Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) împreună cu „Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual” – Focus lansează campania de informare şi sensibilizare a opiniei publice „Împreună pentru siguranţa copiilor”, relatează Agerpres.
Conform unui comunicat al IGPR remis miercuri, campania se adresează copiilor din clasele I – IV şi părinţilor acestora şi se va desfăşura în trei etape: iulie – august (pe litoral), septembrie – octombrie (în şcoli), decembrie – perioada sărbătorilor de iarnă (în mall-uri, hipermarketuri şi alte zone aglomerate).
În perioada iulie – august vor fi distribuite materiale informative: 5.000 de evantaie cu sfaturi pentru siguranţa copiilor, 7.500 de brăţări şi aproximativ 2000 de flyere inscripţionate cu numărul de urgenţă pentru semnalarea dispariţiilor de copii – 116.000.
Zilnic, timp de opt săptămâni, pe postul Radio Constanţa vor fi prezentate recomandări care să îi ajute pe părinţi să prevină dispariţia copiilor. Pornind de la aceste sfaturi, realizatorii radio vor organiza concursuri în urma cărora se vor distribui peste 50 de premii oferite de Centrul Focus.
Totodată, reprezentanţi ai IGPR şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa împreună cu echipa Focus vor vizita taberele şcolare din Năvodari, Eforie Sud şi 2 Mai. În acest context, ei le vor arăta copiilor cum să se protejeze de eventualele pericole, cum să reacţioneze în situaţii de risc şi la cine să apeleze când au o problemă. Se vor organiza, de asemenea, concursuri pe teme de siguranţă, cu premii.
În cea de-a doua etapă a campaniei, care va coincide cu începutul anului şcolar, va fi lansat un kit on-line de sfaturi pentru părinţi şi copii sub genericul „Înapoi la şcoală – ştiu să fiu în siguranţă”. Ofiţeri de prevenire din toate judeţele împreună cu echipa Focus vor susţine prezentări în diferite centre de învăţământ pe tema dispariţiilor de minori. Vor fi distribuite materiale informative, printre care broşuri cu sfaturi pentru părinţi şi pentru cei mici.
Cea de-a treia componentă a campaniei va fi derulată în timpul vacanţei de iarnă şi se va axa pe distribuirea de materiale de informare pentru siguranţa copiilor în locuri aglomerate.
„Echipa Focus nu va înceta nicio clipă să lupte pentru binele şi mai ales pentru siguranţa copiilor. Pe lângă intervenţia complementară, alături de autorităţile publice, în cazurile de dispariţie organizăm regulat campanii de conştientizare a acestei problematici în România”, a declarat Mihaela Geoană, preşedinte Focus.
Potrivit acesteia, campania „Împreună pentru siguranţa copiilor” îşi propune să le aducă la cunoştinţă părinţilor şi copiilor pericolele la care se expun cei mici zi de zi.
„Nu întâmplător am ales acest titlu pentru campanie: doar prin eforturi comune vom putea oferi copiilor un viitor mai sigur. Şi avem convingerea că prevenirea este cea mai bună metodă de a combate fenomenul alarmant al dispariţiilor de copii”, a subliniat Mihaela Geoană, conform comunicatului.
Parteneriatul dintre IGPR şi Focus a început pe 25 mai 2007.