Calul troian din cetatea materialismului

A înţelege cuantica este chiar mai important decât a dovedi, matematic, că ea funcţionează fără cusur de fiecare dată când este pusă, din nou, la încercare. Dar puţine minţi reuşesc să înţeleagă că este deja confirmată şi supraconfirmată teoria platoniciană a ideilor prin cele mai importante rezultate ale cuanticii.

Faptul că mai adâncă decât particula elementară (oricare ar fi ea) este o anume simetrie (imaterială) a câmpurilor… Heisenberg a trasat linia de ocultare a platonismului din gândirea lui Niels Bohr şi această strategie este respectată de cei care pot înţelege ce cal troian a apărut în cetatea materialismului.

În experimentul de la Geneva în care a fost evidenţiată „particula lui Dumnezeu” (cum a fost botezată de o presă nu prea capabilă să înţeleagă cuantica), altceva era căutat, fără tam-tam. Era căutată hipersimetria, ceva, adică, din care s-ar desface orice simetrie particulară. Nu a putut fi evidenţiată şi, astfel, teoria platoniciană a ideilor nu a putut fi infirmată. Dacă ar fi vreodată pusă în evidenţă experimentală hipersimetria, ar rezulta că în spatele particulelor se află o unică idee, nu o pluralitate de idei. Ceea ce ar dispărea, astfel, ar fi esenţa lumilor spirituale: diversitatea. Drept consecinţă, libertatea spre care tinde omenirea în efortul ei cognitiv milenar s-ar dovedi a fi o himeră. Nu i-ar mai rămâne omului decât să se supună diversităţii formelor materiale derivate din unitatea unui fond arhetipal. Acel fond ar deveni noua idee de monoteism: un Dumnezeu abstract.

Bătălia nevăzută (şi necomentată) din lumea „revelaţiilor” cuanticii este dusă între platonicienii fondului arhetipal pluralist, concret, şi aristotelicienii fondului arhetipal unic, abstract.

Sinteza Platon-Aristotel a fost explicitată, dar nu în viziune abstracţionist-materialistă, ci în viziune concret-spiritualistă, de Rudolf Steiner. Încă din vremea lui Einstein. În explicitarea sa, tot ce este substanţă (şi nu doar materia fizică e substanţă) îşi are originea într-o emanaţie a voinţei cosmo-spirituale asupra căreia a lucrat, în cursul eonilor, toată pluralitatea concretă a ideilor. În acest sens, concretă este scara fiinţelor spirituale, cele de deasupra entităţilor voinţei şi cele aflate dedesubtul acestor entităţi.

Acum, chiar acum, ne aflăm în miezul unor evenimente care nu sunt inspirate de platonicieni, ci de dogmaticii aristotelismului. Ei fac să fie cât mai credibilă o idee cu sens strict intelectual, abstracţionist: anume că viul ar putea fi destabilizat de un fragment genetic non-viu (un virus). Nu vorbesc deloc de cele peste 30 de miliarde de bacterii din viul corpului omenesc, care de zeci de mii de ani stabilizează ceea ce devine instabil în acest corp ca urmare a pătrunderii unor virusuri în el. Prezintă lucrurile ca şi cum imunitatea noastră naturală ar fi insuficientă, ori defectă, ca şi cum ar fi un „produs tehnologic” depăşit.

Comunitatea virusologilor are, iată, o viziune aristoteliciană (logicistă) despre viu, în vreme ce comunitatea cuantiştilor confirmă şi supraconfirmă teoria platoniciană a ideilor. Nu ar fi de mirare dacă, în viitor, finanţarea ştiinţei n-ar mai încuraja cercetărilor cuantiste.

Pentru Heisenberg, particulele elementare sunt ideile platoniciene din spatele materiei. Spiritul din spatele lor e prezent în imaginea unor simetrii, iar aceste simetrii nu reprezintă totalitatea celor posibile, ci doar un grup contingent (întâmplător) care a fost făcut real potrivit regulii de aur din evenimentul colapsării funcţiei de undă: e nevoie să fie prezentă o conştienţă ca să fie o colapsare.

Dus până la capăt, acest raţionament impune existenţa unei conştienţe princeps şi o imagine despre Creaţie ca fiind o reducere a simetriilor princeps.

Cum să finanţăm această mistică? Noroc că puţini o înţeleg. Nenorocirea vine, acum, de la cei care nu o înţeleg şi au finanţare să producă virusuri artificiale. O lume în care se face ştiinţă fără conştiinţă şi în care conştiinţele nu se mai conectează la conştienţa princeps.