nici o cale”, se mai arată în proiectul de lege.
Totodată, cele cinci legi pe care Dumitru Manea și parlamentarii care susțin proiectul le doresc abrogate sunt:
Legea 107/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii
OUG 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii
Legea 217/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii
Legea 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului
Legea 241/2025 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și pentru modificarea Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului
Abrogarea care l-ar scăpa de acuzații pe Călin Georgescu
Unul dintre cele cinci acte normative iese în evidență. Este vorba despre OUG 31/2002. Potrivit Portalului Instanțelor, este chiar reglementarea care stă la baza acuzațiilor din dosarul în care Călin Georgescu a fost trimis în judecată în vara anului trecut.
Pe site-ul Portalului Instanțelor este notat faptul că acesta este este acuzat de „infracţiuni la alte legi speciale art. 5 din O.U.G. 31/2002”.

Articolul 5 al ordonanței de urgență prevede faptul că „promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi”.
Dosarul lui Călin Georgescu, judecat pe fond
Doar că dacă proiectul de lege va trece de votul Parlamentului și va fi promulgat de președintele Nicușor Dan, Călin Georgescu va scăpa de acuzațiile din dosar. Codul Penal prevede că în astfel de cazuri este aplicată legea mai favorabilă.
„Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi”, se arată în articolul 4 al Codului Penal.
Momentan, dosarul lui Călin Georgescu se judecă pe fond la Judecătoria Sectorului 1, iar pe 28 aprilie urmează să aibă loc al doilea termen. Șansele, însă, ca proiectul să treacă sunt mici, având în vedere că este susținut de partidele din opoziție. Situația s-ar putea schimba, însă, dacă AUR ar accede la putere în perioada următoare.
Cotidianul a stat de vorbă cu inițiatorul proiectului și doi semnatari pentru a afla de ce susțin proiectul, dar și dacă inițiativa are menirea de a îl scăpa pe Călin Georgescu de dosarul din instanță.
„Eu consider că s-a aplicat o sentință prefabricată”
Dumitru Manea a declarat pentru Cotidianul că a inițiat proiectul pentru că este „o lege necesară”.
„Toate aceste legi încalcă toate principiile care definesc democrația. Și filozofia dreptului, prin care încălcarea unor drepturi individuale nu mai pot prezuma dreptul constituțional. Adică nu se mai poate prezuma existența unei constituții, pentru că orice constituție pornește de la drepturile individului. Urmează drepturile comunității, de orice fel.
Toate aceste legi…era suficientă una singură: legea împotriva discriminării. Împotriva discriminării de orice fel. Ori aici, prin aceste legi, sunt discriminate drepturile poporului român, favorizând drepturile unei singure etnii, care, din punctul meu de vedere, ca locuitor majoritar al acestui pământ, nu se justifică. Nu se justifică prevalența drepturilor unei singure etnii”, a completat acesta.
Senatorul SOS România a mai adăugat că a existat Holocaust, însă „în România nu a existat suficiente dovezi cum ca așa ceva ar fi existat”.
„Pot să dau un exemplu. Se folosește cifra de aproximativ 400.000 de evrei care ar fi fost uciși de poporul român. Cifra se contrazice cu cea pronunțată de Simón Pérez când a venit în România, când a spus că 400.000 de evrei au fost salvați în cea mai neagră perioadă din istoria poporului evreu.
Pe de altă parte, conform recensămintelor, în perioada în care România nu mai era întreagă, pe perioada de după Dictatul de la Viena, după Tratatul Ribbentrop-Molotov, numărul evreilor care locuiau teritoriul României de atunci este sub cifra de 400.000. Deci, este o absurditate și demografică și matematică. Eu consider că s-a aplicat o sentință prefabricată, fără să treacă prin filtrele științifice și legislative ale țării noastre”, a explicat senatorul.
„N-am nicio legătură cu Călin Georgescu”
Totodată, acesta a precizat că proiectul său „nu este cu dedicație pentru Călin Georgescu”. Ba mai mult, l-a criticat și susține că îl suspectează de faptul că „este un produs al sistemului”.
„În mod categoric. El ar fi beneficiarul acestei abrogări, dar oricine trebuie să fie beneficiarul. N-am nicio legătură cu Călin Georgescu, în afară de faptul că-l cunosc. Și nu sunt de acord cu poziția lui. Nu sunt de acord nu pe fond, ci pe procedură, dar nu procedura juridică. Adică nu este la înălțimea principiilor pe care le susține. Nu este un om al dialogului, este un om al monologului, după părerea mea.
Povara acestei misiuni pe care și-a asumat-o, nu e pentru el. Poate și-a asumat-o formal, dar când te înhami la așa ceva trebuie să știi să-l obții. Așa doar se plimbă la Parchetul General. Nu are o comunitate distinctă care să-l susțină. Nu are un partid, nu are o mișcare. Nu există așa ceva. El poate compromite lupta pentru libertate tocmai prin insuficiența mijlocului acelor pe care le folosește. Pot să-l adaug aici că îl suspectez că este un produs al sistemului și este doar un joc de imagine. Nu-mi dau seama cu ce scop”, a declarat Dumitru Manea.
„Eu am trăit vremea unor isterici care țipau cu mânie proletară”
Contactată pentru un punct de vedere, Dorina Barcari, senatoare AUR, a precizat că grupul AUR a fost de acord să semneze inițiativa și că „ideea nu este rea”.
„Ea este, însă, expusă cumva discutabil și atunci sigur că vă dă ocazia să creați tot felul de comentarii pe temă. E vorba de dreptul de a te exprima, care poate fi pus în pericol prin niște interpretări tendențioase. Și e bine să nu dăm ocazia asta, pentru că în primul rând, dumneavoastră, cei din presă, veți fi puși în dificultate. Problema este că interzicerea, dacă sunteți atenti când și spuneți, creează o reacție. Unele lucruri trebuie tratate de maniera în care să nu mai fie utilizate sau să nu prolifereze de vreo manieră.
Însă, chestia asta cu interzisul…știți ce se întâmplă? Eu am totuși o vârstă și am trecut prin niște faze istorice. Am mai trecut prin fazele astea cu interzicerea isterică, care creează niște posibilități a unor personaje malefice, care pot să manipuleze situația în defavoarea cui vor ei. Și astea trebuie ocolite fără discuții. Eu am trăit vremea unor isterici care țipau cu mânie proletară împotriva unor indezirabili care au fost chinuiți și nedreptățiți. Nu trebuie să mai stimulăm așa ceva prin măsuri dintre acestea draconice”, a declarat Dorina Barcari.
„Nicio secundă nu am întrerupt o susținere pe care o avem pentru el”
Aceasta a mai precizat că, în opinia sa, românii sunt cei mai puțin xenofobi.
„Uitați-vă că trăim în bună pace, duceți-vă în Dobrogea. Sunt, vorba aceea, acasă lângă casa un musulman, un creștin, un ce o mai fi. Nu să bat, nu să ceartă, au copilărit împreună, trăiesc împreună în bună pace. Măsurile astea așa drastice, isterice, au și alte conotații și eu nu le pot înțelege. Nu le-am înțeles nici pe vremea când a trebuit să le înghit pe nemestecate”, a explicat senatoarea AUR.
Despre faptul că unul dintre actele normative pentru care se cere abrogarea este o ordonanță de urgență care stă la baza acuzațiilor împotriva lui Călin Georgescu, Dorina Barcari a precizat că „noi îl sprijinim pe domnul Călin Georgescu”.
„Nicio secundă nu am întrerupt o susținere pe care o avem pentru el. Suntem foarte convinși că toată manevra asta care s-a făcut, apropo de ce vorbeam, că poți să exagerezi ca să produci niște nedreptăți, asta s-a făcut în ceea ce-l privește. Pentru că niciuna dintre presupuneri nu se bazează pe probe și nu s-a demonstrat nici până acum”, a completat Dorina Barcari.
„Georgescu nici nu avea ce să caute în povestea asta”
Întrebată și dacă prin susținerea proiectului AUR speră să îl scape de acuzații pe Călin Georgescu, Dorina Barcari a precizat că acuzațiile împotriva fostului candidat la prezidențiale sunt ilegale.
„De ce să-l scape? El nici nu este băgat. Cine a încercat să manipuleze situația, să forțeze prin minciuni și prin afirmații nedemonstrate…nu văd ce trebuie să scape Georgescu. Că Georgescu nici nu avea ce să caute în povestea asta. Acuzațiile sunt ilegale, pentru că nu au la bază probe. Au presupuneri, vorbe”, a explicat senatoarea AUR.
Dorina Barcari a mai adăugat că AUR nu va urma exemplul grupului PACE și își va menține semnăturile.
„Le-am dat o dată, de ce să ne retragem (n.r. semnăturile)?” a completat aceasta.
„Nici nu m-am gândit în momentul ăla la nimeni”
Din rândul parlamentarilor neafiliați care au semnat inițiativa am stat de vorbă cu Dumitru Coarnă, fost deputat PSD și AUR în legislatura trecută și fost deputat SOS România în legislatura actuală. Acesta a precizat că a semnat proiectul pentru că are acest drept.
„Am dreptul ăsta, în calitate de parlamentar. Constituția spune că am dreptul să fac propuneri de modificări legislative. Simplu”, a precizat Dumitru Coarnă.
Totodată, acesta a precizat că proiectul nu are „nicio legătură” cu Călin Georgescu.
„Nici nu m-am gândit în momentul ăla la nimeni. M-am gândit la faptul că legea în sine trebuie abrogată sau corectată. Pentru că în aplicarea legii se pot crea abuzuri. Sunt termeni lăsați la nivel general și atunci se pot crea abuzuri, lăsând la aprecierea procurorului dacă urmărirea penală este una raportată la probe sau raportată sau raportată la decizii politice. Asta e ideea”, a completat Dumitru Coarnă.
Cotidianul l-a contactat și pe Gheorghe Vela, senator POT, aflat pe lista de susținători ai proiectului. Acesta ne-a transmis să îl sunăm mai târziu, pentru că se află într-o ședință de comisie, însă mai apoi nu a mai răspuns. De asemenea, și Anamaria Gavrilă, șefa POT, apare pe lista de susținători. Aceasta nu a răspuns la telefon pentru un punct de vedere.
Dgeaba oracaiti pe note false.Legile au un vadit iz,caracter bolsevic,facute in doi peri,sa fie ” interpretate „,sa devina „arma proletara „. Cine urmeaza dupa Georgescu ?
Acum vor vedea romanii cine sunt PROROMANII din parlament. De proieuropeni s-au lamurit definitiv.
@ Observați și că este un atac la ,,suveranism”, al bolșevicilor probabil, motivat probabil de Doftana ?
D. M. sustine ca „nu au fost omorati 400000 de evrei” Deci, el recunoaste ca au fost omorati evrei doar ca nu erau atatia. Dar, cati au fost? Cati ar fi trebuit ca sa conteze pentru D. M.?
Au fost omorati 1, 10, 100, 100000…
Se omoara frati intre ei pe avere, pe… dar vecinul tau cu care te salutai, buna ziua vecine de ce a fost omorat?…
Ai raspunsuri rationale, D. M.? De aceea este nevoie de o lege, pentru ca sunt destui care pot uita de ratiune.
Astept de la 11:28 ca postarea mea intrata in moderare la 11:29 sa apara, dar sansele scad sescunda cu secunda…
Vă rugăm să aveți în vedere că injuriile, limbajul urii, îndemnurile la violență, trimiterea în stil troll a aceluiași mesaj de multe ori conduc nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea posibilității de a comenta, timp de 10 ani. Cotidianul încurajează discuțiile polemice, dar civilizate. Mulțumim că înțelegeți nevoia unei conversații cu argumente,și nu cu invective suburbane!
Dl. APA, PAIE si BATAIE, spera sa vina Trump cu cascarabeta, sa-l ridice pe ND si sa-l aduca pe el calare pe un cal alb, ca SALVATORE DE ROMANIA.
La mintea ăstora în numele „patriotismului” ar trebui să aprobăm ideologia care justifică asasinatul politic și dictatura.
Asta-i pacaleala de 1 Aprilie! Daca cei patruzeci de AG Gent Tzi COM intern nu s-ar fi gandit sa-l scape pe omu ales de Tatucu sa ne conduca spre noi culmi trebuia sa vina cu initiativa din primul an cand AUr a fost
lansat de aripa sesese eku pro SOV ie Tica…
Psiho, sarlatan care vorbeste in dodii a fost votat de cei care nu-si folosesc neuronii,batranii care nu inteleg ca sarlatanul se foloseste de cuvantul dumnezeu si merge la biserici sa-i pacaleasca.Nu lucreaza dar are bani deoarece in Austria are plantat in frumoasa lui gradina un copac care rodeste Euros 12 luni pe an.
Elena Popa 1–
Mergi femeie la un psihiatru si trateaza-te ,nu vezi ca esti bolnava si in plus frustrata !
Cele mai multe din susținerile lui Georgescu sunt de o inepție ce sugerează probleme psihice grave. Așa se întâmplă când sunt acceptați în politică și funcții publice indivizi netestați psihic. Tot discursul lui Georgescu se bazează pe ignoranța auditoriului, iar acest lucru sugerează un cinism și dispreț suprem pentru cei cărora li se adreseaza. Se pare că aici este vorba de un mix extren de toxic între patologia psihică și un dispreț cinic pentru români.
io zic sa-l mai tina cata; imi place circul facut de guru si de habaucii lui, vorbele de duh-geto-dac, barbile nerase ale fanilor si paduchii din cap, gingiile cu doi dinti si malcii de bodygurazi, mai tari decat orice SPP-ist, masina de lux cu care vine si prelegerile pe tik-tok.
Te gandesti daca CalinGe Orgescu trebuie sa mearga la puscarie, sau la Obreja?
Apropo, asta nu lucreaza nimic, de unde atata lux?
ANAF-ul nu ii bate la usa?
Cum abereaza izmenarul acesta, iar ingramaditii ii sorb cuvintele, vrajiti de „inteleciunea” lui. Circ ieftin si „iubire”, ca despre asta aminteste mereu conducatorul din glie!Păcat că nu avem in prevăzută pedeapsa capitală, pentru trădarea patriei.
Vedeti ma ce se intampla daca nu ati promovat industria calului ?
Ati intrat in recesiune , iar trezirea in coonstiinta nu mai are loc.
Eu jorjescul, diliul de servici al Romaniei va spun ceea ce m-a facut pe mine sa ma trezesc in conștiința.
Am descoperit ca trebuie sa imi iau chilotii pe mine respectând cu strictețe codul de culori.
Totusi, intreb pentru un prieten, unde e dosarul lui de la CNSAS? Pentru ca fost calator in occidentul decadent, inainte de 1989, nu se poate sa nu fi avut dosar, dementul, la secu. Sau chiar el era din aia de faceau dosare?
La Balaceanca era mai potrivit, si pentru o perioada mai lunga, sa poata medita netulburat, la toate traznaile debitate.
Mai dureaza mult pana este arestat se…curist…ul puti…nist? Macar bagat la spitalul de nebuni cu tot cu nevasta,ca nici aia nu e intreaga la minte. Lasati in libertate un om care cauta nanocipurile din Cola si informatia din apa!
Lunar, Mesia se întâlnește cu Domnul! Ca să-și ridice plicul, cu comisionul cuvenit din prostirea tolomacilor, care cred în industria calului. Întrebarea însă, este: când ajunge la pârnaie, își scoate un certificat de nebun sau tot erou e și atunci…
Propun o campanie de strîngere de fonduri, pentru finanţarea bietului om…
Eu donez două ruble pentru pușcăriaș.
Un securist putinist imputit! O mizerie care n-a muncit niciodata,doar a primit bani de la rusi.Cristela stie cum!
Oportunist si mincinos, dar la mare moda acest geniu neinteles si aducator de blestem.
Când efectiv nu se găsesc probe, sorosismul românesc reprezentat de slugile obediente infiltrate în toate structurile puterii se screm și vin cu fel de fel de explicații halucinogene…
Piesa de teatru cu „justiția din Rromînika” și „Rromînika stat european” continuă…
CeCeReawa anti-constituțională ce mai facke? …sănătoșică, sănătoșică?